Cum a fost Insula Șerpilor «înapoiată URSS», după cel de Al Doilea Război Mondial jpeg

Cum a fost Insula Șerpilor «înapoiată URSS», după cel de-Al Doilea Război Mondial

📁 Comunismul in România
Autor: Redacția

Insula Șerpilor a fost anexată de Uniunea Sovietică după cel de-al Doilea Război Mondial, în urma unui unui Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat dintre România și URSS. Acest protocol a fost semnat la Moscova, în februarie 1948, de către premierul român de la acea dată, Petru Groza (foto sus), și ministrul de externe sovietic, Viaceslav Molotov. 

Delegația guvernamentală a României a sosit la Moscova 3 februarie 1948, pentru semnarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală între URSS și România și a unui protocol care a fixat granițele dintre cele două state.

Tratatul de pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris (10 februarie 1947” prevedea că ”frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, fără o descriere amănunțită a granițelor, neexistând nici o precizare privind linia de demarcație a frontierei.

Delegația a fost primită călduros. Stalin a spus că Groza arată bine, iar premierul român a răspuns că se menține în formă ”pentru a băga groaza în dușmani și pentru a-i îmbărbăta pe prieteni“, potrivit notei de convorbire citată în volumul „Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin“, scrie adevărul.ro

Ministrul de Externe sovietic Viaceslav Molotov s-a interesat de potențiale nemulțumiri după abdicarea regelui, însă Petru Groza l-a liniștit:„Am acționat cu cele mai moderne metode și în loc de bisturiu am folosit penicilina“. Stalin a fost curios dacă regele luase cu el și Ordinul „Victoria“, dat de sovietici. Groza a spus că îl luase. 

Pe 4 februarie 1948, s-a trecut la lucruri mai serioase:cele două delegații au semnat cele două documente. Dacă „Tratatul de prietenie“, care asigura înregimentarea României, venea ca simplă confirmare a realității din țară, „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română și URSS“ a avut consecințe la fel de dezastruoase.

Acest al doilea act a fost pregătit de Molotov și de omologul său, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn), ministru al Afacerilor Străine: 

„În conformitate cu art. 1 al Tratatului de pace cu România, intrat în vigoare la 15 septembrie 1947, Guvernul RPR, pe de o parte, și Guvernul URSS, pe de altă parte, au convenit asupra:[...] de-a lungul fluviului Dunărea, de la Pardina la Marea Neagră, lăsând insulele Tătaru Mic, Daleru Mic și Mare și Limba de partea URSS, iar insulele Tătaru Mare, Cernovca și Babina, de partea României;Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în cadrul URSS“. 

Proces verbal semnat pe insulă

Insula Șerpilor a fost predată sovieticilor pe 23 mai 1948, cu un proces verbal semnat chiar pe insulă, de către Nikolai P. Șutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din București, și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar. 

insula serpilor jpg jpeg

Sintagma ”intră în cadrul URSS”, din ”Tratatul de prietenie”, a fost înlocuită în procesul verbal cu ”a fost înapoiată URSS”:”[...] astăzi, la ora 12 (ora locală), Insula Șerpilor sau Zmeinâi, situată în Marea Neagră la 45 de grade, 15 minute, 18 secunde latitudine Nord și 30 de grade, 19 minute, 15 secunde longitudine Est de Greenwich, a fost înapoiată URSS de către RPR și încadrată în teritoriul URSS“. 

Stalin:«Transilvania e pe veci a României» 

Relația Anei Pauker cu rusul Șutov, semnatarul procesului verbal, este descrisă în plenara CC al PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961 chiar de către fosta sa adjunctă, Ana Toma (născută Grossman): ”Când Șutov dădea un telefon, Ana aduna hârtiile rapid și o lua la fugă, nici nu știai ce s-a întâmplat, unde arde că fuge în felul ăsta“.  

Despre pregătirea raptului teritorial din  Marea Neagră vorbește în aceeași ședință și Gheorghiu-Dej, amintind despre delegația la Stalin din 4-13 septembrie 1945: „Atunci s-a pus chestiunea cu Insula Șerpilor, ceva chestiuni teritoriale au fost și cu totul incidental s-a ridicat chestiunea cu armistițiul. Atunci Stalin, la un moment dat, a pus chestiunea cu Transilvania, a spus:Transilvania vecino na Rumînie! (n.r. – este pe veci a României)“. 

Insula Șerpilor a intrat în componența din RSS Ucraineană. Acest proces verbal a fost secret, nefiind cunoscut de către autoritățile române. Astfel, în august 1949 a existat un incident armat, militarii români fiind somați de sovietici să predea farul. Românii au refuzat, însă au fost arestați și debarcați la Sulina.

Citește și:

Insula Şerpilor-un conflict încheiat? 

Povestea misterioaselor insule Peuce şi Leuce de la gurile Dunării 

Ana Pauker sau "Stalin cu fustă"