Cum a fost distrusă Biserica Sfânta Vineri din Capitală
Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti a rămas vie în amintirea multor bucureşteni. Unul dintre aceştia este istoricul Radu Ciuceanu martor ocular la distrugerea sfântului lăcaş, amplasat în apropierea Pieţei Unirii. În 1987, istoricul a fost de faţă la demolarea celebrului lăcaş de cult. El a povestit cum a recuperat câteva obiecte de valoare.
Radu Ciuceanu a păşit pentru prima dată în biserica Sfânta Vineri în 1964, pe când restaurarea era aproape gata. Se eliberase de un an din temniţa Gherlei, unde făcuse închisoare politică, timp de 15 ani. După 23 de ani, urma să asiste la distrugerea ei.
Biserica fusese afectată de cutremurul din 1977. S-au făcut restaurări numeroase şi reconsolidări, ultima cu doar doi ani înainte de demolare.
„Biserica Sfânta Vineri era o splendoare, când a fost darâmată, într-o zi de vineri. Pe la ora 22.00, în seara dinaintea demolării, maşina lui Ceauşescu trecuse prin faţa bisericii. Tovarăşa în care Satana şi-a găsit sălaşul a spus:Bine, mă, Dincă, dar pe asta de ce ai mai păstrat-o? Iordache, de la Capitală, a fost înştiinţat că a doua zi, clădirea era condamnată la moarte”, a povestit Radu Ciuceanu, într-un interviu acordat în anul 2012.
La ora 8.00, în dimineaţa zilei de 19 iunie 1987, biserica era încă în picioare, înconjurată de coloane de maşini şi camioane. În jurul prânzului, 10 buldozere însoţite de excavatoare cu lame de doi metri erau pregătite să culce la pământ lăcaşul de cult.
Restaurată şi apoi demolată
Istoricul afirmă că a fost printre ultimele persoane care au văzut biserica în picioare. Ba chiar a surprins o discuţie telefonică între preotul paroh şi patriarhul de atunci al României:„Bine, Preafericirea Voastră, biserica mea se dărâmă şi membrii Sinodului merg la Viena? Ne vor blestema credincioşii”. I-am văzut lacrimile cum curgeau”.
Radu Ciuceanu îşi aminteşte frumuseţea mozaicului din biserică, la a cărui restaurare se muncise ani de zile. Furia demolatoare a Elenei ceauşescu redusese totul la o grămadă de moloz. „Am admirat splendoarea bucăţelelor de piatră aşezate una lângă alta şi reflectând scene biblice cu sfinţi şi mucenici”.
Mozaicul restaurat timp de zeci de ani
Când biserica a fost despicată de lamele şi de odgoanele care o înconjurau, un tânăr înalt, cu o cămaşă albă, de cam 24 de ani, s-a aruncat în faţa buldozerelor. „Eu nu fug din faţa altarului, darâmaţi biserica peste mine. Va fi cel mai frumos mormânt”, îşi aminteşte istoricul.
Pe la ora 14.00, lanţurile au fost legate de biserică, iar zidurile au fost smulse. Mii de oameni care barau linia tramvaielor dinspre Călăraşi au început să urle şi să blesteme cănd au căzut coloanele şi pridvorul sfântului lăcaş. Pe la ora 16.00 demolarea a fost terminată. Bucureşteni, martori oculari ai distrugerii, au aprins lumânări şi au vegheat toată noaptea ruinele bisericii.
Ciuceanu s-a ocupat de recuperarea a tot ce a însemnat valoare artistică din ruine, din partea Muzeului de Istorie şi Artă. Printre acestea, agheasmatarul din marmură albă, crucea de deasupra pridvorului de la intrare au fost salvate cu ajutorul unor şoferi. Camioanele care au recuperat vestigiile erau ascunse în capătul străzii dinspre Apus. Obiectele de cult au stat, noaptea, pe trotuar, pe strada Marin Serghescu, până să ajungă la Cernica.
