Autor 4353 vizualizări


Pe 8 mai 1790, Adunarea Constituantă a Franței a emis, pornind de la o propunere făcută de abatele Charles Maurice de Talleyrand (foto sus), un decret privind crearea de către membri ai Academiei franceze, în colaborare cu oameni de știință englezi, a unui sistem de măsuri și greutăți care să poată fi utilizat la nivel universal. Guvernul englez a refuzat însă să participe, din cauza implicării Franței în revoluția americană.

O comisie alcătuită din matematicienii Gaspard Monge și Nicolas de Condorcet, matematicianul și astronomul Joseph-Louis Lagrange, fizicianul Jean-Charles de Borda și chimistul Antoine de Lavoisier a stabilit că sistemul trebuia să fie zecimal și să aibă ca bază o unitate de lungime raportată la un element din natură cu mărime fixă, pornind de la care să se calculeze apoi măsurile pentru capacitate, suprafață și greutate, conform Muzeului Național de Istorie a României

În urma dezbaterilor din cadrul comisiei, s-a decis ca dimensiunea acestei noi unități de lungime, botezată „metru”, să fie a zecea milionime dintr-un sfert de meridian terestru, valoare ce a fost estimată la 3 picioare, 11 linii și 44 miimi franțuzești, luându-se în considerare datele obținute în trecut de astronomi precum Picard și Cassini, ce măsuraseră porțiuni ale meridianului care traversează Franța.

Ulterior, în 1792, a fost începută operațiunea de măsurare a sfertului unui meridian: două echipe, conduse de matematicianul și astronomul Jean Baptiste Joseph Delambre și de astronomul Pierre Mechain, au măsurat, timp de șase ani, distanța dintre Dunkirk (N Franței) și Barcelona (E Spaniei), ce reprezenta un sfert dintr-un meridian, dat fiind că cele două orașe sunt situate la distanțe egale față de paralela de 45 grade, unul la nord și celălalt la sud de aceasta. Prima echipă s-a ocupat de sectorul Dunkirk-Rodez, iar a doua de cel dintre Rodez și Barcelona. 

Unitatea de măsură pentru capacitate (numită, inițial, „pinte”) a fost calculată ca fiind un decimetru cub, cea pentru suprafață (arul) ca fiind egală cu 10.000 m2, iar cea pentru greutate („grave”), ca reprezentând greutatea unui decimetru cub de apă. Exista, de asemenea, și o unitate de măsură a volumului stivelor de lemn (sterul), egală cu un metru cub (în Principatele Române sterul era echivalentul stânjenului cubic, amintit rar în documente, doar în secolul al XIX-lea).

Deși încă nedefinitivat, sistemul metric de măsuri și greutăți fost adoptat de Convenția franceză printr-un decret emis pe 1 august 1793. Timp de doi ani, o Comisie Temporară a Măsurilor și Greutăților, creată în toamna lui 1793, s-a ocupat de perfecționarea sistemului, fiind modificate denumirile unor unități (cea pentru capacitate a fost înlocuită cu „litru”, iar cea pentru greutate cu „gram”) și rectificat modul de calcul al arului și al gramului, primul devenind aria unui pătrat cu latura de 10 m, iar celălalt, greutatea unui centimetru cub de apă la temperatura de + 4º C. Aceste modificări au fost legiferate printr-un decret din 7 aprilie 1795. Ulterior, măsura de bază a greutății a devenit kilogramul, deoarece, față de litru sau metru, gramul nu avea o prea mare utilitate practică.


Afiș de la sfârșitul secolului al XVIII-lea în care erau explicate noile unități de măsură (foto: Muzeul Virtual)

Terminate în 1798, rezultatele măsurătorilor efectuate de Delambre și Mechain au fost analizate în vara lui 1799, în cadrul unui congres ținut la Paris, de o comisie internațională compusă din reprezentanți ai Franței, Spaniei, Elveției, Danemarcei, Republicilor Toscană, Romană, Batavă și Ligurică. Concluzia la care s-a ajuns este că un sfert de meridian înseamnă 5.130.740 stânjeni franțuzești, din care a zecea milionime, adică metrul, are 3 picioare, 11 linii și 296 miimi franțuzești. În Franța, noua dimensiune a metrului a înlocuit-o pe cea veche prin legea din 10 decembrie 1799, „pentru fixarea definitivă a valorii metrului”. România s-a numărat printre primele țări care au adoptat sistemul metric (după Belgia - 1801, Olanda - 1816, Luxemburg – 1820, Grecia - 1836, Algeria – 1843, Chile – 1848, Spania – 1849; Portugalia - 1852, Venezuela – 1855, Ecuador – 1856, Italia – 1861, Uruguay – 1862, Peru, Noua Granadă/Statele Unite ale Columbiei, Argentina – 1863).