Cum a cucerit Suleyman Magnificul insula Rhodos

Autor 6542 vizualizări


Otomanii asediază pentru prima dată insula Rhodos în 1480, în timpul lui Mehmet al II-lea. Cavalerii Ioaniți, care conduceau insula grecească de la sfârșitul secolului al XIII-lea, după pierderea Accrei, au reușit atunci să facă față armatei otomane, dar știau că această victorie nu poate fi decât una temporară. 42 de ani mai târziu, în timpul lui Suleyman Magnificul, otomanii se vor întoarce și îi vor goni definitiv pe Cavalerii Ioaniți de pe insulă.

Era de așteptat ca Imperiul Otoman să acorde o atenție deosebită insulei Rhodos, aceasta fiind foarte importantă din punct de vedere strategic pentru controlul Mediteranei Estice. În plus, prezența ordinului cavaleresc creștin pe această insulă, aflată în imediata apropiere a coastelor anatoliene, nu putea fi decât o piedică în calea expansiunii otomane.

Mehmet al II-lea, cel mai important sultan din secolul al XV-lea, a încercat să cucerească insula în 1480, dar nu a reușit. Moartea acestuia, din 1481, precum și problemele ridicate de succesiune i-au împiedicat pe otomani să organizeze un alt atac, dând astfel timp ioaniților să-și consolideze sistemul de apărare.

După atacul din 1480 și cutremurul devastator din 1481, ioaniții au investit foarte mult în refacerea și întârirea zidurilor de apărare, făcându-le mult mai rezistente în fața artileriei otomane. Aceste eforturi de fortificare dovedesc faptul că ioaniții au știut că otomanii nu vor renunța la ideea cuceririi insule. În 1521, noul Mare Maestru al Ordinului, Philippe Villiers de L'Isle-Adam, a ordonat continuarea operelor de consolidare a sistemului defensiv și, simțind că amenințarea otomană se apropie, a făcut apel la cavalerii ordinului aflați în alte părți ale Europei să vină să contribuie la apărarea insulei.

Un an mai târziu, ioaniții – în ajutorul cărora nu vin decât venețienii – se vor confrunta din nou cu flota și armata otomană. După cucerirea Belgradului din 1521, Sultanul Suleyman îi ceruse Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor Ioaniți să i se supună, dar acesta a refuzat, știind că prin acest gest îl va face pe sultan să-i declare război.

7000 de oameni împotriva unei armate otomane de 100.000 de soldați

O flotă de 400 de nave, condusă de Mustafa Pașa, a ajuns în apropierea insulei la sfârșitul lunii iunie, iar o lună mai târziu însuși Sultanul Suleyman Magnificul sosește în fruntea unei armate de aproximativ 100.000 de oameni pentru a conduce personal atacul. Având în vedere raportul de forțe, net în favoarea otomanilor, ioaniții aveau să reziste surprinzător de mult.  

Primele tactici utilizate de otomani vor da greș:blocarea portului, bombardarea orașului, atacurile aproape constante și încercările de minare a fortificațiilor nu au efectul scontat, și ioaniții rezistă timp de câteva luni. Mai mult decât atât, după mai multe atacuri respinse, Suleyman îl condamnă pe Mustafa Pașa la moarte pentru eșecul său (decide apoi să-i cruțe viața). Înlocuitorul său, Ahmed Pașa, se va baza pe puterea artileriei și a minelor pentru cucerirea orașului. Însă nici această tactică nu are succes imediat, iar până la sfârșitul lunii noiembrie ambele tabere erau aproape epuizate. Suleyman, conștient că nici el nu mai are forța necesară pentru a continua un asediu îndelungat, a făcut o ofertă locuitorilor insulei, oferindu-le pace și siguranța vieții dacă se predau;dacă însă aceștia decideau să continue lupta, sultanul otoman le promitea fie moartea, fie sclavia. În aceste condiții, Marele Maestru e obligat de locuitori să negocieze. În cele din urmă, pe 22 decembrie, orășenii acceptă condițiile generoase oferite de Suleyman și se predau.

Sultanul le promitea că bisericile nu vor fi profanate sau transformate în moschee, iar oamenii erau liber să-și păstreze religia;cavalerii aveau 12 zile la dispoziție pentru a părăsi insula, putând lua cu ei armele și orice obiecte de valoare doreau. În plus, sultanul promitea să le pună la dispoziție nave pentru părăsirea insulei. Locuitorii insulei puteau pleca și ei, iar cei care decideau să rămână erau scutiți de taxe timp de cinci ani. Nu în ultimul rând, armata otomană urma să se retragă din oraș în timpul evacuării. 

Insula Rhodos va rămâne în posesiunea Imperiului Otoman timp de aproape patru secole, până în 1912, când este cucerită de italieni. Ea va reveni Greciei abia la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în 1947.

""