Autor 54882 vizualizări


Câtă vreme tatăl ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a aflat la putere, Lica Gheorghiu a trăit ca o vedetă hollywoodiană. Râvnind cu orice preţ statutul de vedetă a filmului, ea s-a implicat şi în luptele de culise, solicitând să fie inclusă în distribuţia unor filme şi cerând regizorilor să renunţe în schimb la alte prezenţe feminine despre care credea că ar fi putut-o eclipsa.

„Nu e talentată, dar e tare-n tată“. Asta se spunea în epocă - pe la colţuri, evident - despre Lica Gheorghiu, fata cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aşa cum Elena Ceauşescu s-a crezut mai târziu „savant de renume mondial“, Vasilica Gheorghiu - aşa cum o chema în acte - s-a visat actriţă de cinema. După ce şi-a abandonat studiile economice la Moscova, poziţia tatălui i-a asigurat, evident, statutul de vedetă a filmului românesc, ea fiind impusă în distribuţia mai multor filme importante ale epocii.

Prima peliculă în care apare ca interpretă a fost „Erupţia“ (1957). Debutul în regia de film al lui Liviu Ciulei. Pe afiş a fost trecută Lica Popescu, după numele soţului din acea perioadă, ministrul comerţului exterior, Marcel Popescu. „Să nu uităm niciodată că primul care a făcut o afacere cu tovarăşa Lica a fost Liviu Ciulei, cu a sa , «Erupţie», film în care a jucat şi ea…De altfel, se zice că Liviu i-ar fi dat lecţii de joc actoricesc“, scria în memoriile sale regizorul Geo Saizescu.

Au urmat apoi „Avalanşa“ (1959, regia: Gheorghe Turcu), „Soldaţi fără uniformă“ (1961, regia: Francisc Munteanu ), pe platourile căruia s-a reîntâlnit cu Liviu Ciulei, de data aceasta doar ca intepret, „Lupeni 29“ (1963, regia: Mircea Drăgan), „Tudor“ (1963, regia: Lucian Bratu), „De-aş fi...Harap Alb“ (1965, regia: Ion Popescu-Gopo) şi „Procesul Alb“ (1965, regia: Iulian Mihu), dar şi o piesă de teatru radiofonic, „Baltagul“ (1963, regia: Constantin Moruzan). După moartea tatălui, a intrat rapid într-un con de umbră, iar filmele în care a jucat fie n-au mai rulat deloc, fie au circulat în versiuni amputate, din care au fost extrase secvenţele în care apăruse „Prinţesa Roşie“.

„Era incultă, capricioasă şi răsfăţată“

Paul Cornea, fost director al Studioului Cinematografic Bucureşti între 1958 şi 1965, i-a făcut Licăi Gheorghiu un portret mai mult decât elocvent, în volumul memorialistic „Ce a fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache“.

„Un bun exemplu despre natura dificultăţilor cu care m-am confruntat în cinematografie îl constituie cazul Licăi Gheorghiu. Fiica cea mare a Şefului Suprem voia să interpreteze roluri principale în filme, deşi nici talentul, nici înfăţişarea n-o calificau pentru asta. Avea un cap frumos, cu trăsături regulate, dar inexpresive, era scundă şi avea picioare scurte. O dezavantajau însă considerabil rigiditatea gesturilor, caracterul lemnos al mişcării scenice, îndeosebi rostirea: cea mai banală propoziţie suna în gura ei placid şi fals. Oricâtă osteneală şi-ar fi dat cineva s-o corecteze, presupunând că ar fi avut curajul s-o facă, ar fi fost inutil: ea era încredinţată că posedă calităţi de star, iar un anturaj iresponsabil îi întreţinea convingerea, prin linguşeli inadmisibile. Ruptă de realitate, crescută în serai - din momentul accederii tatălui la putere - incultă, capricioasă şi răsfăţată, dispunând indirect de o influenţă enormă, neezitând în alegerea mijloacelor, ea devenise un personaj temut, pe care până şi înalţii funcţionari de partid se străduiau să-l evite. Nu ştiu în ce condiţii şi-a făcut debutul în «Erupţia» lui Ciulei, însă nu era mult după venirea mea în studio am avut ocazia să iau act de ambiţiile, nazurile, dar şi de puterea ei. Dând dovadă de o mare naivitate, fiindcă ignoram de ce e în stare Lica, îi promisesem lui Ciulei că nu se vor exercita presiuni din afară pentru alegerea actorilor din «Valurile Dunării»“, explica Cornea.

A vrut să-i ia locul Irinei Petrescu în „Valurile Dunării“

„Preliminariile turnării au fost dominate de căutarea unei interprete pentru rolul principal, fiindcă regizorul nu voia să recurgă la vreuna dintre actriţele de teatru cunoscute. După multe investigaţii, s-a oprit în cele din urmă la o fată tânără, zveltă, frumoasă şi inteligentă - Irina Petrescu. Probele ei arătau convingător, iar primele secvenţe turnate au confirmat opţiunea. Or, tocmai atunci am primit un telefon de la Constanţa Beşcu, persoana de legătură a Licăi cu lumea culturii. Mi se cerea să studiez posibilitatea înlocuirii necunoscutei descoperite de Ciulei prin vedeta din Primăverii. I-am răspuns pe loc că n-am ce studia: nu-mi revenea mie, nici nimănui altuia decât lui Ciulei să decidă distribuţia. O făcuse, căzusem de acord cu ea, se filmaseră deja două sute de metri care arătau foarte bine şi, oricum, intervenţia era tardivă. Am crezut că lucrurile vor rămâne aşa. Mă înşelam. După trei zile, Ciulei şi cu mine am fost invitaţi la Răutu. Ne-am dat, desigur, seama de scopul vizitei şi ne-am dus amândoi hotărâţi să nu cedăm. Primirea, foarte cordială, după obiceiul casei, n-a fost urmată, aşa cum se întâmpla când erai chemat la ordine, de un duş rece, ci dimpotrivă, de o conversaţie politicoasă. Am înţeles îndată că şeful Propagandei nu vrea să impună o soluţie, ci s-o negocieze. De altă parte, mi s-a părut că se simte oarecum stânjenit de sarcina ce-i fusese încredinţată. Neîndoielnic, percepea enormitatea cazului: un înalt funcţionar al partidului era obligat să-şi piardă timpul şi să coboare din Olimpul în care hălăduia de obicei ca să convingă un regizor de oportunitatea înlocuirii unei actriţe cu fiica prim-secretarului partidului. Misiune trivială şi sâcâitoare, din care n-avea decât de pierdut. Însă Răutu n-ar fost el însuşi dacă n-ar fi găsit o stratagemă care să-i învăluie intenţia în catifele. Sub pretextul interesului deosebit pe care-l poartă filmului, a argumentat că rolul Irinei Petrescu ar presupune mai degrabă o femeie matură decât o fetişcană, o interpretă cu ceva experienţă mai degrabă decât o necunoscută în anul întâi de facultate, care ar fi putut să eşueze din lipsă de experienţă. Cu accent iritat, dar stăpânindu-se, Ciulei l-a contrazis, justificându-şi alegerea şi declarând că, în orice caz, el nu e dispus să accepte. Am fost întrebat, la rându-mi, ce gândesc, şi am răspuns că sunt total de acord cu regizorul. S-au mai schimbat câteva replici, după care Răutu a conchis precaut: voise doar să sugereze unele căi de îmbunătăţire a filmului, în niciun caz să decidă în locul regizorului şi producătorului. Am plecat de la CC extrem de bucuroşi, tentaţi să atribuim victoriei obţinute o semnificaţie mai mare decât merita. De fapt, e probabil că Răutu bătuse în retragere fiindcă nu avusese un mandat imperativ“, explica Cornea.

Nu trebuie scăpată din vedere nici influenţa lui Titus Popovici, co-scenarist al filmului „Valurile Dunării“, faptul că Lica Gheorghiu n-a fost distribuită în niciunul dintre filmele sale neputând fi doar o simplă coincidenţă.


Citește articolul integral pe adevarul.ro

""