Autor 17438 vizualizări


În această perioadă de restricții, mulți refugiați în casele lor au descoperit diverse filme și seriale despre comunități cu totul speciale – una dintre aceasta este cea a evreilor ultrareligioși. Puțini știu însă că una dintre cele mai mari ramuri ale acestora, Satmar, își au originile în Nordul Transilvaniei, în Satu Mare. Cele mai populare producții cinematografice, disponibile în acest moment pe Netflix despre evreii ultra-ortodocși, sunt miniseria „Unorthodox” și serialul „Shtisel”.

Scurt brief despre cele doua producții cinematografice

„Unorthodox”, miniseria difuzată de câteva zile de Netflix, spune povestea unei fete care fuge dintr-o comunitate de evrei ultraortodocși hasiditi satmar, din Brooklyn, New York. Filmul este inspirat din cartea autobiografică a scriitoarei Deborah Feldman, o fostă membră a comunității hasidite și care trăiește, în prezent, la Berlin.

Mini-seria „Unorthodox” suprapune două lumi: una a evreilor hasidiți care trăiesc în comunități închise, după reguli stricte, vechi de sute de ani, și cea modernă și tolerantă a Berlinului din zilele noastre. Nu vă voi da spoilere, pentru că intenția noastră este să aducem în prim plan istoria și începuturile acestor comunități. Filmul merită văzut, dar ce ne-a atras atenția este faptul că hasidiții prezentați în „Unorthodox” sunt „satmar”, adică sunt originari din Satu Mare. În film nu se precizează acest lucru, se amintește doar vag că strămoșii acestor ultraortodocși ar fi din Ungaria, ceea ce parțial este adevărat. În 1944, când conducătorul comunității, rabinul Joel Teitelbaum, a fugit din Satu Mare în Elveția și apoi în Statele Unite (satmar este numele maghiar al orașului), această regiune făcea parte din Ungaria horthystă.


Cel de-al doilea film, serial mai exact este „Shtisel”. Acesta este un serial de dramă de televiziune israelian despre o familie evreiască fictivă care trăiește în Geula, Ierusalim. Cartierul Geula este cunoscut dreptul unul locuit în majoritate de evrei haredi sau haredimi.

În centrul acțiunii este tânărul evreu ultra-ortodox Akiva Shtisel, care se pregateste să devină rabbi, dar care în același timp se luptă cu preconcepțiile societății în care trăiește, dar și cu lucrurile mizerabile care se ascund în această lume închisă. Tânărul se luptă pentru dragostea și pasiunile sale, dar locul în care trăiește, educația și mentalitatea îl plasează în niște limitări. Sunt foarte multe referiri la tradiții și obiceiuri care au rezonanță istorică și din acest motiv se cuvine să oferim un context adecvat. Sunt multe aspecte comune ale celor două producții: limba folosită – idiș, tradiții etc. Dar există și multe aspect diferite care se referă la formele de ultra-ortodoxim iudaic pe care îl expun.


Câteva elemente istorice pentru a înțelege istoria ultra-ortodocșilor iudaici

Ortodoxismul evreiesc nu este un curent religios unitar și nici o formulă atât de veche pe cât ar părea. Începuturile sale sunt plasate imediat după Revoluția Franceză și războaiele napoleoniene, când ideea de reformare a societății pe principiile cetățenești pun în discuție diverse formule sociale arhaice existente. Pentru cele mai multe comunități evreiești înaintea acestui moment era setată marginal față restul societății, relativ izolată de restul comunităților similar și având în centru învățătorul (rabbi) și sinagoga.

După 1789, dar mai ales după 1800, cu precădere în spațiul german pe fundalul noilor curente liberale, a curentelor filozofice și a reformelor se pune problema unei unei deschideri a comunităților evreiești. Toate aceste lucruri s-au lovit pe de o parte de rezistența membrilor mai bătrâni a comunităților, care făceau parte din cei care conduceau destinele acestor comunități, dar și a rabinilor, care își vedeau cumva amenințată autoritatea. Cu toate acestea în cea mai mare parte a țărilor din vestul Europei, unde curentul antisemit, cel puțin pentru o perioadă a scăzut în intensitate, a fost posibilă o deschidere importantă a comunităților evreiești, inclusiv în spațiul religios.

Comunitățile ultra-ortodoxe, conservatoare au luat naștere mai degrabă în centrul și estul Europei. Paradoxal, acolo unde au existat persecuții împotriva evreilor, acolo s-a dezvoltat mai ultra-ortodoxismul evreiesc. Tarâmul fertil al dezvoltării diverselor facțiuni ortodoxe evreiești a fost partea maghiară din Imperiul Habsburgic, devenit după 1867 monarhia duală austro-ungară (sunt incluse aici pe lângă terioriul actual al statului maghiar și zone din sudul Poloniei, din vestul și sudul Ucrainei, Transilvania etc. De ce? Pentru că anumite libertăți religioase erau îngăduite, dar nobilimea maghiară s-a împotrivit drepturilor și privilegiilor cetățenești pentru evrei. Ținuți la marginea societății și izolați de corpul acesteia, mulți s-au regăsit în doctrinele radicale ale liderilor religioși. Pe măsură ce mai multă diversitate a apărut în comunitatea religioasă, observată în Torah în secolele XVIII, XIX și XX datorită emancipării, revoluțiilor și evoluției societății moderne, a apărut nevoia de a dezvolta noi clasificări sociologice clasice, adesea schismatice. Sub umbrela "iudaismului ortodox", veți găsi multe dintre aceste clasificări sociologice diferite, incluzând doar ortodocșii, ortodocșii moderni, Yeshivish, Haredi (adesea numiți "ultra ortodocși") sau hasidici. Ultimele două categorii își au originile în spațiul central și est european.

Vedem că în cele două pelicule Unorthodox și Shtisel, atunci când se vorbește despre comunitate în general, se amintesc doi termeni: Hasidim și Haredim. Frecvent, termenii haredim și hasidim sunt utilizați interschimbabil. Cu toate acestea, deși toate hasidim sunt clasificate ca haredim , nu toate haredim sunt hasidim .

Grupul ultra-ortodox satmar, mentionat în Unorthodox, este hasidit, cu alte cuvinte este o ramură/ o sectă în interiorul acestui curent, iar hasidismul este unul dintre curentele principale ale haredismului (ultra-ortodoximului iudaic). Verbul hare, care îi desemnează pe harediți poate fi găsit în Isaia 66: 2, însemnând "să tremurați" sau "să vă temeți", iar în comunitatea haredi, hasidiții sunt "cei pioși".

Ultra-ortodocșii haredi, care nu sunt neapărat hasidiți au modiuri de manifestare interesante în funcție de locul unde sunt. Dacă în Israel trăiesc în comunități insulare cu toată infrastructura cvasi-ndependentă, în ale state occidentale participă la meseriile seculare, dar nu permit ca în comunitatea lor să intre influențele societății laice (internet, televizor etc).

Haredim este ușor de identificat, deoarece grupurile diferite poartă rochie specifică. Pentru unii este un tip specific de pălărie, în timp ce pentru altele este un tip specific de pantofi, ciorapi și pantaloni, ca să nu mai vorbim de shtreimel , care le separă de comunitatea ortodoxă de masă. De asemenea, femeile din aceste comunități tind să se îmbrace în negru, albastru și alb, și fiecare grup respectă porunca de acoperire a părului în propria sa modă unică.

Hasidismul, pe de altă parte, a fost un curent inovator al gândirii și vieții comunității evreiești, apărut în Polonia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. El se bazează deopotrivă pe teama și pe iubirea față de Dumnezeu și constă în angajamentul individului la nivelul actelor, în relația pe care o are cu Dumnezeu. Scopul principal al acestei mișcări este ca individul să nu rămână închistat în dogme teologice fără o finalitate practică, să-l vadă pe Dumnezeu în orice lucru și să-l atingă prin orice act autentic.

Reînnoirea concepției despre acțiunea umană ține de apropierea evreilor în jurul unui lider spiritual, învățător, sfânt, numit „țadic”. Țadicul este asistentul spiritual, el învățând sensul lumii și conducându-ne spre scânteile divine.

În spatele acestui curent este un mare învățat, pe numele lui Israel ben Eliezer, căruia i se mai spunea Baal Shem Tov (Cel cu nume bun). A fost un rabin cabalist, vindecător și conducător comunitar evreu care a activat în Ucraina din secolul al XVIII-lea. El era fondatorul hasidismului, din care, așa cum spuneam, se trage și curentul satmar. 

Baal Shem Tov s-a născut în 1698 și a decedat în mai 1760. Este înhumat în Ucraina. Mulți evrei ultraortodocși din toată lumea îi vizitează mormântul, este considerat un mare înțelept, el a dezvoltat această comunitate care, prin descendenții și ucenicii lui, a mers mai departe, a trecut din Ucraina în Maramureșul istoric din care făcea parte și Satu Mare de astăzi. Din această mișcare au crescut mari dinastii care au crescut și s-au schimbat de-a lungul generațiilor, fiecare urmând acest țadic (sau cel drept), care mai recent a devenit cunoscut ca un rabbi sau învățator. Cele mai cunoscute și influente dinastii Hasidice sunt astăzi cele ale lui Lubavitch (Chabad), Satmar, Belz și Ger. Fiecare din aceste dinastii, cu excepția lui Lubavitch, este încă condusă de un rabbi.

Cine sunt evreii ultra-ortodocși din Satu Mare

Satmar Hasidismul este o ramură a iudaismului ultra-ortodox, fondat de Rabbi Moshe Teitelbaum (1759-1841), Rabinul din Sátoraljaújhely din Ungaria. Descendenții săi au devenit conducători ai comunităților Máramarossziget (acum Sighetu Marmației) (numit "Siget" în idiș) și Szatmárnémeti (acum Satu Mare) (numit "Satmar" în idiș). Ca și alți evrei Hasidici , Satmar Hasidim abordează iudaismul cu bucurie. Membrii săi se opun tuturor formelor de sionism (laicism iudaic).

Un personaj important este rabinul Yoel (Joel) Teitelbaum (1887-1979), unul dintre descendenții rabinului Moshe Teitelbaum, care a condus mișcarea lui Satmar Hasidic în timpul României Mari, dar și a ocupației hortyste, respective a Holocaustului.

Este o figură de o importanță majoră în perioada renașterii postbelice a curentului hasidic, el a adoptat o idee strict conservatoare și izolaționistă, respingând modernitatea. Teitelbaum a fost un adversar feroce al sionismului, pe care l-a descris ca fiind inerent eretic.

Yoel (Joel) Teitelbaum a devenit în 1920 rabinul oraşului Carei, iar în 1928 a fost chemat să ocupe funcţia de mare rabin al oraşului Satu Mare, însă o parte dintre evreii de aici au refuzat numirea lui în această funcţie. Abia în 1934 a reuşit să vină în oraşul de pe Someş. De-a lungul anilor rabinul Teitelbaum căpătase o notorietate atât de mare încât regele Carol al II-lea a vrut să-l cunoască personal.

În data de 2 noiembrie 1936, aflându-se în drum spre Cehoslovacia unde se deplasa pentru o vizită oficială, regele s-a oprit la Satu Mare cu scopul de a-l cunoaşte pe celebrul rabin.

nii războiului și plecarea în Israel a rabinului sunt învăluiți în mister. Toată lumea știe că în 1944 acesta a ajuns în Elveția, dar sunt cel puțin două versiuni. Prima spune că în ianuarie 1944, când Ardealul de Nord era sub dominația horthystă și au început să-i adune pe evrei din ghetouri spre ai trimite în lagarele de exterminare, rabinul Joel Teitelbaum i-a strâns pe evrei în sinagogă și le-a spus că trebuie salvată sămânța lui de rabin și și-a împărțit puterea religioasă: unul dintre frați săi a preluat Satu Mare și ceilalți au rămas în Sighetul Marmației. 

Atunci Joel a plătit naziștilor o sumă imensă, nu a declarat niciodată cât, în diamante și în banii de atunci, probabil dolari, și a plecat cu trenul pe ruta Cluj, Budapesta, Viena și Zurich. Se pare că au mai fost și alți evrei care au plătit naziștilor și au avut voie să se salveze.

O altă versiune spune că în timpul războiului, Teitelbaum a petrecut timp în lagărul de concentrare Bergen-Belsen și că a fost salvat de la moarte în iunie 1944, în urma unei înțelegeri secrete. Vagonul în care se afla rabinul nu a mai ajuns la Auschwitz, fiind îndreptat spre Elveţia. Potrivit istoricilor, la mijloc a fost vorba despre și de o înţelegere între şeful mişcării sioniste de la Budapesta, Rudolph Castner şi un adjunct al lui Adolf Eichman. După terminarea războiului Teitelbaum ajunge în Palestina, de unde pleacă în scurt timp, împreună cu adepţii lui şi mai mulţi învăţaţi în Statele Unite ale Americii. Teitelbaum a murit în urma unui atac de cord în 1979, după ce a fost în stare de sănătate de mai mulți ani. 


Opiniile lui în schimb sunt recunoscute și urmate de mulți ultra-ortodocși evrei. De exemplu, desi a vizitat Israelul și a înființat o rețea de școli aici – rețea la care se face referire și în serialul Shtisel, în opinia acestuia statul laic este edificat de persoane nereligioase încălcându-se astfel tradiţia. Rabinul era de părere că evreii ar trebui să aibă răbdare şi să aştepte venirea lui Mesia deoarece doar acesta poate aduce un nou guvern evreiesc religios în Ţara Sfântă. Potrivit acestuia, prin formarea statului Israel se încalcă jurămintele din Talmud, adică întoarcerea evreilor în Ţara Sfântă înainte de venirea Mântuitorului. Această filozofie poartă, datorită lui Teitelbaum, particula „Satmar” iar hasidimii care propovăduiesc această idee sunt „hasidimi Satmar”.

Dincolo de aceste particularități ultra-ortodocșii am o serie de ritualuri foarte stricte, care transpar și din cele două pelicule. Principală este legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului evreu prin Moise. Ei nu ies din tiparul legii: legea de sabat, legea de zi cu zi, prin îmbrăcăminte, port, rugăciune, desfășurarea activităților, de la nașterea copilului, până când face majoratul. Respectă modul de trai, mâncarea, cum se taie mâncarea, toate aspectele. Pentru ei cele 10 porunci ale lui Moise sunt de fapt vreo 600, pentru că fiecare cuvânt din scrierile sfinte este analizat și atunci au obținut detalii, unele dintre ele chiar intime: cum să te tunzi, cum să îți lași perciunii, cum să tai barba sau cum să te îmbăiezi, cât de „necurată” este femeia în timpul ciclului menstrual, cum să se curețe etc.


În ciuda opoziției față de statul sionist, Satmar Hasidim urmărește să protejeze Țara Sfântă de secularism și vărsare de sânge. Mulți Satmar Hasidim vizitează și chiar trăiesc în Israel, iar Teitelbaum însuși a vizitat de mai multe ori.

Dar Satmar Hasidim nu votează, nu plătește impozite, nu acceptă beneficii, nu servește în forțele armate sau nu recunoaște autoritatea instanței din statul Israel.

Sperând că v-am captat atenția și că găsiți măcar câteva răspunsuri la problemele expuse în cele două pelicule și în universul acestor personaje.