Autor 3373 vizualizări


Cultura hip-hop a anilor ’70 s-a transformat astăzi într-o industrie de miliarde de dolari. Aceasta este o poveste despre paşii de dans pe care artiştii i-au urmat pentru a aduce hip-hop-ul în lumina reflectoarelor.La început o cultură a ghetourilor, o formă de artă relativă a săracilor din cartierul newyorkez Bronx, hip-hop-ul a ajuns o industrie care se susţine singură, care impune standarde de divertisment, trenduri vestimentare, de design sau chiar de comportament şi care produce unii dintre cei mai bine vânduţi artişti din lume. Cum a ajuns această subcultură atât de răspândită pe întreaga planetă? 

Mai întâi, însă, istoria! Cartierul Bronx era, în anii ’70, ca o apocalipsă bine delimitată geografic pentru cei mai mulţi newyorkezi:clădiri în flăcări, copii jucându-se printre gunoaie şi beznă în toate casele după ora 18.00. Un plan al primăriei de a construi o nouă autostradă spre cartierul Manhattan implica demolarea întregii zone de sud a Bronx-ului. Anticipând pierderile, agenţii economici de tot felul au părăsit repede zona, lăsând în urmă mormane de moloz. Membrii comunităţilor afro-americană şi latină, majoritari în cartier, şi-au văzut falimentul într-o secundă:şansele de a-şi găsi de lucru scădeau dramatic. Stereotipurile cu privire la culoarea pielii erau încă un impediment pentru angajatori. În plus, restanţele la chirie şi facturile se adunau, aşa că proprietarii au început să-şi incendieze propriile clădiri pentru banii de asigurare. În anii ’70, 30.000 de clădiri din Bronx au ars din temelii. Viaţa în oraş devenise o luptă pentru supravieţuire în care violenţa era la ordinea zilei.

„Anii ’70 cei violenţi“, aşa a rămas în istorie această perioadă. Filmele documentare povestesc despre situaţia găştilor formate pe stradă din nevoia de a rezista sărăciei şi neajunsurilor. Filmul „Rubble Kings“, de pildă, vorbeşte despre zeci de grupuri ce împânzeau străzile în căutare de bani şi mâncare. Nu de puţine ori, conflictele erau sângeroase. Găştile aveau o ierarhie respectată cu sfinţenie şi practicau adevărate ritualuri când adăugau sau eliminau membri. După ani în care traficul de droguri, tâlhăriile şi bătăile făcuseră deja destule victime, liderii găştilor au avut parcă o revelaţie:în loc să iasă din ghetou, intrau şi mai adânc. În loc să reconstruiască, demolau în continuare. Cei care sufereau cel mai mult erau familiile lor. „Yellor“ Benji (Benjamin Melendez), liderul uneia dintre cele mai influente grupuri, „Ghetto Brothers“, a organizat, în 1971 o întâlnire cu toţi conducătorii găştilor. Scopul:încetarea violenţelor şi reconstrucţia comunităţii. Curios, întâlnirea a avut succes, iar participanţii au semnat, la final, un document simbolic – o declaraţie de pace. Comunicarea dintre foştii nelegiuţi a dat tonul unei noi perioade, cea a distracţiei. În scurt timp, au apărut primele petreceri în stradă – „Block Parties“ – unde toată energia negativă a comunităţii marginalizate se transforma, de fapt, într-o atmosferă plină de optimism.


Continuarea articolului peAdevărul.ro