Autor 10448 vizualizări


Alegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general al partidului, martie 1965 — mărturia lui Ion Gheorghe Maurer

Mi-am dat seama și că mai tinerii Drăghiciși Ceaușescu sunt cei care doresc mai tare puterea și că sunt în stare de multe pentru a o avea. Ceilalți păreau indiferenți. Dacă nimeni dintre cei vechi nu avusese nimic de obiectat, la votul de împotrivire al celor mai tineri, pentru mine era clar că nu vor putea stăvili — și poate nici nu vor încerca — manevrele lui Drăghici sau Ceaușescu pentru a ajunge la putere. [...]

— Cum îl apreciați, atunci pe Ceaușescu? [...]

— Cum nu știam multe despre el, mă bazam pe recomandarea lui Dej. Ți-am mai spus că nu stătusem cu el de vorbă, să avem o discuție mai lungă. A fost, însă, o întâmplare — așa pot să-i spun acum — care m-a făcut să-l socotesc pe Ceaușescu un posibil conducător al României, cu o poziție destul de puternică împotriva rușilor. În vara lui '62, Hrușciova venit la București, într-o vizită mai lungă ca de obicei. A fost la Craiova, la Constanța, a vizitat fabrici, a ținut cuvântări. Călătoream cu trenul oficial și de la fereastra vagonului se tot uita peste câmpuri, nemulțumit ba de una, ba de alta din cele ce vedea. Nu ceea ce vedea îl nemulțumea, de fapt, pe el, ci politica României, tot mai deschisă de ieșire de sub hegemonia sovietică. [...]

În ședința Biroului Politic ce-a urmat după vizita sa, eu am spus că asemenea lucruri n-ar trebui să se mai întâmple și că ar fi bine ca Dej să discute cu Hrușciov despre acest lucru. [...] Bineînțeles că s-a găsit cineva să-i transmită lui Hrușciov poziția mea. Când Hrușciov a venitdata viitoare, în vizită, în țară la ședința Biroului Politic la care a luat parte, m-a criticat pe mine că mi-am permis să-l critic pe el. Din nou, peste membrii Biroului Politic s-a așternut tăcerea. Nimeni nu a spus nimic. Cu excepția lui Ceaușescu. Care a replicat:„Nu-i adevărat“. A spus că nu-i adevărat că eu îl criticasem pe Hrușciov. Adică a mințit. Dar a avut îndrăzneala să spună ceva, în fața lui Hrușciov, în timp de ceilalți tăceau cu toții. Bineînțeles că eu i-am confirmat lui Hrușciov poziția mea și motivele ce-au susținut-o. Dar am socotit, atunci, că singurul dintre toți care are curajul să dea replică unui conducător sovietic este Ceaușescu. Chiar dacă a mințit, a spus ceva. Pe când ceilalți nimic, nici minciună, nici adevăr. De aceea, temându-mă de posibilitatea restabilirii unor raporturi umilitoare cu sovieticii, l-am propus pe Ceaușescu succesor al lui Dej.

— L-ați propus înaintea morții lui Dej sau după aceea?

— După ce-a murit Dej.

— Dintre ceilalți membri ai Biroului Politic nu a obiectat nimeni împotriva lui Ceaușescu?

Alexandru Drăghici, Gheorghe Apostolce-au spus?

— N-a spus nimeni, nimic.

— De ce? Pentru că bănuiau că Dej își dăduse acordul la această nouă propunere, pentru că îl prețuiau pe Ceaușescu sau pentru că așa era obiceiul?

— Cred că au tăcut pentru că așa era obiceiul. Vezi că și prima dată s-au împotrivit doar cei care erau mai tineri:Drăghici și Ceaușescu. Propunerea cu Ceaușescu nici n-am mai supus-o la vot în Biroul Politic, ci direct în Comitetul Central.{i acolo, crezând probabil, că înainte s-a căzut de acord, asupra propunerii în cadrul Biroului Politic, s-au uitat unii la alții, au tăcut și au votat „pentru“.

Foto: Nicolae Ceauşescu expunând Raportul C.C. al P.C.R. la al X-lea Congres al P.C.R. (6-12 august 1969), Fototeca online a comunismului românesc, cota 1/1969

(Lavinia Betea, Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României, Fundația „Ioan Slavici“ — Editura Felix, Arad, 1995, p. 172–173)