Autor 6324 vizualizări


De-a lungul a 170 de ani, Dacia, după cele două războaie daco-romane, a devenit parte integrată a Imperiului Roman. În tot acest timp, religia Daciei s-a manifestat printr-o diversitate atestată de temple, de medalioane si de statuete de bronz, dar și printr-un proces de sincretism religios căruia i s-a adăugat fenomenul de interpretatio romana. 1

 Cât despre istoricul cercetărilor, putem aminti contribuțiile aduse de A.D. Xenopol, de Nicolae Iorga și de Constantin C. Giurescu cu privire la propagarea cultelor orientale. De asemenea, sunt demne de reținut precizările lui L. Webber Jones cu prima sa monografie asupra cultelor Daciei Romane, cat si ale lui C. Daicoviciu care a scris despre sincretismul religios în Sarmizegetusa și care, prin sinteza științifică asupra Daciei Romane “La Transilylvanie dans l’Antiquite”, a menționat aportul oriental în religia Daciei. M. Macrea a pus bazele unei lucrări de proporții care conține și o prezentare a cultelor provinciei.

Conglomeratul de culte din provincia Dacia se poate explica prin mai mulți factori: situația economică, politică și socială imediat după cucerire, continuitatea populației autohtone, curentele filosofice și tendințele religioase din Imperiul Roman, componenta eterogenă a populației, rod al colonizării sistematice, precum și politica religioasă impusă de unii împărați romani.

Datorită acestor factori, pe primul loc între divinitățile venerate în Dacia se situează Pantheonul roman. În provincie, Iuppiter este principalul zeu care apare în cele mai multe inscripții, împreună cu alți zei. Alături de acesta, Iuno, divinitate feminină, se regăsește în inscripții foarte des cu epitetul de “Regina” care evidențiază caracterul oficial al cultului. Minerva, zeița războiului, se bucură de dedicații la Sarmizegetusa și Apulum, ea fiind adorată cu preponderență de militari. Alți zei romani reprezentativi care se găsesc în cultul din Dacia sunt: Mars2 , Silvanus3 , Diana4 , Fortuna5  ș.a.m.d. De asemenea, în Pantheonul roman se regăsesc divinități de origine greacă, având o largă răspândire și în Dacia.

În acest sens, zeilor medicine, Aesculapius și Hygia, li se închină și li se ridică numeroase reliefuri votive. Totodată, venerarea lui Apollo este atestată de numeroase reliefuri care îl înfățișează cu arcul și cu lira, această imagine a zeului pătrunzând și în arta funerară. Mercurius este recunoscut prin reprezentarea sa nud, cu încălțări înaripate, acesta fiind zeul negustorilor si fiind adorat în special în zona vămilor. Acestea nu sunt singurele divinități de origine greacă, existând și altele: Hercules6 , Nimfele7 , cultul dionisiac, Neptun8 , Lares 9, precum și geniile protectoare10.

Cultele orientale în Dacia Romană

Propagarea cultelor siro-palmiriene, culte înglobate alături de cele egiptene, microasiatice și iraniene în grupul cultelor orientale, se evidențiază în mediul roman, cât și în provincia Dacia. Printre cauzele care au condus la acest fenomen putem enumera: preponderența economico-socială a Orientului, intensificarea relațiilor comerciale, dezvoltarea Romei, a pieței și a drumurilor comerciale ce fac să circule, alături de marfă, cultele comercianților, meseriașilor sau sclavilor din Orient care se stabilesc la Roma și în alte provincii. De asemenea, militarii recrutați din Orient și familiile lor, precum și staționarea legiunilor și trupelor auxiliare în Dacia, fac să circule ideile religioase printre soldați.11 

Aceste culte orientale au avut o largă răspândire datorită faptului că promovează, în comparație cu religia greacă și romană, o devoțiune personală, pasiune și entuziasm. Majoritatea locuitorilor care adoptau aceste idei au fost cei din clasa de mijloc, deoarece li se promitea o viață de apoi mai bună. Totodată, femeilor li se permitea participarea la ceremonii, acest aspect atrăgând mai mulți adepți. Împărații au avut o atitudine schimbătoare față de acele culte, dar niciodată ostilă, existând o colaborare și înțelegere cu acestea. Persecuțiile au început odată cu exaltarea creștinismului, chiar dacă cultele orientale au favorizat buna receptare a dogmelor sale.

Siria și Palmira au exercitat o influență asupra culturii și credinței romane, iar în Dacia dovezile acestei legături constau în sursele epigrafice, analiza antroponimelor din inscripții și in diplomele militare. Astfel, în Dacia avem divinități siriene sincretizate cu prima divinitate a Pantheonului roman (Iuppiter) și divinități siriene răspândite cu numele originar, dar și prin interpretatio romana. Iuppiter Dolichenus ocupă primul loc prin numărul inscripțiilor, al reprezentărilor culturale, al ofrandelor, precum și al pieselor de cult. Dedicanții acestui zeu au marea majoritate nume romane, după cele siriene și grecești. Cu toate că acest cult răspândea ideea egalității intre oameni, se pare că se raporta, de fapt, doar la comunitatea credincioșilor. Cele mai multe inscripții le regăsim în orașele-garnizoane ale regiunilor: Apulum, Potaissa și în capitala Daciei.

Dea Syria este cea mai răspândită zeița dintre divinitățile siriene și palmiriene din Dacia. La Porolissum, Micia, Napoca și Romula regăsim inscripții ale acestei zeități. Inscripția de la Romula incizată pe o bucată de argilă conține unica dedicație culturală din Dacia într-o limbă orientală, iar cea de la Napoca ne oferă detalii cu privire la poziția socială a dedicanților. De asemenea, alte divinități siriene ar fi: Iuppiter Heliopolitanus12 , Iuppiter Turmasgades 13, Baltis 14, Atargatis 15, etc.

În ceea ce privește cultul palmirian, Belus este zeul suprem al palmirienilor, considerat de aceștia stăpân al Universului, creator al cerului și al pământului. În Dacia centrele de reședință ale palmirienilor sunt situate la Porolissum și Tibiscum, însă inscripția din templul zeilor palmirieni de la Sarmizegetusa rămâne una dintre cele mai încântătoare epigrafe ale provinciei. Alte zeități: Malachbelus16 , Iarhibolus17 , ș.a. Aparținând sferei cultelor orientale, zeul persan Mithras, precum cultele lui Isis și Serapis din Egipt, are o largă răspândire în Dacia.

Cultul lui Mithras - zeul luminii, al adevărului și al dreptății- își desfășoară procesiunile în temple subterane și presupune șapte grade de inițiere. Acesta apare în reprezentări ca născut din stâncă, împreună cu scena sacrificării taurului, care semnifică biruința zeului în fața întunericului și răului, în urma căreia zeul concepe din nou lumea.

Cultul divinităților tradiționale romane

În Dacia, în principalele orașe, cultul divinităților tradiționale romane era organizat ca unul public, atribuțiile fiind încredințate preoților care organizau jertfele, sacrificiile, sărbătorile etc. Prin urmare, căpetenia cultului public era un pontifex care desemna o demnitate importantă, ce se acorda în urma îndeplinirii celei mai înalte magistraturi. După acesta, flamenul este ales din rândurile aristocrației, el fiind preotul unei singure divinități căruia îi era încredințat cultul Romei și al împăratului. Celelalte culte romane sau neromane erau atribuite unor sacerdoți. În ceea ce privește cultul împăratului, sacerdos area Augusti nu era doar preotul cultului imperial, acesta prezidand și consiliul provinciei, fiind ales de către membrii adunării dintre reprezentanții cei mai de seamă.

În Dacia, la Sarmizegetusa, la Napoca, dar și la Apulum se manifesta cultul imperial în diferite forme; de exemplu, la Sarmizegetusa avem cea mai veche atestare a unui augustal de pe vremea lui Traian, in timp ce la Apulum se înființează o asociație a augustalilor (preoților). Venerarea casei și familiei imperiale, practicată la începutul dedicațiilor adresate divinităților prin formula “In honorem Domus divinae” (cea mai veche inscripție de acest gen, regăsindu-se la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa), adorarea ca genii sau puteri divine si închinarea altarelor reprezintă alte metode de venerare a împăratului.

Zeități celtice și dacice

În ceea ce privesc cultele din Dacia, divinitățile celtice au și ele o preponderență în cadrul mozaicului religios. Singurele izvoare legate de religia celţilor sunt doar câteva descrieri ale scriitorilor greco-latini: Cezar, Tacitus si Lucanus, primul prezentând Pantheonul celtic într-o interpretatio romana. Divinitățile celto-germanice au pătruns în Imperiul Roman, de unde s-au răspândit și în Dacia. Astfel, Apollogrannus-Sirona reprezintă cuplul protector al sănătății, Sirona fiind înfățișată de obicei în tunică, având ca atribute strugurii, snopul de spice și ramura și având un rol important și în cultul apelor termale.18  În Dacia i se dedică trei altare votive, printre dedicanți aflându-se chiar doi procurori financiari.

O altă zeitate importantă a acestui cult celtic răspândit și în Dacia este Epona. Interpretată ca Zeița-Mamă, ea este protectoarea cailor și călăreților, apărând alături de alte divinități venerate de militari într-o reprezentare la Ilișca, precum și-n altele două la Apulum. Aceasta are două tipuri de reprezentări iconografice, una de tip greco-roman (șezând sau stând sprijinită, flancată fiind de doi sau patru cai) și cel celtic (călare, cu un corn al abundenței sau cu fructe în poală). Alte divinități aparținând sferei religiei celtice sunt: Campestres 19, Cernunos20 , Matronae21 si Mercurius-Rosmerta (patroni ai comerţului).

Textul lui Tertullian, apologet creștin, oferă diferite exemple de zei, insistând pe ideea că fiecare provincie integrată în Imperiul Roman avea un zeu al ei, străin de Pantheonul roman. Astfel, în regiunea Daciei, Dea Placida ar reprezenta o divinitate de sorginte dacă, regăsindu-se în Inscripțiile din altarele de la Romula și Sucidava. Totuși, se bănuiește faptul că ar fi vorba de Isis, de zeița Venus sau de o divinitate barbară.22  Totodată, Diana Mellifica ,,cea producătoare de miere” ar ilustra o divinitate dacică existentă înaintea cuceririi romane, deoarece Dacia era recunoscută pentru produsele de miere și ceară, informație provenită din textele lui Herodot. Totuși, aceasta afirmație nu este plauzibilă, zeița Diana fiind din sfera de influență romană. Alte divinități provincial dacice sunt cele tutelare: Dacia, Terra Dacia, Genius Daciarum, unii autori sceptici afirmând faptul că sunt mai degrabă personificări locale decât divinități.

De asemenea, majoritatea divinităților locale ar fi din spațiul traco-dacic, cele mai reprezentative culte fiind cele ale Cavalerului Trac și ale cavalerilor Danubieni. Primul corespunde probabil unei vechi credințe a popoarelor trace, fiind ilustrat în Dacia în aproximativ 42 de monumente. Al doilea cult, al cavalerilor danubieni, este cu precădere dezvoltat de militarii aflați la Dunărea de Jos. Totuși, toate aceste zeități, culte și credințe nu s-au bucurat de o repartizare în mod egal în ceea ce privește influență lor, fiind după cum bine s-a observat venerate în special de soldații romani stabiliți pe teritoriul Daciei, neștiind însă în ce măsură dacii au asimilat acest complex “evantai religios”.

Bibliografie 

●Gostar, Nicolae Cultele autohtone în Dacia romană, în AIIA, Iaşi, II, 1964, p. 237-254.
●Husar, Adrian Celţi şi germani în Dacia romană, Cluj-Napoca, 1999, p. 211-259.
●Macrea, Mihail Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969, p. 359-403.
●Petolescu, Constantin Dacia. Un mileniu de istorie, Buc., 2010, p. 264-271.
●Sanie, Silviu Cultele orientale în Dacia romană I. Cultele siriene şi palmirene, Buc., 1981, p. 17-35, 244-254.


NOTE

1  Sanie, Silviu Cultele orientale în Dacia Romană, I. Cultele siriene şi palmiriene, Bucureşti, 1981.
2  Zeul războiului, reprezentat cu suliţa şi cu mâna în poziţie pentru contrabalans.
3  Zeu al pădurilor şi al casei, reprezentat în toate provinciile Daciei, punându-se la un moment dat problema, că este o zeitate mai veche locală.
4  Zeiţa vânătorii, reprezentată cu mâna pe sabie împreună cu o căprioară.
5  Zeiţa italică a norocului, adorată mai ales la Sarmizegetusa.
6  Adorat ca zeu tămăduitor, cu preponderenţă la Băile Herculane.
7  Au cele mai multe dedicaţii, simbolizând puterea vindecătoare a apelor.
8  Zeul mărilor
9  Divinităţi tutelare ale căminului ca genii protectoare ale familiei şi casei. În Dacia, sunt identificate în câteva figurine de bronz.
10  Macrea, Mihail Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969.
11  Apud. Sanie, Silviu, Cultele orientale în Dacia romană.
12  Are trei dedicaţii ale unor militari din legiunile a IV-a Flavia Felix şi a XIII-a Gemina.
13  Inscripţii şi monumente sculptate găsite la Micia şi Romula.
14  Cuvântul Baltis înseamnă doamna, sau stăpâna mea. Zeitatea fiind rezultatul unui sincretism siriano-african.
15  Zeiţa devenită în interpretatio romana Dea Syria, adică ,,zeiţa siriană,, prin excelenţă, bucurându-se de o mare răspândire în Dacia.
16  În Palmira făcea parte dintr-o triadă, în Dacia este menţionată însă separat. Zeul palmirian cu cele mai multe atestări.
17  Zeul Soarelui, apare în trei inscripţii la Apulum şi Tibiscum cu trei nume diferite: Hierobolus, Ierhobolus, Ierhabolus.
18  Husar, Adrian Celţi şi germani în Dacia romană, Cluj-Napoca, 1999.
19  Protectoare a soldaţilor.
20  În Roma, venerat ca patron al prosperităţii, dar şi ca stăpân al animalelor sau zeu al lumii subpământene. Este zeul cu coarne de cerb, fiind reprezentat în Dacia la altarul de la Sucidava şi pe un vas de cult de la Drumul Carului.
21  Protectoare ale indivizilor, familiei, a întregii comunităţi. În Dacia, reprezentări la Napoca şi Apulum.
22  Gostar, Nicolae Cultele autohtone în Dacia romană, în AIIA, Iaşi, II, 1963.
""