Culisele „alegerii“ lui Nicolae Ceauşescu

Autor 7006 vizualizări


Cvintetul Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Chivu Stoica şi Emil Bodnăraş a manevrat succesiunea. Ei au impus ultimul lider comunist al României.

În mod cert, Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a pus problema succesiunii întâi lui Ion Gheorghe Maurer, apropiatul său colaborator. Luat prin surprindere de gravitatea bolii, Dej i-a propus lui să continue cele începute împreună, a relatat Maurer (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr", Compania, 2008). Obiecţiile lui Maurer - nu e român, nici muncitor  - sunt consensuale grilei uzitate atunci în lagărul comunist european pentru capii partidelor la putere. Dej a avansat apoi soluţia cu Gheorghe Apostol, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi subordonat direct lui Maurer. În cazul lui era şi precedentul exerciţiului  de prim-secretar al CC al PMR din perioada 1954-1955. Atunci, Apostol trecuse cu brio testul mimării „conducerii colective". N-a ieşit din cuvântul lui Dej. Nici măcar în scaunul lui Dej nu se aşezase, după propria-i  mărturisire.

Favoritul Apostol

Cu Apostol în fruntea partidului, dar sub bagheta lui Maurer, Dej putea fi sigur de  continuitatea politicii iniţiate. De altfel, însuşi Ceauşescu va evoca în ultimii ani ai puterii desemnarea de către muribundul Dej a succesorului în persoana lui Apostol. Parcă partidul putea fi lăsat moştenire, s-a amuzat el împreună cu consoarta, după relatarea şefului Cancelariei CC, Silviu Curticeanu („Meditaţii necenzurate", Historia, 2007).

Implicaţi în complotul succesiunii au fost cinci dintre membrii Biroului Politic (BP): Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Chivu Stoica şi Emil Bodnăraş. Ceilalţi doi - Petre Borilă şi Alexandru Moghiroş - fuseseră îndepărtaţi pe motiv că nu sunt români, deşi niciun document de partid nu menţiona „prevederi" în sensul acesta. În 1991, Apostol mi-a relatat astfel amintirea acelor evenimente („Maurer şi lumea de ieri", Arad, 1995): „Maurer a trecut la acţiune în sensul celor discutate cu Dej. (...)

Am fost chemat în biroul său de la Consiliul de Miniştri, unde se afla şi Emil Bodnăraş. Maurer mi-a comunicat discuţia cu Dej şi dorinţa acestuia ca subsemnatul să fie propus pentru a fi ales ca prim-secretar al partidului. A propus ca mai întâi să discutăm la partid această propunere cu Chivu Stoica, Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu. De la  guvern erau Maurer, Bodnăraş şi cu mine, care în acelaşi timp erau membri ai Biroului Politic". Cu trei zile înainte de moartea lui Dej, „s-a aşezat Maurer în capul mesei, în dreapta Bodnăraş şi subsemnatul, în stânga Ceauşescu, Drăghici şi Chivu Stoica"...

Atacul lui Drăghici

Originea scenei acesteia mi-a fost descrisă astfel de Maurer: „Rând pe rând, membrii Biroului Politic au trecut pe la Dej pe acasă şi după câteva zile Dej mi-a spus că lucrurile s-au aranjat. Niciunul nu obiectase la ideea ca Apostol să fie secretar general. Atunci am strâns Biroul Politic în calitatea ce-o aveam acolo şi în cea de preşedinte al Consiliului de Miniştri, am spus că trebuie să ne gândim la alegerea unui alt secretar general, Dej fiind bolnav, pe moarte. În legătură cu aceasta am propus să-l promovăm pe Apostol secretar al Biroului Politic al CC al PMR.

În momentul decesului lui Dej, din acea funcţie putea fi promovat secretar general al CC. S-au ridicat «contra» Drăghici şi Ceauşescu. Ceilalţi n-au spus nimic. (...) Ceauşescu nu şi-a motivat împotrivirea în niciun fel. Drăghici a spus că nu e bine să facem ceva, înainte de moartea lui Dej. Deoarece promovarea lui Apostol în funcţia ce-i permitea să fie trecut direct în fruntea partidului ar fi un semn, pentru Dej, că abia aşteptăm sfârşitul lui, ceea ce i-ar grăbi moartea".

Apostol şi Dej, omagiaţi ca lideri proletari cu prilejul celei de-a 35-a aniversări a revoluţiei bolşevice 

Plata promisă

În plan secund, lucrurile s-au aranjat astfel în viziunea lui Alexandru Bârlădeanu, pionul pe care Gheorghiu-Dej se baza în disputele din CAER şi în politica economiei naţionale:„I-a promis (n.r.-Ceauşescu lui Drăghici) că va fi a doua personalitate în partid. Asta o ştiu de la Apostol. O confirmă şi faptul că Drăghici a fost mutat de la Interne şi făcut secretar al CC. (...) Lui Chivu i-a promis că-l va promova preşedinte al Consiliului de Stat. Postul era vacant prin moartea lui Dej.

Tot de la Apostol ştiu că a fost Chivu cu o seară înainte pe la el pe-acasă să-l întrebe dacă, atunci când va fi în fruntea partidului, va menţine şi funcţia aceea. Iar Apostol i-a răspuns că va face ce va hotărî Biroul Politic. Se vede că, înainte, Ceauşescu i-o garantase lui Chivu. S-a ţinut de cuvânt. O vreme. În felul acesta, Biroul Politic s-a împărţit în două grupe egale:de-o parte-Apostol, Maurer şi Bodnăraş, de cealaltă parte-Ceauşescu, Drăghici şi Chivu. Şi în acea clipă a trădat Maurer". (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr", Compania, 2008).

"Membrii Biroului Politic au trecut pe la Dej pe acasă. Nici unul nu obiectase la ideea ca Apostol să fie secretar general.''
Ion Gheorghe Maurer membru al Biroului Politic

"Biroul Politic s-a îm-părţit în două:Apostol, Maurer şi Bodnăraş, respectiv Ceauşescu, Drăghici şi Chivu.''
Alexandru Bârlădeanu supleant al Biroului Politic

Precedentul Iosif Visarionovici Stalin

„Alegerea" lui Nicolae Ceauşescu a fost o surpriză pentru cetăţenii României. Într-o funcţie precum aceea de secretar cu Organizatoricul nu te puteai bucura de mediatizare sau popularitate. Surprinşi au fost şi demnitarii de prim eşalon, dar neimplicaţi în aranjamentele
succesiunii.

Eşalonul doi de partid l-a privit însă ca presupunere împlinită. Pentru şefii de secţii şi instructorii  CC, liderii regionali şi ai organizaţiilor de tineret, de masă şi obşteşti, Ceauşescu era de mult şeful. El îi selectase şi promovase în UTM sau DSPA, de el depindeau trimiterea la şcoli de partid şi avansarea în ierarhie. La moartea lui Vladimir Ilici Lenin, poziţia de secretar cu Organizatoricul îi conferise şi lui Iosif Visarionovici Stalin ascendentul în Politburo.

Privind de jos în sus scara puterii, polcovnicii armatei din subordinea lui Ceauşescu ştiau că, înainte de moarte, bătrânul Dej mai avea sub directă ascultare doar Propaganda, Gospodăria de Partid şi Externele, declară Ştefan Andrei („Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea", Adevărul, 2011).

„Orice secretar cu Organizatoricul are putere mai mare decât toţi ceilalţi", a comentat Bârlădeanu privilegiul funcţiei. Ceauşescu ştiuse şi să-şi aleagă oameni după măsura lui în posturi de secretari de regiune şi de instructori ai CC. În ultimii ani, focalizat pe politica externă şi strategiile de afirmare a independenţei în relaţiile cu sovieticii şi partenerii din CAER şi Tratatul de la Varşovia, Dej  lăsase pe mâna lui Ceauşescu hăţurile partidului.

„Toate erau în mâna lui Ceauşescu, care şi-a ales şi şi-a pus oamenii lui", a remarcat Bârlădeanu. „Nu ştiţi ce autoritate aveau înainte în ţară instructorii veniţi de la CC! Ăştia erau Dumnezei pentru regiuni! Ei, toţi, erau oamenii lui Ceauşescu, aşa că puterea reală în partid o avea
Ceauşescu!". ;

Oiţele, în turmă, după măgar

„Trădarea" lui Maurer nu s-a făcut însă din raţiuni personale, ci pe fondul pragmatismului său politic. Maurer avea toată puterea, Ceauşescu nu avea cu ce-l „cumpăra", opinează cunoscătorii relaţiilor din grupul de decizie.

„Mi-am dat seama că se deschide lupta pentru putere", şi-a motivat Maurer decizia. „Mi-am dat seama şi că mai tinerii Drăghici şi Ceauşescu sunt cei care doresc mai tare puterea şi că sunt în stare de multe pentru a o avea. Ceilalţi păreau indiferenţi. Dacă nici unul dintre cei vechi nu avusese nimic de obiectat la votul de împotrivire al celor mai tineri, pentru mine era clar că nu vor putea stăvili-şi poate nici nu vor încerca-manevrele lui Drăghici sau Ceauşescu pentru a ajunge la putere. Din nou m-am gândit la pericolul rusesc şi un asemenea gând trezea imediat ideea că, în niciun caz, Drăghici nu trebuia să ajungă la putere".

Din circuitul noilor aranjamente au fost scoşi Dej şi Apostol. Iar liniştirea celorlalţi s-a făcut prin ultimele mişcări în configuraţia puterii. Pe 19 martie 1965, ziua morţii lui Dej, oficiosul partidului publica noul Consiliu de Miniştri, aprobat, cu o zi înainte, de sesiunea MAN. Premierul şi prim-vicepreşedintele realeşi au fost Maurer, res-pectiv Gheorghe Apostol. Iar vicepreşedinţi, nu mai puţin de opt, poziţionaţi astfel: Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, AlexandruBârlădeanu, Gaston Marin, Gogu Rădulescu, Gheorghe Rădoi şi Petre Blajovici. Spre seară însă, în capul ştirilor radioului şi televiziunii se afla moartea lui Dej. 

Iar între complotişti, faptele s-au petrecut astfel, aşa cum a relatat Apostol: „După moartea lui Dej m-am dus la Comitetul Central şi în biroul lui Ceauşescu erau prezenţi Maurer şi Chivu Stoica. Întreb: «Ce faceţi aici?». Ceauşescu îmi răspunde: «Am hotărât să rezolvăm problema conducerii». «Cum?, zic eu. Voi trei hotărâţi problema conducerii? A fost vorba să ne întâlnim cei şase şi să discutăm problema conducerii». Ceauşescu zice: «Nu mai este timp. Trebuie să vină delegaţii pentru funeraliile lui Dej». (...) Şi am mers la Biroul Politic, acesta fiind convocat de ei. (...)

Maurer a început: «Tovarăşi, consultându-mă cu un grup de tovarăşi  mai vechi (...) soluţia pe care o propunem este ca tovarăşul Ceauşescu să fie ales prim-secretar». (...) N-a mai mişcat nimeni. Nu s-a pus la vot cine este pentru, cine este contra, cine se abţine (...) Tăcerea a fost considerată de Maurer drept acord al Biroului Politic la propunerea sa. Apoi am plecat la plenara Comitetului Central, convocată tot de acest grup"...

„Lucrurile au curs după aceea în cascadă", a concluzionat Alexandru Bârlădeanu. „Au fost întâi cei şase din Biroul Politic, după care Biroul Politic în întregul său, cu membrii supleanţi, care au confirmat alegerea. În sfârşit oiţele au mers după măgar: Comitetul Central în unanimitate". Iar în 19-24 iulie 1965, unanim în confirmarea alegerii a fost şi plenul Congresului al IX-lea al PCR. Cel care l-a propus atunci în vârful partidului pe Ceauşescu a fost însuşi nefericitul perdant Gheorghe Apostol.

"M-am gândit la pericolul rusesc. În niciun caz, Drăghici nu trebuia să ajungă la putere.''
Ion Gheorghe Maurer membru al Biroului Politic

""