Cronica unui eșec: invazia din Golful Porcilor

Autor 4059 vizualizări


În dimineața zilei de 17 aprilie 1961, 1400 de soldați debarcau pe o plajă cubaneză. Era primul pas în ceea ce avea să fie invazia din Golful Porcilor împotriva regimului lui Fidel Castro. Trei zile mai târziu, cei mai mulți soldați, antrenați și sprijiniți de CIA, erau capturați. Îndrânzeața operațiune plănuită de americani eșuase.

Forța de invazie era reperzentată de așa-zisa brigadă 2506, formată în mare parte din cubanezi exilați în Statele Unite după venirea la putere a lui Fidel Castro, în urma răsturnării regimului pro-american al lui Fulgencio Batista y Zaldívar. Scopul era simplu:răsturnarea guvernului de stânga condus de Castro.

Invaziile dinspre mare nu erau noi în istoria cubaneză. Însuși Castro, care a plecat și el în exil pentru a se refugia de regimul lui Batista, urmase aceeași cale, în decembrie 1956, lansând o invazie cu doar 80 de oameni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1895, forțele lui José Martí, considerat părintele naționalismului cubanez, a invadat insula și a luptat trei ani împotriva autorităților coloniale spaniole. Acest al doilea război de independență (primul a avut loc între 1868 și 1878) s-a sfârșit cu intrarea Cubei sub control american, situație ce va dura 60 de ani.

În primele trei decenii ale secolului XX, americanii au intervenit de mai multe ori în zona Americii Centrale și în Caraibe, de cele mai multe ori pentru „restaurarea ordinii”. Promovarea intereselor americane în zonă a luat forme mai subtile în timpul lui Roosevelt, dar după Al Doilea Război Mondial și începutul Războiului Rece, americanii au revenit la o politică fermă de intervenții. Aceasta a luat forma sprijinirii, mai mult sau puțin deschise, a rebelilor anticomuniști împotriva regimurilor pro-sovietice. Însă nu toate grupările antisovietice erau sprijinite, ci doar cele care promiteau să protejeze interesele Statelor Unite.

Cel mai cunoscut caz de o astfel de intervenție americană indirectă era Guatemala. În 1954, guvernul lui Jacobo Arbenz Guzmán a fost răsturnat în urma unui atac lansat din Honduras de către disidenții guatemalezi sprijiniți de CIA și aviația americană.

Istoricii nu s-au pus de acord asupra responsabilității susținătorilor lui Castro și a guvernului american (atât a Congresului, cât și a lui Eisenhower (1953-1961) privind deteriorarea relațiilor dintre SUA și Cuba după lovitura de stat a lui Castro. Această deteriorare a fost, în mod clar, previzibilă, iar Eisenhower și vicepreședintele său, Nixon, au ajuns, până în 1959, la concluzia că Fidel Castro trebuie înlăturat. Naționalizările instituite de regimul său, care au afectat atât companiile private, cât și marile proprietăți funciare, i-au afectat nu doar pe cubanezii înstăriți, dar și pe americani (inclusiv pe mafioții din Chicago, Las Vegas, Miami etc). La un an după revoluție, americanii pierduseră deja proprietăți în valoare de 1 miliard de dolari din cauza naționalizărilor.

Statele Unite au reacționat prin amenințări privind limitarea sau chiar anularea clauzelor favorabile ale importului de zahăr din Cuba, în condițiile în care zahărul era cel mai important și profitabil produs de export. Acesta a fost doar unul dintre motivele pentru care guvernul cubanez a căutat să se reorienteze și să încheie acorduri comerciale cu blocul sovietic.

Pe parcursul anului 1960, relațiile economice și diplomatice dintre Cuba și Statele Unite s-au înrăutățit. Democrații, precum fostul președinte Truman și John F. Kennedy, candidat la viitoarele alegeri prezidențiale, îi acuzau pe Eisenhower și Nixon (candidatul republican) că sunt slabi în fața comunismului. Nu se știe exact cât anume a contat această critică sau opinia publică în decizia care avea să fie luată în martie 1960. Atunci, Eisenhower a autorizat CIA să antreneze și să echipeze refugiați cubanezi pentru organizarea unei contralovituri de stat, precum și pentru plănuirea unui asasinat împotriva lui Castro.

Directorul CIA era la vremea aceea Allen Dulles, fratele primului Secretar de Stat al lui Eisenhower, John Foster Dulles, care murise la scurtă vreme după victoria lui Castro. Frații Dulles colaboraseră cu succes în problema loviturii de stat din Guatemala;merită observat faptul că ambii frați aveau legături cu faimoasa companie United Fruit, ale cărei mari plantații din Guatemala erau ținte ale naționalizării.

Nu putem spune că operațiunea din Golful Porcilor era de la început sortită eșecului. Este însă clar că ea a avut câteva mari probleme:scopul ei, dincolo de cel general de răsturnare a lui Castro, era neclar, iar dificultățile la nivel birocratic, politic și militar au împiedicat buna planificare a invaziei.

David vs. Goliat – Cum se explică succesul Cubei?

Naționalismul cubanez, direcționat în primul rând împotriva Statelor Unite, are o istorie îndelungată, astfel că mulți cubanezi au luptat cu bunăvoie împotriva a ceea ce ei considerau a fi un imperialism american. Apoi, forțele lui Castro ajunseseră la putere în urma unei lupte în care erau, numeric, dezavantajați, dar acum constau din 250.000 de oameni (organizați în miliție) și alți 30.000 de soldați foarte bine pregătiți și instruiți politic. Strategii de la Washington au subestimat dificultățile unei contralovituri de stat, bazându-se prea mult pe presupusa lipsă de suport popular a regimului lui Castro.

O invazie la scară largă ar fi presupus implicarea foarte multor soldați americani și, potrivit estimărilor Departamentului Apărării, circa 40-50.000 de victime. În plus, o asemenea operațiune ar fi inflamat opinia publică:o intervenție armată americană ar fi prejudiciat imaginea Statelor Unite, în condițiile în care, cu doar câțiva ani înainte, guvernul condamnase invazia sovietică din Ungaria și intervenția armată anglo-franceză din Suez.

Înainte de inaugurarea lui Kennedy din ianuarie 1961, New York Timesa publicat informații referitoare la operațiunea de invazie, la câteva luni după ce noul președinte fusese informat de planul decis în timpul predecesorului său. În plus, de câteva luni, guvernul cubanez tot vorbea de o iminentă invazie americană. În aceste condiții, Kennedy era supus unei presiuni mari de a dezminți toate zvonurile. Însă la doar câteva săptămâni după ce președintele a propus înființarea unei Alianțe pentru progresîn emisfera vestică, un plan pe 10 ani în valoare de 20 de miliarde de dolari care urma să încerce să rezolve din problemele sociale, economice și politice ale zonei (probleme care inspiraseră Revoluția cubaneză), Kennedy a dat autorizația pentru operațiunea din Golful Porcilor.

Cu două zile înainte de invazie, o lovitură aeriană trebuia să distrugă trei baze aeriene importante. Bombardierele B-26, oferite de americani, au purtat inscripția FAR (Forțele Aeriene Revoluționare), dar proveniența lor a ieșit la iveală atunci când două dintrele au aterizat în apropiere de Miami. Raidurile au avariat, dar nu au distrus forța aeriană cubaneză. Deja confruntat cu divulgarea ajutorului american, Kennedy a anulat acordarea de sprijin aerian în ziua invaziei, decizie ce a pecetluit soarta operațiunii.

În august 1961, la o conferință a Organizației Statelor Americane din Uruguay, Che Guevara i-a trimis un bilet lui Kennedy, în care i-a scris următoarele cuvinte:Mulțumim pentru Playa Girón. Înainte de invazie, revoluția era slabă. Acum e mai puternică ca niciodată.”

După eșecul operațiunii, imaginea președintelui american nu a fost, după cum era de așteptat, distrusă, căci el a îndrăznit să-și asume public responsabilitatea pentru operațiunea planificată de predecesorul său. În spatele ușilor închise, Kennedy i-a învinuit în primul rând pe cei din CIA, dar și pe șefii statelor majore, pentru lipsa de entuziasm. Pe viitor, președintele se va baza pe Forțele Speciale.

Poate cea mai importantă consecință a invaziei din Golful Porcilor a fost apropierea lui Castro față de comunism. Până atunci, el nu se îmbrățișase oficial ideologia marxist-leninistă, dar după lovitura americană, el s-a apropiat încă și mai mult de sovietici, căutând la Moscova ajutor împotriva presiunii Statelor Unite. Doi ani mai târziu, Cuba era din nou în atenția întregii lumi, în urma declanșării Crizei Rachetelor...

 

 

 

 


Michael Dunne, 50 years ago:The Bay of Pigs, în „History Today”