Autor 61370 vizualizări


Abia în ultimele două secole ale umanității se poate vorbi de existența unor metode eficiente pentru a preveni sarcina nedorită, dar interesul pentru contracepție a fost dintotdeauna o preocupare curentă.

Planificarea familială a luat amploare mai întâi în Franța secolului al XIX-lea, urmând ca apoi sa se răspândească în toată Europa. Se foloseau cu precădere metoda întreruperii şi abstinența periodică, iar în cazul în care acestea dădeau greş, una din două femei recurgea la avort. Nevoia de evitare a sarcinii nedorite a existat la cele mai diverse populații, în cele mai diverse contexte:relații extramaritale, incest, prostituție, etc. şi din cele mai variate motive:pentru a scăpa de ruşinea unei naşteri în afara mariajului, pentru menținerea profitabilității curtezanelor, pentru a asigura un spațiu relativ între naşteri în căsătorie, pentru păstrarea frumuseții şi sănătății feminine. Femeile aveau la dispoziție puține tehnici de control, iar acestea se bazau pe o proastă înțelegere a anatomiei şi fiziologiei, de unde şi rata mare de eşec.

Vom arunca o privire pe trei texte care aduc în discuție problema:tratatul de ginecologie a lui Soranus, scris în secolul al II-lea p.Hr., un text libertin francez din timpul lui Ludovic al XIV-lea, “L’Ecole des filles” şi un manual american de secol XIX, “The Marriage Guide” de Frederic Hollick. Tratatul lui Soranus este considerat cea mai bine organizată lucrare pe contracepție din lumea antică. Medicul precizează că prevenirea sarcinii ar trebui să fie o problemă stringentă doar în cazul în care sarcina ar periclita viața femeii care nu are organismul într-atât de matur sau fortificat încât să suporte sarcina. Recomanda mai degrabă contracepția decât avortul, iar dacă se ajungea la avort trebuia ca acesta să fie făcut cât mai devreme. Soranus este totodată sceptic cu privire la puterea amuletelor şi nici nu recomandă folosirea substantelor chimice. În schimb, medicul face o listă cu metode precum retragerea parțială sau anumite mişcări pe care o femeie trebuie să le facă după actul sexual.

De asemenea pomeneşte o serie de substanțe astringente care trebuie introduse sub formă de supozitor sau pesar (bucăți de pânză îmbibate în medicamente) care să strângă cervixul pentru a preveni pătrunderea spermei. Folosite laolaltă, metodele poate că ar fi avut un oarecare rol dacă Soranus nu ar fi recomandat utilizarea lor imediat după menstruație. Stiința grecească susținea în mod eronat că până la mijlocul ciclului menstrual femeia nu era fertilă.

Pentru a expulza embrionul Soranus propunea mişcările bruşte, săriturile sau călăritul. Dar principala metodă era inducerea unei sângerări tot prin introducerea unor pesare care de dată această să relaxeze țesutul şi să faciliteze expulzarea. Dacă nu avea nimic efect, se trecea la consumul unor poțiuni, deşi Soranus sugera şi utilizarea unor instrumente ascuțite pentru ruptura sacului amniotic. Eficiența metodelor este clar îndoielnică. Ginecologia clasică favoriza supozitoarele vaginale, dar fetusul are protecție împotriva chimcalelor. Atât din cauza unei înțelgeri precare a fiziologiei reproducerii cât şi a priorității acordate ducerii la bun sfârşit a sarcinilor, contracepția suferea de mari limitări. Recurgerea la amestecuri de plante administrate sub forma supozitoarelor continuă şi în Evul Mediu şi Renaştere, şi datorită circulației unor cărți cum ar fi “De Materia Medica” a lui Dioscoride, părintele farmacologiei. Eficiența combinațiilor de ierburi nu a fost niciodată confirmata empiric, iar anticii se rezumau mai mult la infanticid, după cum transpare şi din lucrarea “Daphnis şi Chloe” a lui Longus din secolul al III-lea.

De remarcat este că Soranus nu prea pomeneşte metoda coitului întrerupt, preluată din Orient (este menționată în Biblie), deşi ne-am gândi că este una de ordinul evidenței. Pur şi simplu nu face parte din cultura occidentală până în secolul al XVI-lea. Contracepția avea ceva esoteric în ea, era un domeniu despre care puțini dețineau informații.

Textul din 1655, “L’ecole des filles”, combină erotismul şi educația sexuală, având forma unui dialog dintre o tânără fată şi o femeie mai în vârstă care o inițiază în tainele dragostei fizice. O sfătuieşte cum să evite sarcina si cum să o ascundă dacă este cazul. Naşterea in secret era o metodă preferata în cercurile mai înalte ale societații. Metodele chimice sunt menționate doar în trecăt şi mai mult pentru avort. De data aceasta în domeniul contracepției este adusă în discuție tehnica barierei. În afara coitului întrerupt (care este considerat mai mult responsabilitatea femeii de a înlătura partenerul înainte de ejaculare) se precizează şi posibilitatea folosirii unor bucăți de material de către partener.

Textul a fost scris în cercul poetului Scarron, în cadrul unei nobilimi foarte interesate de contracepție atât în context conjugal cât şi extraconjugal. Coitus interruptus este metoda favorită, pomenită de multe ori în literatura libertină. Bucata de pânză este un precursor al prezervativului, pomenit prima dată prin Anglia anilor 1700, al cărui scop inițial era protejarea împotriva sifilisului. Fabricate din mațe de oaie sau băşicile înotătoare ale peştelui, prezervativele se foloseau cu precădere în bordeluri. Casanova, care a achiziționat unul în Marsilia, îl numeşte “redingote d’Angleterre”. Folosirea rarisimă se datorează prețului piperat.

Altă inovație tehnică a secolului al XVIII-lea o reprezintă buretele vaginal, care apare într-o lucrare libertină din 1740, în Anglia. “Le Rideau Leve”, scriere din 1788  atribuită lui Mirabeau recomandă utilizarea unui burete umezit cu câteva picături de coniac şi legat de o panglică. Literatura erotică constituie o sursă bogată de informații cu privire la subiect, şi aflăm că tot coitus interruptus are câştig de cauză. Puține cărți care se adresează publicului larg abordează tema, şi când o fac, aluziile sunt foarte mascate de teama cenzurii. Este cazul tratatului lui Senacour din 1838, “De l’amour”.

După ceva probleme pe la tribunal, scriitorii americani ai secolului al XIX-lea îşi câştigă dreptul de a informa publicul cu privire la contracepție şi al necesitatea acesteia din ratiuni economice şi sociale. Susțineau totodată că este răul mai mic comparativ cu avortul. În 1850 Frederic Hollick publică “A Marriage Guide” invocă metoda biblică a întreruperii actului, precum şi folosirea prezervativelor, a bureților sau injecțiilor cu un lichid care ucide spermatozoizii. Ultima metodă a fost susținută de medicul Charles Knowlton, care a şi popularizat-o. Prezervativul era cunoscut sub denumirea de “the French secret”. Odată cu introducerea vulcanizării de către Goodyear în 1839, prezervativele pe bază de latex încep să fie produse la scară largă şi se dezvoltă o serie de instrumente contraceptive pentru ambele sexe.

Hollick atrage atenția asupra consecințelor fiecărei metode şi optează pentru o abstinență periodică, bazată pe descoperirile lui Felix Pouchet, care stabileşte legătura dinte ovulație şi menstruație, dar face acceaşi greşeală ca şi vechii greci considerând că până la mijlocul ciclului femeia este sterilă. Deşi total ineficientă şi foarte riscantă, metoda calendarului devine principala formă de contracepție din SUA, cel puțin pe hârtie.

Abia în anii ’30 se realizează o interpretare corectă a ciclului menstrual. În practică cea mai populară metodă pare a fi splălătura cu un lichid spermicid. În Europa se foloseşte cel mai mult tot coitul întrerupt, deşi apar între timp şi alte inovații ca pesarul oclusiv şi pesarul intrauterin, considerate periculoase de catre medici. Hollick susține abstinența din cauza precarității mijloacelor de protecție, ceea ce a contribuit la scăderea fertilității, iar în ceea ce priveşte avortul recomandă diverse produse precum cornul de secară pentru că metoda chirurgicală se aplica rar şi era dispretuită în comunitatea medicilor.

Prin urmare, avem surse care ne informează despre aceste subiect delicat. Ne spun puține despre cazuri concrete, dar arată o cerință continuă de tehnici prin care să se controleze naşterile. Abia in zorii epocii moderne putem vorbi despre un oarecare control asupra fertilității, până atunci contracepția şi avortul nedispunând de repere mai ştiințifice.

Referinte:

“Birth Prevention before the Era of Modern Contraception”, Population and Societies, 418, dec. 2005.

""