Autor 4165 vizualizări


Începând cu secolul al 19-lea, atitudinea faţã de droguri a devenit destul de constantã, sugereazã Victoria Harris de la King”s College Cambridge într-un articol apãrut în revista History Today. Aceastã consecvenţã se datoreazã atât modei cât şi ştiinţei.

”Fumatul, scria Aldous Huxley, în 1954, nu este cu nimic mai anormal sau nenatural decât mâncatul”. Nu mai este chiar aşa. Fumatul ucide, dar înainte s-o facã ingredientele sale active reprogrameazã creierul provocând dependenţa. Nu tocmai natural. Chiar şi mâncarea, care pierde din cauza abundenţei occidentale funcţia istoricã de satisfacere a unei nevoie primare, a devenit uşor suspectã. Glucidele, susţin oamenii de ştiinţã, sunt la fel de toxice pentru ficat ca şi alcoolul. Ambele ar trebui supuse unor taxe şi restricţii adiţionale.

În schimb drogurile psihedelice revin în peisaj, cel puţin la nivelul mass-mediei. Ciupercile psilocybine ajutã la prevenirea depresiei. Ecstasy şi LSD ajutã la diminuarea stresului post-traumatic. Şi canabisul reduce durerile asociate cancerului şi conţine substanţe care pot micşora tumorile. În februarie 2012 Sir Richard Branson solicitã comitetului pentru afaceri interne din cadrul House of Commons sã mai destindã legislaţia cu privire la droguri. Întrebat despre consumul de canabis din trecut, Branson a rãspuns:”Aş fi fost mai îngrijorat dacã fumam ţigãri”.

Sunt mai multe explicaţii istorice pentru acestã întorsãturã. O istorie a progresului ştiinţific ar dovedi cã pe parcursul secolelor noile cunoştinţe au dus la reevaluarea mai multor probleme ştiinţifice, incluzând substanţele toxice. Economic vorbind, am putea afirma cã marile afaceri care în timpurile moderne au încercat sã ne îngraşe, sã ne alcoolizeze şi sã ne drogheze, ori au fost substituite de companii farmaceutice ori au descoperit alte substante nocive mai profitabile. O abordare politicã sugereazã cã obsesia Statelor Unite din secolul al XX-lea de a impune prohibiţia globalã s-a terminat, dominaţia sa politicã fiind contestatã de organizaţii precum Comisia Globalã a Politicilor asupra Drogurilor, al cãrei raport din 2011 declarã eşecul rãzboiului împotriva drogurilor lansat de Nixon în 1971. Rapoartele din presã în legãturã cu legile menite sã reducã restricţiile servesc drept distragere a atenţiei de la restricţiile impuse drogurilor legale.

Dincolo de factorii ştiinţifici, economici şi ideologici, este cert cã prohibiţia nu mai este la modã, ci decriminalizarea substanţelor nocive. Moda, aprobarea ciclicã a anumitor substante şi renegarea altora, a determinat istoria intoxicãrii. În epoca modernã aceste cicluri s-au accelerat din cauza globalizãrii, care ne-a familiarizat cu substante din alte colţuri ale lumii şi din cauza tehnologizãrii care a facilitat producerea de sintetice. Moda este un aspect cultural important şi de multe ori trecut cu vederea, dar crucial pentru domeniul substanţelor toxice. În Occident am experimentat obsesia şi condamnarea moralã a piperului, cafelei, ciocolatei, ceaiului, dar şi a unor substanţe mai periculoase. Cercetãtorii, politicienii şi oamenii de afaceri sunt la fel de vulnerabili în faţa modei ca şi restul populaţiei. Laolaltã, aceşti exponenţi ai istoriei au contribuit la realizarea urmãtorului produs remarcabil, a urmãtorului ucigaş.

Germania de pildã, a cãrei industrie farmaceuticã a creat multe dintre drogurile acum ilicite în perioada secolelor 19-20, s-a încadrat în trenduri ameţitoare, în care şi strategia afacerilor şi recomandãrile profesionale au format şi au fost formate de dorintele consumatorilor. În 1897 compania farmaceuticã Bayer a lansat douã tipuri noi de droguri:un analgezic şi un decongestionant. Primul, aspirina, era o alternativã beneficã a acidului salicilic, care cauza probleme stomacale severe, dar medicamentul nu a avut parte de o promovare intensã. Dincolo de îngrijorãrile privind efectele aspirinei asupra inimii, Bayer se mai concentra şi pe un alt drog:heroina. Era pur şi simplu un medicament minune, de 10 ori mai eficient decât codeina, suprimând tusea într-o perioadã în care tuberculoza era de nestãpânit şi se considera cã nu provoacã dependenţã comparativ cu opiul sau morfina.

De ce sã lansezi pe piatã un drog din aceeaşi familie cu substanţele despre care se ştia cã sunt periculoase? Ştiinţific era un progres, ideologic promitea o reducere a maniei morfinei, economic ar fi adus o avere. Pacienţii şi consumatorii de dragul distracţiei admirau prezentarea sterilã şi acţiunea rapidã a seringii, o metodã cu mult mai modernã decât pastila. Deşi se constatã repede nocivitatea heroinei, nu este singura cauzã a decãderii sale, întrucât în 1906 este descoperit un nou vaccin împotriva tuberculozei. Cu toate acestea, heroina încã se mai foloseşte ca paliativ pentru dureri. De ce nu se mai face publicitate pe tema aceasta? Deoarece conexiunea dintre heroinã, vagabonzi şi criminalitatea ridicatã submineazã succesul medical al drogului.

Germania a încercat la modul consecvent sã evite asocierea cu criminalitatea şi sã regularizeze comerţul. Criminalizarea produselor sale farmaceutice, care includ şi cocaina sau amfetaminele, ar fi reprezentat un dezastru economic. Dar istoric vorbind Germania a avut şi o conceptualizare deosebitã a substanţelor nocive, care susţinea cã pericolul provine nu de la droguri în sine, ci de la anumite comportamente ale consumatorilor. Unele tipuri de utilizare provocau neplãceri, dar altele erau normale în cadrul unui grup. Structura intervenţionistã a statului a reglementat ritualurile de consum şi schimburile dintre companii şi cetãţeni, fãcându-le simple şi acceptabile. Regatul Unit în schimb, din cauza tradiţiei sale liberale şi individualiste, axatã pe posesia şi consumul personal, nu poate interveni în viaţa privatã a utilizatorilor si deci se foloseşte de un control bazat pe prhibiţie.

Aceste conceptualizãri divergente devin evidente în secolul al 19-lea, când în Marea Britanie apare o mişcare de toleranţã, în vreme ce în Germania nu este cazul. Pentru britanici abundenţa de noi droguri, cu efecte curative şi capacitate de mãrire a randamentului era beneficã, în comparaţie cu ameţeala nesãnãtoasã provocatã de alcool. Temperarea nu a anihilat intoxicarea în sine, ci mai degrabã o singurã substanţã pe care moda a etichetat-o drept nocivã. Critica curentã a culturii bãutului din Marea Britanie este adesea contrastatã cu presupusele culturi mai sãnãtoase din Europa continentalã, care au o tradiţie puternicã în fabricarea de bãuturi de calitate. Astfel de dezbateri, împreunã cu dorinţa de a ”mântui” unele narcotice, aratã cã, cel puţin cu privire la droguri, istoria merge în cicluri.

Sursa:historytoday.com