Autor 5855 vizualizări


În seara zilei de 31 decembrie 1917 (13 ianuarie 1918, stil nou), ministrul plenipotențiar al României la Petrograd (ambasadorul României în Rusia – n.r.), Constantin Diamandy, și personalul Legației Regale a României au fost arestați de către bolșevici, din ordinul lui Lenin, și duși la închisoarea Sf. Petru și Pavel. Acest incident neobișnuit în lumea diplomatică a fost o replică a guvernului sovietic ca urmare a tensiunilor dintre armata română și soldații ruși din Moldova. 

Soldații regimentului 194 din Divizia 49 rusă, care se aflau între Bacău și Roman, aproape de linia frontului, au intrat în conflict cu românii, fiind somați pe 27 decembrie 1917 să depună armele. Rușii au refuzat și au amenințat cu folosirea forței pentru a ajunge la Roman, pentru a elibera un lider bolșevic reținut de români. Armata Română a fost nevoită să deschidă focul. Mai mulți soldați ruși au fost răniți, restul au fost dezarmați de români sau au fugit. Dezarmarea trupelor sovietice a atras replica dură și neobișnuită din partea guvernului sovietic. Arestarea ministrului plenipotențiar al României la Petrograd a provocat protestele întregului corp diplomatic acreditat în Rusia.

Născut în 1868, într-o familie boierească din Moldova, Constantin Diamandy era fiul lui Iancu Diamandy, deputat, senator și prefect de Bârlad, și al Cleopatrei Catargi. A intrat în diplomație în 1892, după ce a făcut studiile universitare la București și Paris. Numit ministru plenipotențiar al României la Petrograd, Constantin Diamandy a jucat un rol foarte important în realizarea acordului dintre România și Antanta. În calitate de reprezentant al României la Petrograd, Diamandy a purtat negocieri cu ministrul de externe rus Serghei Sazonov pentru realizarea unui acord secret între cele două țări. Cunoscut ca „Acordul Sazonov-Diamandy”, convenția secretă româno-rusă a fost semnată la 18 septembrie (1 octombrie 1914).

Ca urmare a protestului corpului diplomatic acreditat la Petrograd, după două zile de arest în condiții umilitoare, Constantin Diamandy a primit o notă din partea guvernului sovietic prin care se condiționa eliberarea sa și a personalului Legației Regale a României de cea a trupelor ruse reținute pe frontul românesc. Ministrul plenipotențiar al României la Petrograd a refuzat însă orice negociere

Am răspuns că nu aș accepta ca punerea mea în libertate să fie supusă vreunei condiții și că, în contextul unei încălcări atât de violente a Dreptului Internațional, aș refuza în mod absolut să negociez chestiuni de stat în timp ce sunt încarcerat”, preciza diplomatul român.

Ruperea relațiilor diplomatice dintre guvernul sovietic și România

Constantin Diamandy a acceptat să părăsească închisoarea doar după ce a redactat un proces verbal prin care sublinia clar că a refuzat orice negociere cu reprezentanții guvernului rus. După eliberare, Diamandy a fost expulzat din Rusia, iar guvernul sovietic a hotărât ruperea relațiilor diplomatice cu România (13/26 ianuarie 1918) și sechestrarea tezaurului României, aflat la Moscova.

Sovietul Comisarilor Poporului al R.S.F.S. Ruse susținea că arestarea „pentru o scurtă perioadă de timp” a lui lui Constantin Diamandy a avut loc „în semn de protest” față de „fărădelegile autorităților militare și civile române”. Pentru că „această măsură n-a avut efect”, Sovietul Comisarilor Poporului a hotărât:

”1. Toate relațiile diplomatice cu România încetează. Legația română și, în general, toți reprezentanții autorităților române se expulzează pe cea mai scurtă cale dincolo de frontieră.

2. Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român.

3. Șcerbacev, fostul comandant-șef [al frontului român], care s-a ridicat împotriva revoluției, este declarat dușman al poporului și pus în afara legii”.

Bibliografie:

Victor Atanasiu, Atanasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea Paul Oprescu, România în Primul Război Mondial, Editura Militară, București, 1979.
Gheorghe Platon (coord.), Istoria Românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București 2003.
Cristian Păunescu, Marian Ștefănescu, Tezaurul Băncii Naționale a României la Moscova, Editura Oscar Print, București 201.