Autor 15488 vizualizări


Prin promovarea imaginii unor personaje istorice în defavoarea altora lasate uitarii, printr-o repetata campanie de propaganda în care legendele, poeziile populare si folclorul muzical au jucat un rol important, s-a ajuns treptat la denaturarea grava a adevarului istoric. Stadiul acestei denaturari ne spune azi ca Stefan cel Mare e cel mai sfânt dintre sfintii nostri voievozi si cel mai important erou national, uitându-se de Constantin Brâncoveanu.

Brâncoveanu - domnul celor "25 de ani fara razboaie"

La începutul anilor '90, Biserica Ortodoxa Româna a sanctificat câtiva dintre aparatorii si mucenicii credintei ortodoxe române:eroul necunoscut, Stefan cel Mare, Daniil Sihastru, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai sai si ginerele sau Ianache Vacarescu, Grigore Ghica al III-lea. Capeteniile revolutiei de la 1784, Horea, Closca si Crisan nu au fost sanctificati.

În cele ce urmeaza, doresc sa evidentiez caracterul lui Constantin Brâncoveanu, însemnatatea sa în cultura si politica nationala si internationala, dar în primul rând întâietatea sa în rândul sfintilor voievozi români. Pentru aceasta îl voi pune în antiteza cu Stefan Musat ("cel Mare si Sfânt"). Voi compara doi voievozi care au domnit în timp si spatiu diferite. Expresia "25 de ani fara razboaie" nu ne apartine noua si se refera la domnia lui Constantin Brâncoveanu. "Despot luminat", dar nu tiran, "print al aurului", dar modest, cinstit si incoruptibil, Brâncoveanu a asimilat deopotriva virtutile unui adevarat sfânt, unui mare caracter si unui veritabil politician. Despre persoana sa a scris stolnicul Constantin Cantacuzino, în "Istoria Tarii Românesti", sau Radu Popescu într-o "Istorie a domnilor Tarii Românesti". Ambele lucrari fiind subiective, contra, respectiv pro Brâncoveanu, ne vom folosi de o lucrare neutra si de mult uitata:"Anonimul brâncovenesc" ("Istoria Tarii Românesti de la octombrie 1688 pâna la martie 1617").

Logofat între anii 1682-1688, Constantin Brâncoveanu se tragea din stirpea basarabilor, fiind stranepot al lui Matei Basarab, dar si nepot al stolnicului Constantin Cantacuzino. Despre acest boier, Brâncoveanu spunea:"Ca eu tata n-am pomenit, de vreme ce am ramas mic de tata, fara cât pe dumnealui tata Costandin l-am cunoscut parinte în locul tatâne-mieu", dar va avea o crunta dezamagire. Brâncoveanu nu a vrut sa fie domnitor al Tarii Românesti.

A fost urcat pe tron din vrerea boierilor

Boierii pamânteni, nemaidorind sa îi conduca un cantacuzin, aproape ca l-au fortat sa preia domnia. Zisera cu totii:"Logofete, noi cu totii pohtim sa ne fii domn". El zise "Dar ce as vrea eu cu domniia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea; nu-mi trebuie sa fiu". Iar ei zisera:" Ne rugam, nu lasa tara sa între alti oameni sau rai, sau nebuni sa o strice, ci fii!". Si-l luara de mâini si-l împingeau de spate. A fost uns domnitor la mitropolia Bucurestilor, în prezenta patriarhului bizantin Dionisie si a mitropolitului valah Antim. În biserica, Brâncoveanu a spus:"Domniia aceasta eu nu o pohtesc ca sa-mi înmultesc grijile si nevoile, ci dumneavoastra m-ati pohtit si fara voia mea m-ati pus domn în vremuri ca acestea turburate, încungiurati de osti de vrajmasi; ci dar acum iar întreb: este-va cu voia tuturor?"

Si toti raspunsera:"Toti voim, toti pohtim". Zise iar:"Deaca pohtiti toti, mi-e voia si mie sa-mi dati un juramânt înaintea Lui Hristos precum veti fi cu dreptate si de ar veni vreo primejdie domnii mele, despre vreo parte, sa stati cu mine toti".

Dupa depunerea juramântului de catre boieri, au iesit cu totii din biserica, voievodul fiind întâmpinat de salvele de tun, "însa doua tunuri s-au slobozit, iar unul nu s-au putut slobozi; de care zicea multi ca va fi acesta un semn rau, însa pa urma s-au vazut ca sunt babesti cuvinte".

În tot acest timp, cadavrul domnitorului Serban Cantacuzino, zacea pe catafalcul bisericii Cotroceni, parasit de toti, inclusiv de membrii familiei sale. De aceea, Brâncoveanu însusi i-a organizat o înmormântare crestineasca. "Sarban-voda mortul zacea ca un om den cei prosti, numai cu muierea lui si cu fetele lui plângând... ca avusese nadejde sa puie pe fiiu-sau domn, dar n-au vrut Dumnezeu si tiraniile tatâni-sau, ce facuse boierilor si saracilor tarii si înca de la o vreme nici muierea lui, nici fetele lui nu sadea lânga dânsul, ca-si strângea avutiia si o ascundea, ca-i era frica sa nu-i ia avutiia Constandin-voda; ...zacea pa o masa stârvul, parasit de toti pâna a doaa zi dimineata. Deaci l-au radicat cu cinste domnul si l-au dus la Cotraceni, la mânastirea lui, de l-au îngropat si s-au dus".

Voda Serban, un bun diplomat si om de spirit, la rândul lui, sperase pâna în ultima clipa ca îi va urma la tron fiul sau, Iordache, dar boierii pamânteni erau satui de prigoana Cantacuzinilor.
Astfel, putem spune ca Brâncoveanu a fost primul sef de stat român ales liber si în unanimitate de voturi. "Din elexiea tarii s-au pus Constandin-voda domn". Alegerea a primit girul cancelariilor marilor puteri, care nu aveau sa regrete acest fapt, deoarece aveau sa cunoasca în noul voievod un diplomat exemplar, pentru care pacea era prioritara.

Cantacuzinii uneltesc 25 de ani împotriva Domnitorului

Din momentul acestei alegeri, Cantacuzinii au uneltit timp de 25 de ani împotriva lui Brâncoveanu si nu s-au oprit pâna când nu si-au atins mârsavul scop, croindu-si în acelasi timp propriul drum spre esafod. Ei i-au avut complici pe boierii Balaceni, care "totdeauna îsi întindea mintea dupa niste pareri nebunesti... În zilele lui Antonie-voda, au ucis niste negutatori moscovlii, împreuna cu care erau si calugari mersi pentru mila la Mosc".

Alti complici au fost boierii Stirbesti. Desi câtiva dintre respectivii boieri fusesera condamnati de divan la moarte sau la închisoare pentru diferite infractiuni, Brâncoveanu i-a iertat si i-a gratiat mereu, nestiind pe cine. Nu iubea razbunarea. Era un om blând si iertator, asa cum trebuie sa fie crestinul. Iubitor de cultura si de credinta ortodoxa, Brâncoveanu a sprijinit aceste domenii, neconditionat. Biserica "Sfântu Nicolae", manastirea Stavropoleos din Bucuresti, manastirea Hurezu, manastirea Sâmbata de Sus construita în Ardeal, biserica "Sfintii Împarati Constantin si Elena", din Constantinopol, Spitalul Brâncovenesc, ansamblul arhitectural de la Mogosoaia, înfiintarea unui numar mare de tipografii la Bucuresti, Snagov, Râmnic, Buzau, înfiintarea Scolii Domnesti de la Sf. Sava-iata numai câteva din contributiile lui Brâncoveanu la cultura si civilizatie. Sa nu uitam de lacasele de cult pe care le-a ctitorit la Sfântul Munte Athos, în arhipelagul grecesc si în Bulgaria de azi.

Stilul brâncovenesc si tiparirea de carte

La acestea se adauga renovarea atâtor biserici si mânastiri din vremea înaintasilor. Stilul brâncovenesc s-a impus cu succes în arhitectura ultimelor secole. Este caracterizat de elemente ale arhitecturii taranesti din Muntenia, exprimate la o scara mai mare, îmbinate discret cu elemente bizantine, vizibile în coloanele teraselor si balcoanelor, coloane care de multe ori nu au celebrele ornamente la terminatii, care sa determine un caracter doric, ionic sau corintic. Stilul brâncovenesc mai e caracterizat de pecetea unor basoreliefuri originale, ca celebrul "vultur cruciat", precum si de culoarea alba imaculat a peretilor exteriori. Mai sunt si exceptii, ca în cazul complexului de la Mogosoaia, unde domina culoarea caramizie a materialului de constructie.

În Valahia s-au tiparit cele mai multe carti, atât originale, cât si de traducere. La curtea domneasca, cultura era coordonata de eruditi precum mitropolitul Antim Ivireanul, un alt mucenic al ortodoxiei, cel mai mare autor de oratorie sacra, sau italianul Antonio del Chiaro, autorul unei carti de impresii despre Valahia. Toate acestea au contribuit si la o buna imagine a Valahiei pe plan extern. Domnitorul muntean era un politician abil, un foarte bun diplomat, reusind prin faptele si calitatile sale, dar nu în ultimul rând prin caracterul sau, sa pastreze relatii de prietenie cu marile cancelarii europene, cu papalitatea, dar si cu Poarta, evitând conflictele diplomatice sau armate. "Fericiti facatorii de pace...".

Încearca o uniune cu Moldova

Doresc în primul rând sa subliniez vederile sale unioniste cu caracter pacifist. Prin tratative diplomatice cu Poarta a cautat sa impuna domn în Moldova pe ginerele sau, Constantin, întrerupând evolutia dinastiei Cantemir, dar pentru putin timp. Daca politica lui Brâncoveanu ar fi prins radacina si în Moldova, primul pas spre unitatea nationala ar fi reusit, mai mult, ar fi fost evitat regimul fanariot. Dupa cum s-a vazut, falimentul politic al dinastiei Cantemir în Moldova (1711) si uneltirile viclene ale Cantacuzinilor valahi, descoperite de Poarta în 1716, au aruncat cele doua tari române în bratele regimului fanariot, pentru un secol de coruptie, jaf si umilinta.

Iata ce pericol putea fi evitat daca idealul unionist al lui Brâncoveanu, deloc vitregit de avizul marilor puteri, ar fi reusit. Cu atât mai mult ne putem da seama de primejdia în care au vârât tara unii domnitori lacomi, iresponsabili sau neaveniti.

Un fapt mi se pare, însa, incredibil. Academicianul Dimitrie Cantemir, domnitorul care în fata turcilor a dat bir cu fugitii, în lucrarea sa "Descriptio Moldaviae", care se vrea o capodopera stiintifica, adopta o atitudine foarte partinitoare, care numai demna de un istoric nu este. Dupa combaterea domnitorului Constantin Brâncoveanu si a idealului sau unionist, aproba instaurarea regimului fanariot în Moldova. Aceasta atitudine tradeaza adevaratele sentimente ale lui Cantemir fata de tara sa;dominat de un orgoliu dezonorant, nu dorea sa-si recunoasca esecul politic pentru care era suparat pâna la razbunare.

Un mare câstig era pacea pentru Tara Româneasca, având în frunte un domnitor iubitor de Dumnezeu, la care simplii cetateni erau bineveniti în audienta. Respectul pe care îl impunea în fata marilor cancelarii europene a influentat atitudinea acestora fata de Tara Româneasca. În spiritul sau gândeau si cei mai multi dintre membrii divanului, care la judecata sanctionau foarte aspru pe boierii prinsi ca fura pe oamenii simpli si pe cei saraci. Sfârsitul domniei si al vietii marelui voievod au marcat trecerea sa în rândul mucenicilor Lui Iisus Christos.

Tradarea se împlineste în Saptamâna Patimilor

Cantacuzinii si complicii lor mituisera câtiva mari dregatori turci, pentru a-l minti pe sultan ca Brâncoveanu unelteste împotriva sa. Dezinformarea a prins roade, iar voievodul a fost detronat prin firman de la Poarta, în Joia Mare. Apoi, alaturi de familia sa, a fost dus la Stanbul si închis în închisoarea celor sapte turnuri. Aici au fost torturati. În ziua praznuirii Adormirii Sfintei Maria, pe 26 august (15 august, pe stil nou), sase membri ai familiei Brâncoveanu au fost executati în public la Stanbul. Este vorba de voievod, de patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si de Ianache Vacarescu, ginerele domnitorului. Anterior executiei li s-a propus ca în schimbul vietii, sa treaca la religia musulmana, dar românii L-au ales pe Christos.

"Cu acest fel de multamita s-au aratat Saitanestii (cum erau porecliti de popor Cantacuzinii - n.n.) catra Constandin-voda pentru binele si cinstea care le facuse. Fostu-i-au stins casa, si pe dânsul, si pe feciorii lui... Aici în tara, Stefan-voda (Cantacuzino, noul domnitor - n.n.) cerea averea lui Constandin-voda sa o gaseasca cu mare pohta si o au gasit; ci una au dat-o imbrihorului (reprezentantul Portii la Bucuresti - n.n.) în seama împaratiei, alta au mâncat-o el cu imbrihorul si i-au stins casa din fata pamântului, nu ca unii rude si facator de bine, ci ca unui vrajmas foarte mare ce ar fi fost...".Saitanestii "tuturor domnilor celor mai denainte s-au aratat cu ficlesug si cu raotate, si domnului Constantin-voda înca au început sa-l ficleneasca, de la carele mult bine au avut...".

Noul domnitor Stefan Cantacuzino"era om nestatornic în cuvinte si în fapte, si în jafuri fara cale si fara dreptate, atât cât n-au ramas episcop egumen, calugar, negutatoriu, boieriu mari si mici, care sa nu fie jafuiti si pradati...".

Tradatorii nu se bucura prea mult
 
Cantacuzinii nu au savurat prea mult timp roadele tradarii. "Întâia minune au fost ca, trimitând Stefan-voda pe doamna-sa si pe coconii lui la Mânastirea De-un-Lemn, unde este o icoana a Maicai Preacestii, facatoare de minuni, pentru închinaciune si pentru chip de evlavie, întâmplându-sa în ziua de Sânta Mariia mare, adeca adormirea Preacistii... în care zi si la Tarigrad au taiat pe Constandin-voda si coconii lui (o minune!), într-aceeasi au lovit pe aceasta doamna a lui Stefan-voda nevoie, lovitura, îndracire cât s-au spariiat toti câti era acolo cu dânsa si sa mira ce sa-i faca. Si multa vreme cu acea îndracire au fost".
Demonizarea primei doamne a tarii, a carei exorcizare nu stim daca s-a realizat, l-a atâtat si mai rau pe tiranul Stefan Cantacuzino, care, sub pretextul ca sotia sa ar fi fost fermecata de calugarite, a ordonat persecutarea acestora si chiar spânzurarea unora dintre ele.

"Aceasta pocainta facea ei pentru pacatele lor. Si nu s-au îndastulat Stefan-voda numai pe moartea lui Constandin-voda si a feciorilor lui".Dupa nici doi ani de domnie, cei care i-au grabit moartea sfîntului mucenic Constantin, aveau sa fie executati în acelasi loc. La 6-7 iunie 1716, Stefan Cantacuzino si tatal sau stolnicul Constantin, au fost decapitati la Constantinopol.

Dupa mai bine de un veac, manastirea Cotroceni, ctitoria lui Serban Cantacuzino a fost devastata si jefuita, iar mormintele ctitorului si ale familiei sale au fost profanate cu salbaticie de pandurii lui Tudor Vladimirescu.

Aceiasi panduri au jefuit si incendiat în 1821 palatul brâncovenesc de la Mogosoaia. Despre campania de jafuri, devastari, crime si violuri, întreprinsa în Muntenia de panduri ai lui Vladimirescu, de care însusi acesta fusese îngrozit la un moment dat, s-a scris foarte putin. Asemenea fapte nedemne, la care nici eteristii nu s-au dedat, nu anuleaza însemnatatea revolutiei de la 1821, dar s-au rasfrânt negativ asupra sanselor acesteia si asupra vietii marelui Tudor Vladimirescu.

Stefan cel Mare-domn al Moldovei la 17 ani

Pentru personalitatea lui Stefan cel Mare am apelat la Letopisetul lui Grigore Ureche, o cronica nepartinitoare pentru care cronicarul a apelat la studiul comparativ al mai multor izvoare.
Joi, 12 aprilie 1457, Stefan Musat, venind cu oaste mare din Muntenia, l-a înfrânt la Doljesti pe domnitorul Petru Aron. La nici 17 ani, în prezenta multor calugari si a mitropolitului Teoctist, a fost ales domn al Moldovei. A fost domnitorul care a adus Moldova la fruntariile ei firesti, prin eliberarea teritoriilor din sud-est si din nord. În plus, a cucerit si Pocutia. Opera lui Stefan a fost numita de unii "Moldova Mare".
Argumentul de "Moldova Mare a Sfântului Stefan"e folosit dupa 1990 de unii revizionisti de la Chisinau, pentru a formula pretentii teritoriale la adresa României. Primele campanii militare în sensul reintegrarii teritoriale au fost întreprinse cu succes pentru cucerirea cetatilor Chilia si Cetatea Alba:1462-1465.

Cel mai razboinic dintre voievozii Europei

Caracter razboinic, a luptat în peste 40 de razboaie, de cele mai multe ori în prima linie, expunându-se mereu pericolelor si fiind ranit nu o data. Sub acest aspect, nu l-a egalat nici un voievod european. Dar trebuie spus ca unele razboaie le-a initiat fara motiv, provocând altele si mai grave. La ele ne vom referi în continuare. Acest aspect e mai putin cunoscut si s-a conturat la putin timp de la venirea la putere a voievodului. "Nu cerca sa aseze tara, ci de razboiu sa gatiia"."Fiindu Stefan-voda om razboinic si de-a pururea tragându-l inima spre varsare de sânge, nu peste vreme multa, ...în anii 6969 (1461)... s-au dus în Ardeal de au pradatu Tara Sacuiasca. Nici au avut cine sa-i iasa împotriva (secuii nu erau tolerati de regatul maghiar-n.n.), ce dupa multa prada ce au facut, cu pace s-au întorsu înapoi".

Acesta a fost pretextul unui lant de razboaie cu Matei Corvin, între care Stefan a mai pradat o data Tara Secuiasca. Acest tinut, atunci, ca si acum, era parte integranta a tinutului românesc Transilvania. O campanie de jaf asupra unui tinut românesc si o campanie de eliberare si reîntregire nationala, sunt doua lucruri total diferite.

Radu cel Frumos, nu a fost homosexual

Radu-voda a fost pe nedrept trecut într-o lumina negativa de catre cei specializati în adularea anumitor personaje în detrimentul altora. S-a spus ca ar fi fost vândut turcilor, pentru a se gasi un pretext campaniei de jaf pe care a pornit-o Stefan Musat în Valahia, dar atunci când voievodul moldav a acceptat sa plateasca tribut turcilor nu a mai spus nimeni ca ar fi vândut lor. Dar cel mai grav pentru imaginea tânarului voievod muntean a fost atribuirea pe seama lui a unei întâmplari ireale, aceea ca, vrând-nevrând, a acceptat avansurile homosexuale ale sultanului.

Izvorul istoric despre aceasta întâmplare ar fi o cronica turceasca. Lumea va sti, însa, ca lucrurile stau cu totul altfel si apelam în acest sens la obiectivitatea unui istoric european al vremii:"Împaratul dorind sa aiba relatii cu acest baiat, era cât pe ce însusi sa moara de mâna aceluia. Caci fiindu-i drag baiatul, îl chema la petreceri si, închinând cu patima paharul catre el, îl chema în camera de culcare. Si baiatul, fara a banui ca va pati asa ceva din partea împaratului, l-a vazut pe împarat repezindu-se la el pentru un lucru de asa fel si s-a împotrivit si nu se da la dorinta împaratului. Si-l saruta împotriva voiei lui si baiatul, scotând un pumnal, îl loveste în coapsa pe împarat si asa îndata a luat-o la fuga, pe unde a putut... Iar baiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, a fost ascuns".(Laonic Chalcocondil, "Expuneri istorice", vol. X)

La putin timp dupa aceasta, Radu cel Frumos (Draculea cel Tânar) ajunge domn al Valahiei, la rugamintea boierilor, satui de pornirile sadice si tot mai dese ale lui Vlad Tepes. Radu-voda întelege ca decât sa te pui rau cu un asemenea vecin ca Imperiul Otoman, mai bine te împrietenesti cu el. Subliniem, Valahia era vecina cu acel imperiu. Sub amenintarea armatelor turcesti si neavând, practic, nici un aliat, face alianta cu sultanul, asigurând linistea si pacea în tara.

Domnia sa si linistea tarii au fost întrerupte doar de Stefan cel Mare. Totul începe cu o expeditie de prada. În 1470 "întra zavistiia între Stefan-voda si Radul-voda, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omenesti de ce are, de aceia pofteste mai mult, de nu-i ajunse lui Stefan-voda ale sale sa le tie si sa le sprijineasca, ci de lacomie, ce nu era al lui, înca vrea sa coprinza. Strâns-au tara si slujitorii sai si au intratu în Tara Munteneasca, de au pradatu marginea, fevruarie 27 dni si au arsu Braila în saptamâna alba, marti".

Stefan rapeste pe sotia si pe fiica lui Radu cel Frumos

O provocare care a adus alte razboaie. Pe 7 martie 1471, la Soci, Radu-voda raspunde provocarii, însa fara succes. Aproape toti prizonierii au fost taiati de Stefan. Doar 2 boieri au fost iertati, iar Radu a scapat cu fuga. În 1473, Stefan-voda ataca iar Muntenia, impunând domnitor pe Laiota Basarab pentru scurta vreme. Din aceasta expeditie, Stefan se întoarce cu doua trofee mult râvnite:Maria si Voichita, sotia, respectiv fiica lui Radu cel Frumos, pe care le rapeste si le duce la Suceava. Si mai târziu, în 1484, "Stefan-voda au pradatu si au arsu toata Tara Munteneasca".

Sotiile lui Stefan cel Mare
 
În 1463 s-a casatorit cu Evdochia, fiica împaratului de la Kiev. În 1472, s-a casatorit cu Maria de Mangop, din Cnezatul Crimeii, ale carei grade de rudenie coborau în timp pâna la dinastia bizantina a Paleologilor. Dupa numai un an, în 1473, Stefan le aduce la Curte, în compania primei doamne, pe sotia si pe fiica lui Radu cel Frumos. Supararea Mariei de Mangop care de când tatarii au cucerit Crimeea a fost marginalizata de domnitor, era acum si mai mare. A murit suspect de prematur la 19 decembrie 1477. Stefan se casatoreste cu Voichita, fata lui Radu-voda.

Conform lui Ureche, Stefan a facut-o doamna pe Voichita înca din 1473. Când era proaspat casatorit cu Maria de Mangop! De-a lungul domniei sale, Stefan a rezistat atacurilor polone. Împacarea a venit în anul 1501. Prin aceasta pace, Stefan îl atrage în Moldova cu viclesug pe Petru Aron, decapitându-l în acelasi an. Razbuna astfel moartea tatalui sau Bogdan. Pacea cu polonii a durat putin. În 1504, Stefan tradeaza pacea, ataca Tara Leseasca si cucereste Pocutia, pe care o încorporeaza statului moldav. Teritoriul fusese stapânit si de Alexandru cel Bun. Stefan a murit în acelasi an, marti, 2 iulie. Spre sfârsitul sau, Stefan i-a chemat pe membrii administratiei centrale si locale, "aratându-le cum nu vor putea tine tara, cum o au tinut-o el, ci socotindu din toti mai puternicu pre turcu si mai înteleptu, au dat învatatura sa sa închine turcilor".

"Fost-au acestu Stefan-voda om nu mare de statu, mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospete omorea fara judetu. Amintrilea era om întreg la fire, nelenesu, si lucrul lui îl stiia acoperi si unde nu gândiiai, acolo îl aflai".

Ridica 44 de manastiri

Tezaurul pe care Stefan cel Mare l-a lasat crestinatatii, nu a mai fost egalat de nimeni, nici pe plan european:44 de manastiri, carora le-a imprimat propriul stil arhitectonic. Un merit incontestabil al voievodului, care daca nu ar fi direct proportional cu perioada domniei sale, ar fi un record. Alti sefi de stat europeni poate îsi construisera tot atâtea palate. Nu trebuie sa generalizam, ci sa accentuam.
E necesar a sublinia rolul fiecarui element istoric si a atribui meritele doar aceluia caruia îi apartin. Trebuie sa precizam ca principalul bastion al crestinatatii în calea expansiunii otomane îl constituia Valahia (Tara Româneasca), nu Tarile Române.

Când vorbim de apararea spatiului românesc fata de turci, ne referim la Tara Româneasca. Apoi, în cazuri eventuale, ne referim la Moldova, stat caruia nu trebuie sa îi atribuim meritele unor voievozi valahi (nici invers, desigur) si sa nu uitam de Transilvania. Atunci când ne referim la apararea ortodoxiei în fata pericolului de impunere a unei noi religii de stat, vorbim în egala masura la Valahia si Moldova, deoarece asemenea pericol (care nu a fost permanent!), pândea din diferite directii. Iar când ne referim la apararea crestinatatii, subliniem mai întâi rolul Tarii Românesti, care de foarte multe ori a facut fata singura amenintarilor. Uneori a existat o comuniune cu Moldova, Transilvania si cu puterile Europei, ca pe timpul cruciadelor târzii.

Tara Româneasca era vecina cu Imperiul Otoman, pe toata granita sudica si uneori estica, vecinatate care depasea 800 de kilometri. Conducatorii de aici trebuiau sa fie foarte vigilenti si buni negociatori. Aici nu te puteai juca de-a razboaiele, de-a expeditiile de prada, mai ales când, de multe ori aveai dusmani mai mari în nord:Regatul Ungar si, imprevizibil, Moldova.

În asemenea cazuri, pentru a-ti asigura securitatea, trebuia sa alegi cel mai bun rau, daca mai aveai ceva de ales:o alianta cu Imperiul Otoman.

Turcii au impus domnitorul dar nu si pagânizarea

Înalta Poarta nu trebuie privita ca o sperietoare. Dintre toate imperiile care au dominat Tarile Române, Poarta a oferit cel mai liberal regim. Mai întâi, pentru ca nu a impus nicicând Moldovei si Valahiei religia musulmana.

Comparativ, daca Valahia si Moldova ar fi fost atâtea secole sub dominatie ungara, respectiv habsburgica sau polona, situatia ar fi fost cu mult schimbata în defavoarea românilor, iar ortodoxia, foarte mult afectata. Acest lucru avea sa-l recunoasca si Stefan spre sfârsitul vietii, când aprecia ca prefera "semiluna turcului" decât dominatia ungara sau polona. Poarta nu mai trebuie privita ca un inamic public nr. 1. Iar daca politica româneasca nu a fost capabila sa-si asume propriile greseli, am dorit sa subliniez aici motivele care au dus la aruncarea Tarilor Române în bratele regimului fanariot si înapoi cu cel putin doua secole de la progresul social-economic!!!

De asemenea, trebuie facuta si o diferenta între a-ti apara tronul, respectiv a-ti apara tara de turci, deoarece pretextul a creat întotdeauna confuzia. Atunci când nu le convenea atitudinea unui domnitor, otomanii mai întâi avertizau, iar în caz extrem atacau militar tara nesupusa. Scopul, asa cum istoria a dovedit, nu a fost ocupatia militara sau pagânizarea tarii respective. Turcii impuneau un domnitor de încredere tot din rândul boierilor români, ba chiar din dinastia nesupusului. Dupa aceea îsi retrageau trupele. Aparându-si cu vitejie tronul, Stefan cel Mare a înteles la un moment dat, atunci când tara era secatuita de atâtea razboaie, ca trebuie sa plateasca tribut turcilor. Nici atunci când turcii aveau sa-si piarda definitiv încrederea în domnitorii români, la începutul secolului XVIII, când au impus domnitorii fanarioti, nu au pagânizat sau ocupat militar Tarile Române. În Evul Mediu, Moldova, desi vasala turcilor, nu a fost mereu vecina cu Imperiul Otoman, mai ales când avea la granita de sud-est temutul Hanat al Hoardei de Aur, pe care a stiut sa si-l faca aliat. Dar Tara Româneasca a avut mereu în vecinatatea sudica un imperiu de sute de ori mai întins, mai puternic si mai populat.

Comparatie între cei doi domni-sfinti

Revenind la antiteza sfintilor, e timpul sa îl comparam obiectiv pe Constantin Brâncoveanu cu Stefan Musat. Primul a fost omul pacii, iar celalalt al razboiului. Pentru un sef de stat, calitatea de a putea preveni razboaiele primeaza în fata aceleia de a sti sa le porti. Stefan cel Mare, pe lânga faptul ca a opus o rezistenta de netagaduit în fata turcilor, s-a dedat si la fapte fara sens, care au periclitat siguranta statului moldav si au dus la sacrificiul atâtor cetateni moldoveni, dar au si tulburat linistea fragila din Tarile Române. E vorba de campaniile de jaf în Ardeal si Valahia, de provocarile care au atras Moldovei atacuri repetate din partea maghiarilor si otomanilor. Daca cineva e viteaz si doreste neaparat sa se afirme, neavând însa un motiv, poate gasi un pretext. Dar nu are decât sa o faca de unul singur, pe proprie raspundere, nu sa pericliteze viata cetatenilor si siguranta statului.

Brâncoveanu-un diplomat de exceptie

Constient ca e seful unui stat mic si vasal, a gasit de la început calea de împacare cu toate marile puteri vecine, dar si cu celelalte tari ale Europei acelor vremi. Contributia sa la pacea Europei a fost semnificativa, iar pe acest fond cultura si civilizatia au progresat. O generatie întreaga de cetateni ai Tarii Românesti nu au mai cunoscut razboiul. Mamele si-au putut creste în pace copiii, lacrimile razboiului transformându-se în zâmbetul pacii, iar acesta mi se pare cel mai important lucru.
Aliante politice a stiut sa negocieze si Stefan Musat:cu sultanul, regele polon, regele ungar, tarul sau cu hanul tatar. Dar daca dorinta aventurii razboiului nu ar fi primat, lasând loc diplomatiei, pacea nu ar fi fost doar provizorie. În istorie ar fi ramas doar multiplele înfrângeri ale dusmanilor pe linie defensiva, rezistenta prin care Stefan si-a salvat tara de la dezastru si campaniile militare eliberatoare.

Stefan vine la putere cu forta armei

Daca Stefan a venit la putere prin forta armei si cu sprijin militar extern, Brâncoveanu avea sa vina la putere pasnic, prin vointa unanima a boierilor pamânteni. Remarcam, iata, si meritul acestora prin buna alegere de care au dat dovada. Au avut în istorie putine momente când s-au putut exprima în mod liber. Daca Stefan avea obiceiul de a-si decima cu regularitate boierii sau alti cetateni chiar si "fara judet", Brâncoveanu îi ierta nu o data pe tradatori si pe hoti, chiar daca divanul boieresc îi condamnau la moarte.
Dar chiar cei pe care i-a gratiat aveau sa-i urzeasca moartea, ceea ce denota ca nici chiar atât de îngaduitor nu e bine sa fii.

Stefan cel Mare a reusit sa-si scuteasca tara o buna perioada de tributul la turci. Dar daca, pâna la urma a acceptat si el plata tributului, precizam ca acesta avea sa coste Moldova mai putin decât conflictele datorate neplatii acestuia. Brâncoveanu s-a conformat platii tributului, dar acesta nu era exagerat comparativ cu ceea ce avea sa urmeze dupa el.

Nici Stefan, nici Brâncoveanu nu si-au supus cetatenii darilor excesive si nu au profitat economic de pe urma lor. În timpul acestora, românii îsi puteau exercita profesiile în mod liber. Raportat la anii de domnie, Brâncoveanu a construit nu mai putine biserici decât Stefan în primii 25 de ani de domnie. Meritul de a fi ctitor de biserici nu l-a ocolit pe Brâncoveanu, dar nu prea îl aminteste nimeni si în nici un caz nu a fost un argument al sanctificarii sale.

Daca Brâncoveanu nu ar fi murit ca un mucenic, probabil nu ar mai fi fost nicicând sanctificat. Pe de alta parte, argumentul prin care Stefan cel Mare a fost sanctificat e tocmai numarul bisericilor pe care le-a construit. Dar ce e mai important? Brâncoveanu a ctitorit biserici nemotivat de planuri militare, neconditionat de câstigarea vreunui razboi, ca Stefan Musat. În istoria Rusiei exista câtiva tari care pe timpul domniei lor au ctitorit zeci de biserici, contribuind astfel la propasirea ortodoxiei, dar acesta nu a fost un argument ca sa fie sanctificati. Si nici nu au fost.

Brâncoveanu, spre deosebire de Stefan, a construit multe lacase de cultura laica, e drept, într-o perioada de pace. Contributia ambilor voievozi la ortodoxie a fost fundamentala si de departe cea mai însemnata în rândul voievozilor români. Moral, Brâncoveanu, spre deosebire de Stefan, a fost un adevarat crestin. A fi un bun familist, facator de pace, blând, iertator si a nu fi lacom, sunt calitati crestinesti.

Brâncoveanu-un bun familist, Stefan-un iubitor de femei frumoase

Poligamia, lacomia, iutimea la mânie, pedepsirea fara judecata, razbunarea, dimpotriva. Asta nu înseamna ca voievodul moldav nu a facut fapte demne de un crestin. Daca sanctificarea lui Brâncoveanu a venit oficial foarte târziu, nu trebuie sa gasim aici vina Bisericii Ortodoxe Române, care e de sine statatoare doar din 1925. Pâna atunci apartinea direct de Patriarhia de la Constantinopole. Aceasta din urma, daca ar fi avut curajul, i-ar fi sanctificat pe voievod si pe familia sa chiar în 1714.
S-a vehiculat ipoteza ca Brâncoveanu ar fi apartinut francmasoneriei. Nu e nimic cert, dar daca ar fi adevarat, voievodul s-ar fi numarat printre sutele de oameni de cultura care au cinstit cu prezenta lor celebra organizatie.

Horea, Closca-respinsi de la sanctificare pentru ca au fost francmasoni

Horea si Closca, propusi si ei în 1992 pentru sanctificare, nu au fost declarati sfinti sub motivul ca au apartinut francmasoneriei, cu toate ca au murit, printre altele, pentru credinta crestin-ortodoxa. Drepturile bisericii ortodoxe din Ardeal se constituiau în prevederi ale programului revolutiei de la 1784. Si în cazul lui Horea istoria se deformeaza treptat, prin evidentierea la superlativ a lui Avram Iancu. Nu doar temporal, ci din toate punctele de vedere, rolul "împaratului" Horea primeaza fata de cel al "craiului muntilor".

Horea s-a ridicat la lupta fara nici un sprijin, în mijlocul dusmanilor si, atât de important, într-un context politic intern si international total defavorabil. Într-o Europa absolutista, cu câtiva ani anterior revolutiei franceze, Horea propaga principiile esentiale ale libertatii si egalitatii. Tot ce avea sa faca Avram Iancu avea sa fie dintr-o perspectiva net favorabila si într-o Europa revolutionara, dupa ce principiile revolutiei de la 1784 s-au concretizat în mare parte.

Tocmai aici e rolul lui Avram Iancu:acela de continuator, de urmas al lui Horea. În istoria crestinismului, multi mucenici fusesera cândva nu masoni, ci pagâni sau aprigi persecutori ai crestinilor.
Când, spre exemplu, vom afla cu certitudine ca Brâncoveanu ar fi fost mason, ce vom face? Vom anula voievodului titlul de sfânt?!

Indiferent de parerea oricui, atunci când cineva moare pentru Hristos si pentru Biserica Crestina, devine prin jertfa sa sfânt mucenic. Acestia primeaza. Dupa aceea urmeaza ceilalti, fiecare cu rolul sau. Trebuie sa ne privim istoria asa cum a fost. A fost suficient de mult falsificata în vremea regimurilor totalitare. Iar daca avem nevoie de simboluri, de eroi-emblema, de sfinti, avem de unde selecta. Numai sa o facem dupa criteriile obiective.

În grupajul dedicat domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu din numărul 223 al revistei Historia mai puteți citi:

•Politica externă vis-a-vis de Imperiul Otoman
•Despre corespondența cu Regele Soare
•Relațiile sale cu Transilvania și Moldova
•Brâncoveanu și țarul Petru cel Mare
•Bucureștiul lui Brâncoveanu

Numărul 223 al revistei Historia este disponibil la orice punct de distribuție a presei (punctele Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 14 august – 14 septembrie 2020, dar și în format digital pe platforma paydemic.com

 Cumpără Acum



 Cumpără Acum