Autor 45215 vizualizări


"Guvernele Aliate socotesc hotararile Arbitrajului de la Viena cu privire la Transilvania ca nule si inexistente si sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) sa fie restituita Romaniei, sub conditia confirmarii prin Tratatul de Pace...". Citatul este extras din articolul 19 al Conventiei de Armistitiu din 12 septembrie 1944 dintre URSS, Marea Britanie si SUA, "actionand in interesul Natiunilor Unite" si Romania. Paranteza limitativa de langa cuvantul Transilvania ("sau cea mai mare parte a ei") a fost introdusa pentru a stimula Ungaria sa se desprinda de Germania. Era de domeniul evidentei ca, daca erau convinse ca Ungaria nu va obtine un teritoriu cat de mic din Transilvania, fortele ostile continuarii aliantei cu Reichul nu vor actiona pentru a scoate tara lor din orbita Reichului.

 

Confruntare intre partidele fratesti
Aceeasi paranteza a servit apoi Uniunii Sovietice ca mijloc de presiune asupra Romaniei si Ungariei pentru a le integra sferei de hegemonie sovietica. Din instructiunile date de Stalin reprezentantilor Partidului Comunist din Romania, Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker si Gh. Apostol (consemnate de Gheorghi Dimitrov in jurnalul sau personal la 4 ianuarie 1945) reiese limpede ca PCdR trebuia sa-i faca pe romani sa inteleaga ca Transilvania de Nord (de unde autoritatile romane fusesera expulzate de sovietici in noiembrie 1944) nu va reveni Romaniei decat daca la carma tarii va fi un guvern al Frontului National Democrat, coalitia politica aflata sub controlul PCdR.
Comunistii din Romania si din Ungaria, angajati in lupta pentru controlul puterii in tarile lor s-au aflat, din cauza problemei transilvane, in situatia de a se gasi in tabere opuse. Pentru a castiga popularitate, ei trebuiau sa se infatiseze opiniei publice, ca patrioti, dedicati interesului national, hotarati sa apere "glia stramoseasca". Orice concesie in problema Transilvaniei, facuta de comunistii din Romania sau din Ungaria ar fi justificat acuzatia adversarilor lor, care ii denuntau ca un "corp strain" in tarile lor si, pe soptite, caci ocupantul sovietic nu o permitea, ca o coloana a V-a a Moscovei.


in aceasta ciudata confruntare intre cele doua partide fratesti, comunistii din Romania se aflau intr-o situatie avantajoasa:dupa instalarea guvernului Groza, la 6 martie, Stalin si-a dat consimtamantul, la 9 martie, pentru revenirea autoritatilor romane in Transilvania de Nord. Ceremoniile de la Cluj (13 martie), desfasurate in prezenta lui A.I. Visinski (cel care impusese regelui Mihai guvernul Groza), precum si declaratiile si luarile de pozitie ale autoritatilor romane (dr. Petru Groza, Gheorghe Tatarescu si altii) lasau sa se inteleaga ca problema Transilvaniei este definitiv rezolvata in beneficiul Romaniei.


Amintita paranteza din Conventia de armistitiu cu Romania nu disparuse insa din text (nici nu avea cum!), astfel ca guvernul ungar s-a lansat intr-o sustinuta actiune pe langa Marile Puteri in vederea obtinerii sprijinului lor pentru ca, la Conferinta de Pace, Ungaria sa primeasca, totusi, o parte din Transilvania, deisgur, sub nivelul obtinut prin Arbitrajul (Dictatul) de la Viena.
in istoriografia romana, ceea ce am numi "lupta pentru Transilvania" la Conferinta de Pace de la Paris (1946) a facut obiectul unor studii si cercetari bine documentate si solide in interpretare. Pentru punctul de vedere maghiar, mai putin cunoscut la noi, amintim volumul lui Stephen D. Kerstez Between Russia and the West. Hungary and the illusions of peacemaking, 1945-1947 (Londra, University of Notre Dame Press, 1984), care, desi, vechi de peste doua decenii, ramane inca util. Pentru pozitia Uniunii Sovietice, documentele publicate in volumul Transilvanskii vopros. Venghero-ruminskii territorilanii spor i SSSR, 1940-1946 (Moscova, ROSSPEN, 2006) sunt de interes capital.

Dialog fratesc sau confruntare?
in randurile de mai jos dorim sa revenim asupra discutiilor dintre comunistii din Romania si cei din Ungaria in problema Transilvaniei.
Spre deosebire de PCdR, care de la 6 martie 1945, detinea controlul total asupra tarii prin intermediul unui guvern de pseudo-coalitie (pentru a relua conceptul lui Hugh Seton-Watson), Partidul Celor ce Muncesc (Comunist) din Ungaria era obligat sa actioneze in cadrul unei coalitii reale, in care Partidul Micilor Agrarieni (echivalentul PNt al lui Iuliu Maniu din Romania) constituia forta politica cea mai importanta. Alegerile din 4 noiembrie 1945 (ramane deschisa intrebarea de ce sovieticii nu le-au falsificat) au pus in lumina acest raport de putere:Micii Agrarieni au obtinut 57% din voturi si 245 locuri in Parlament, in timp ce comunistii doar 17% din voturi si 70 de locuri.
Pozitia comunistilor unguri in problema Transilvaniei poate fi rezumata in urmatorii termeni:intelegeau ca si ei, si "tovarasii romani" sunt angajati in lupta cu reactiunea, si ca, prin urmare, orice cedare in problema Transilvaniei poate fi speculata de adversarii lor;ei faceau insa apel la comunistii din Romania sa inteleaga situatia tovarasilor lor din Ungaria si sa se arate mai flexibili in problema Transilvaniei, adica-practic-sa admita o minima cedare de teritoriu.


Caracteristic pentru oscilatiile si sovaielile comunistilor unguri este pozitia lui József Revai, ideologul Partidului Comunist, care, la 26 aprilie 1946, voia ca Romania sa cedeze o fasie de teritoriu la frontiera de vest si nord cu orasele Arad, Oradea, Satu Mare si Baia Mare, pentru ca apoi sa abandoneze revendicarea sub motiv ca "nu putem slabi democratia lui Groza".
Comunistii unguri nu puteau ignora insa nici cerintele opiniei publice din tara lor, care voia, totusi, o minima satisfacatie in problema Transilvaniei, nici cerintele partenerilor lor de coalitie, Micii Agrarieni, in primul rand, angajati cu trup si suflet, in valorificarea parantezei "Transilvania (sau cea mai mare parte a ei)"-din Conventia de armistitiu cu Romania.

Intalnirea de la Timisoara

In memoriile lui Gheorghe Gaston Marin (Gheorghe Grossman), autorul semnaleaza o intalnire la Timisoara intre liderii partidelor comuniste din Romania si Ungaria in vara anului 1946.
Gheorghe Gaston Marin, astazi aproape uitat in Romania, a fost unul din cei mai apropiati colaboratori ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Facea parte, impreuna cu Ion Gheorghe Maurer si Simion taigher (Zaigher) din asa-numitul grup "baietii lui Dej". Un intelectual de cea mai buna calitate, inginer de profesie, cu studii la Sorbona si Grenoble, a jucat un rol decisiv in elaborarea si realizarea planului de electrificare a Romaniei (in 1949 a fost numit ministru al Energiei Electrice si Industriei Electrotehnice). Reintors in Romania, dupa ce luptase in rezistenta din Franta, a castigat increderea lui Gh. Gheorghiu-Dej si a fost implicat in misiuni pe cat de importante pe atat de delicate. intre ele, si cea privind problema Transilvaniei.


Potrivit lui Gheorghe Gaston Marin in vara anului 1946, comunistii unguri au solicitat tovarasilor din Romania o intalnire, desfasurata la Timisoara in casa secretarului regional al PCR, Dragan. Din partea romana au participat Gh. Gheorghiu-Dej, Vasile Luca si Lucretiu Patrascanu, iar din partea ungara Ernö Gerö si Imre Nagy. Gheorghe Gaston Marin, insarcinat de conducerea PCR cu organizarea intalnirii, scrie in amintirile sale ca delegatii maghiari au cerut 37.000 km2 din teritoriul Transilvaniei, subliniind ca "aceste propuneri au fost prezentate, in prealabil, de Rákosi lui Stalin, iar acesta i-a raspuns ca trebuie sa discute aceasta problema cu tovarasii romani".
Gazdele-V. Luca, L. Patrascanu si Gheorghiu-Dej-au respins ferm revendicarile maghiare. "Asadar, ungurii au primit raspunsul cuvenit - conchide Gheorghe Gaston Marin - Era clar ca nu si-au facut iluzii asupra rezultatului intalnirii. Au incercat doar sa faca un gest politic, care sa le imbunatateasca pozitia in guvern si sa atenueze acuzatiile de lipsa de patriotism la care erau supusi de catre nationalistii proprii".
De fapt, soarta Transilvaniei nu se decidea in convorbirile romano-ungare;jocurile erau facute la Moscova. La 7 ianuarie 1946, Biroul Politic al Partidului Comunist (bolsevic) al Uniunii Sovietice a aprobat directivele pentru delegatia sovietica, privind tratatul de pace cu Romania, discutat la Conferinta de la Londra a loctiitorilor ministrilor de Externe. in aceste instructiuni se specifica, la punctul 3, privind Transilvania ca "sa se sustina propunerea Delegatiei sovietice [...] privind transmiterea intregii Transilvanii Romaniei".
Hotararea Biroului Politic, in realitate, a lui Stalin, se plasa pe pozitia consecventa a liderului sovietic, exprimata inca de la 16 decembrie 1941 in discutia cu ministrul de Externe al Marii Britanii, Anthony Eden:Ungaria trebuie "pedepsita pentru rolul ei in acest razboi", iar Romania trebuie sa-si extinda teritoriul pe seama Ungariei. intrucat la 16 decembrie 1941, frontiera romano-ungara era ce fixata prin Dictatul de la Viena, este evident ca Stalin avea in vedere anularea arbitrajului din 30 august 1940. Fata de aceasta pozitie a dictatorului nici recomandarea din 5 iunie 1944 a Comisiei Litvinov privind crearea unui stat transilvan, aflat sub controlul de facto al URSS (cu o existenta temporara pana la clarificarea relatiilor Uniunii Sovietice cu Romania si Ungaria), nici revendicarile prezentate de delegatia ungara la Conferinta de Pace de la Paris de 22.000 km2, apoi de 4.000 km2 din teritoriul Transilvaniei nu aveau vreo sansa de reusita.
Este foarte probabil ca Stalin isi va fi inchipuit ca lasand Romaniei intreaga Transilvanie va face mai lesne acceptabila de catre romani pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta.