Comuniştii dezertori, menajaţi de partid

Autor 1953 vizualizări


În epoca sovietică se spunea că Partidul Comunist este „mintea, cinstea şi conştiinţa epocii noastre". În realitate, formaţiunea funcţiona ca o structură birocratică şi mafiotă, în care fiecare îşi urma interesul său personal şi puţini credeau în ceea ce spunea ideologia comunistă. Cu alte cuvinte, mulţi comunişti erau oportunişti şi acest lucru se observă cel mai bine în perioadele de criză şi de provocări la care este supus regimul sovietic.

Mai mulţi granguri bolşevici au fost demişi din funcţii şi s-au ales cu dosare penale în 1941 pentru că au refuzat să îndeplinească misiuni speciale. La scurt timp erau restabiliţi însă în posturi.

Comuniştii au fost primii care au dat bir cu fugiţii

Una dintre aceste provocări a coincis, fără îndoială, cu începutul atacului german asupra URSS în iunie 1941. Atunci, contrar celor aşteptate, o parte însemnată a membrilor de rând, dar şi mulţi din conducerea Partidului Comunist (bolşevic) al Moldovei au dat bir cu fugiţii, refuzând să îndeplinească ordinele partidului.

Această situaţie era cu atât mai alarmantă cu cât în anii care au precedat războiul germano-sovietic, mai ales în anii Marii Terori, 1937-1938, propaganda oficială perora că cele mai îndoielnice şi suspecte elemente din partid fuseseră eliminate. Mai degrabă se întâmplase contrariul-supravieţuiseră cei mai oportunişti, cei mai fără scrupule, cei care au călcat pe cadavre numai să supravieţuiască, denunţându-şi la NKVD cei mai apropiaţi colegi şi prieteni şi, nu de puţine ori, chiar rude, frate sau soră, mamă sau tată, soţ sau soţie.

ÎNCEPE RĂZBOIUL, IAR COMUNIŞTII DEZERTEAZĂ

Astfel, atunci când începe războiul în 22 iunie 1941, CC al PC(b) din Moldova, în conformitate cu ordinele venite de la Moscova, încearcă să organizeze rezistenţa armată. Iniţial, acest lucru a reuşit, mai exact, fiind vorba de primele zece zile ale operaţiunilor militare pe linia râului Prut (22 iunie-2 iulie 1941), când Armata Roşie a distrus mai toate capetele de pod cucerite iniţial de către armatele germane în cooperare cu cele române, care intraseră în război contra URSS pentru a elibera teritoriile Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, pierdute un an mai devreme.

După ofensiva majoră iniţiată în noaptea de 2 spre 3 iulie 1941 şi succesele obţinute în următoarele zile, conducerea de partid de la Chişinău a fost nevoită să accepte ideea că va trebui să se retragă peste Nistru. S-a luat decizia însă ca o parte a conducătorilor comunişti să rămână pe loc şi să organizeze rezistenţa în spatele frontului, prin crearea unor detaşamente de partizani.

CE FUNCŢII AVEAU DEZERTORII?

Unii erau cadre din teritoriu, de exemplu, Ivan F. Pasevici, secretar al comitetului raional Baimaclia în 1941. Acesta refuză să îndeplinească o misiune specială a CC al PC(b) din Moldova pentru care este exclus din partid, dar îl găsim în scurt timp reabilitat în funcţia de şef de secţie în raionul Berezovski, regiunea Voronej.

Alţii erau funcţionari de rang înalt în guvernul RSSM, inclusiv comisari (miniştri), precum Luca S. Diacenko, de la Comisariatul industriei forestiere, care, la un moment dat, a acceptat să îndeplinească o misiune de infiltrare în Basarabia, în toamna anului 1941, în vederea organizării rezistenţei la faţa locului. Peste câteva zile însă a renunţat la misiune, motivând că nu se pricepe la asemenea activităţi.

De fapt, a dezertat şi el, fiind exclus din partid. Îl vom regăsi şi pe acesta ocupând funcţii de răspundere în scurt timp, iar după 1944, îşi va recăpăta postul de ministru la Chişinău, pe care îl va ocupa până în 1948. I. S. Manjur, vicecomisar al Comisariatului pentru industrie alimentară, refuză să se supună ordinelor venite din partea CC al PC (b) din Moldova, iar ca urmare a fost făcută o interpelare faţă de Procuratura din Odesa să-i fie deschis dosar penal pentru dezertare.

Turkenici Pincus Srulovici, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Planificare, refuză şi el îndeplinirea unei misiuni speciale în spatele frontului. Şi de această dată, CC al PC (b) din Moldova îi cere procuraturii RSSM să intenteze o cauză penală pentru dezertare.

Kazanak Grigore E., secretar al Uniunii Tineretului Comunist din Moldova (comsomol), a refuzat în august-septembrie 1941 să îndeplinească o misiune importantă fixată de CC al PC (b) din Moldova. În decizia oficială a partidului se menţionează că pentru acest refuz şi manifestarea de laşitate s-a hotărât excluderea din partid şi demiterea din funcţie.

Andrus Onufrie, viceministru al Învăţământului, a fost învinuit de dezertare în iulie 1941, demis din funcţie şi exclus din partid. În decembrie 1943, este reprimit în partid şi, în 1944, mai întâi devine director al Institutului Pedagogic, iar apoi, peste câteva luni, revine la funcţia de viceministru.

PARTIDUL, PAVĂZĂ PENTRU AI SĂI

Lista este departe de a fi completă. Dar şi aşa e clar că Partidul Comunist funcţiona ca o castă de tip mafiot, care îşi proteja interesele propriilor membri. În timp ce pe vreme de război pentru cea mai mică nesupunere oamenii simpli erau executaţi pe loc, liderii erau doar excluşi din partid şi reveneau în scurt timp în funcţii calde în spatele frontului. Mulţi dintre aceştia îşi vor recăpăta chiar posturile de viceminiştri sau chiar miniştri după 1944 în guvernul RSSM, când la Chişinău revine administraţia sovietică de ocupaţie.


„Mulţi comunişti erau oportunişti şi acest lucru se observă cel mai bine în perioadele de criză şi de provocări la care este supus regimul sovietic“

„Pe timpul războiului, pentru cea mai mică nesupunere oamenii simpli erau executaţi pe loc. Liderii erau doar excluşi din partid şi reveneau scurt timp în funcţii în spatele frontului.“-Igor Caşu, istoric.

""