Comunismul nu a prins în România interbelică din cauza Mişcării Legionare jpeg

Comunismul nu a prins în România interbelică din cauza Mişcării Legionare

📁 Comunismul in România
Autor: Grigore Adriana Diana

Mişcarea Legionară avea o perspectivă diferită asupra comunismului şi asupra clasei muncitoare. Dacă problema muncitorească este privită cu înțelegere, față de comunism atitudinea este negativă, comunismul fiind blamat și considerat o doctrină total greșită, incapabilă să soluționeze problemele cu care se confrunta societatea românească interbelică, incapabilă să ofere muncitorilor o soluție la problemele cu care se confruntau (salarii mici, instabilitatea posturilor, program de lucru prelungit, lipsa timpului liber), mai mult prin materializarea comunismului, muncitorii s-ar afla într-o situație mult mai grea decât precedenta sau decât muncitorii din țările capitaliste.

Pentru legionari comunism=evrei

Comunismul era considerat o doctrină evreiască, evreii fiind consideraţi principalii promotori ai comunismului în statele europene, pentru a-și instaura stăpânirea asupra popoarelor și pentru a le exploata în folosul lor. Situaţia din Uniunea Sovietică era considerată un exemplu relavant, arătându-se că în fruntea statului sovietic majoritari sunt evreii. Se  remarcă atitudinea negativă a extremei drepte față de comunitatea evreiască din România, evreii nu erau considerați numai promotorii comunismului, ci și principalii vinovați de situația în care se afla clasa muncitoare.

Comunismul instaurat în Rusia a încercat să se extindă în alte state europene, dar a dat greș, chiar și în Rusia se confruntă cu probleme datorită faptului că este un regim bazat pe o doctrină nesigură și încercă să își găsească stabilitate, mai ales pe plan politic. Datorită acestui fapt a recurs la propagandă pe plan extern, o propagandă mincinoasă menită să arate stabilitatea regimului, care de altfel este inexistentă. Astfel Komniternul, pentru a ascunde incapabilitatea de a controla poporul rus, încearcă să se amestece în treburile interne ale statelor, atât de pe continentul european, cât și de pe celelalte continente[1].

Întors din U.R.S.S, Andre Gide mărturisește că în Uniunea Sovietică nu mai există clase sociale, dar există sărăci. Aceasta era situația în Uniunea Sovietică din punct de vedere material. Pentru a evidenția situația și din punct de vedere moral este relevantă o altă mărturisire a aceluiași Andre Gide: „Mă îndoiesc, că în orice țară astăzi, chiar în Germania lui Hitler, spiritul este mai puțin liber, mai curbat, mai temător, mai vasalizat”[2].

Socialismul științic critică societatea capitalistă și susține dezvoltarea spre  socialism a statelor, fără să preconizeze mediul în care componentele societății capitaliste se vor dezvolta. Fondatorul socialismului științific este Karl Marx, în lucrarea sa reprezentativă Capitalul, constată că în societatea capitalistă muncitorul produce în fiecare zi valori care depășesc salariul lui, ceea ce înseamnă că muncitorul creează o diferență peste salariu, această diferență fiind mai mare decât salariul primit, Marx a numit-o plus valută. Conform lui Marx, tot ceea ce muncitorul produce trebuie să îi revină. Existența plus valutei reprezintă o nedreptate socială, în societatea socialistă plus valuta nu există, salariul muncitorului va fi valoarea a ceea ce produce. Înfăptuirea revoluției a cărei finalitate este instaurarea dictaturii proletariatului în viața politică, economică, socială a unui stat reprezintă idealul fiecărui socialist. După  instaurarea dictaturii proletariatului, toate fabricile și uzinele și pământurile vor intra în posesia clasei proletare. Viața economică se va desfășura sub conducerea clasei proletare[3].

Traian Brăileanu își exprimă dorința ca statul român să devină stat național, care să cuprindă în hotarele sale tot neamul românesc. Traian Brăileanu analizează conceptele de fascismși comunism, de dreapta și de stânga, raportându-le la procesele reale desfăsurate, ajungând la următoarea concluzie:sunt două mișcări total opuse, una dorește înlăturarea influenței evreiești, iar cealaltă instaurarea acestei dominații. O națiune poate fi liberă doar dacă elita conducătoare este legată oameni prin credință comună, prin aceeași limbă, prin tradiții și obiceiuri comune.[4].

Problema muncitorească

În ceea ce privește evoluția clasei muncitoare, Dragoș Protopopescu sesizează două tendințe de evoluție:prima se referă la faptul că muncitorul român, datorită tineretului naționalist a fost scos de sub influența marxistă. S-au organizat sub forma taberelor de muncă, în care se promovează un om nou, în care nu există inegalități, deci muncitorii nu mai recurg la greve și proteste pentru revendicarea unor drepturi și nu mai există ura între lucrător și patron.

O altă tendință este reprezentată de modul în care situaţia muncitorului român era reglementată prin intermediul unor legi, dar mai ales de încălcarea legilor deoarece muncitorii români erau exploataţi de străini (evrei), se urmărește dezvoltarea urii de clasă și transformarea muncitorului într-un element revoluționar de către susținătorii comunismului, un alt scop este al acela al formării unei caste exploatatoare alcătuită din agenți ai Moscovei:„Două evoluții, două mentalități, un piscși o decădere, un triumf  și o deridere: muncă spirituală, muncă spoliatoare, muncă eliberatoare în semnul dragostei de neamși de aproape, munca asupritoare a trusturilor cu tarif de favoare și ură de clasă;munca tineretului exaltat, munca cocirjaților cu trup și nas coroiat, munca templului legionar, munca ghișeului Max Auschnitt”[5].

Prin intermediul discursului, dar şi a materializării acestuia (tabere de muncă şi Corpul Muncitoresc Legionar), o parte a clasei muncitoare a aderat la ideile Mişcării Legionare.  Taberele de muncă erau definite ca forme de organizare productive, care marcau constituirea unui nou tip de comunitate umană, în cadrul taberelor de muncă legionare se urmărea formarea unui „om nou”, un om pentru care munca reprezenta o sărbătoare, de asemenea se specifică și rolul acestora. În primul rând, tabăra reprezinta o manifestare de spriritualitate, o credință,   tabăra de muncă nu era o instituție economică sau administrativă, ci o instituție spirituală. Taberele de muncă legionare au succes în rândurile populației, dar nu sunt privite ca un succes politic, ci ca un succes spiritual[6]. Un număr însemnat de muncitori au intrat în rândurile Mişcării Legionare,  , dovadă fiind numărul mare de muncitori arestați în timpul rebeliunii legionare.

„Omul Nou”, creat înainte de Epoca de Aur

Despre  formarea omului nou, Corneliu Zelea Codreanu vorbește într-un interviu. Consideră că România duce lipsă de oameni morali, dorește să creeze un tip de erou, dar nu în sensul unui luptător pe câmpul de bătălie, ci în sensul unui erou  muncitor, un muncitor cu încredere în națiune și în viitorul ei, un erou onest și cinstit, atât în viața sa publică, cât și în cea privată. Consideră că punctul esențial al programului  său se referă în primul rând la virtutea omului, având această bază morală se pot stabili noi raporturi cu celelalte rase care locuiesc pe teritoriul statului român, în special cu evreii.

Corneliu Zelea Codreanu vorbește despre modul  în care este organizat statul român, considerând că organizarea era un haos, trebuia să fie găsită o nouă formă de organizare, astfel propune corporatismul ca manieră nouă de organizare a statului:„Statul are nevoie de mari reforme. Sunt împotriva actualei organizațiuni de stat, ea este amorfă: este un haos. Trebuie să ne găsim alta. Fiecare țară are forme diferite și specifice, acestor forme trebuie să se adapteze și aceia a statului. Metoda mea e aceia a naturii, vreau ca totul să se formeze spontan. Mă gândesc că acestă cale va merge spre corporatism. Ea izvorăște nu din doctrină, ci din necesitate. A trebuit să recunosc necesitatea unei regrupări pe categorii a legionarilor mei. Eu văd izvorând din corporatism forma viitoare a statului român[7].

Minorităţile naţionale, o „problemă” vie a statului unitar

Minoritățile erau considerate un pericol la adresa statului național unitar. Ideologii  Mişcării considerau că numărul minoritarilor a crescut simțitor, s-au răspândit pe aproape întregul teritoriu românesc, ocupă poziții cheie în sectorul economic și cel al finanțelor țării, infuențează arta, literatura, au în subordine și presa, dar cel mai important lucru puteau impune anumite orientări în politica internă a statului, orientări care intrau în contradicție cu interesele statului național. Infuența lor se manifesta în toate domeniile societății.

Ioan Vial considera că minoritățile se aflau în plină ofensivă împotriva statului român, puterea acestora fiind în plină ascensiune, ascensiunea era determinată de o serie de cauze:unitatea blocurilor minoritare, în timp ce partidele politice românești sunt dezbinate, astfel minoritatea maghiară din Ardeal duce o politică unitară în funcție de necesitățile naționale maghiare aflate în raport cu statul român, același lucru este valabil și în cazul minorității ucrainiene din Bucovina. Partidele politice românești sunt în căutare de voturi, pentru obținerea acestora apelează la blocurile unite ale minorităților și le promit concesii în schimbul voturilor.

Minoritățile au propriile nevoi în raport cu populația majoritară, nevoi care intră în conflict cu interesele statului național. Aceasta este una dintre explicațiile creșterii influenței minorităților  în statul român. Nicolae Bogdan consideră că  imixtiunea minorităților în politica internă a statului român  afectează consolidarea statului național.

„Muncitorul nu are nevoie numai de pâine”.

Mișcarea Legionară prin intermediul textelor sale a încercat să creeze un nou tip de comunitate în interiorul căreia trebuie să existe un echilibru social: interclasismul legionar este reprezentat de formula practică găsită de Mișcare de a concentra energiile fizice ale membrilor săi. Formula practică a fost reprezentată de taberele de muncă, care erau forme de organizare productive.  Mișcarea Legionară în textele sale a preluat și utilizat retorica comunismului, în anul 1936, Corneliu Zelea Codreanu afirma:„Orice exploatare a omului de către om va înceta”, „Muncitorul nu are nevoie numai de pâine”.

După cum am precizat, perspectiva extremei drepte din România asupra comunismului și a problemei muncitorești a fost diferită. Prin intermediul textelor sale extrema dreaptă a încercat să convingă lumea muncitorească de erorile comunismului și să o atragă de partea sa, lucru întâmplat într-o mare măsură, în rândurile Mișcării Legionare s-a înscris un număr însemnat de muncitori.

Prin urmare, propaganda extremei drepte din România a cuprins toate clasele sociale, inclusiv clasa proletară despre care se știa că este principala țintă a doctrinei comuniste.

[1]Val. Şoimaru, „Cântec de lebădă”, în Buna Vestire, I, nr. 11, 5 martie 1937, p.1.

[2]Alexandru Sever, „Mărturii autorizate despre U.R.S.S”, în Buna Vestire, I, nr. 25, 21 martie 1937, p.2.

[3]Profesor, „Socialismul ştiinţific”, în Buna Vestire, I, nr. 8, 2 martie 1937, p.3 .

[4]Traian Brăileanu, „Dictatură şi libertate”, în Buna Vestire, I, nr. 100, 27 iunie 1937, p.1

[5]Dragoş Protopopescu, „Înger şi demon:sau Primatul muncei româneşti”, în Buna Vestire, I, nr. 13, 7 martie 1937, p.1.

[6]„ Organizarea taberelor de muncă şi Mişcarea Legionară”, în Buna Vestire, I, nr. 1, 22 februarie 1937, p.2.

[7]„Un interviu al domnului Corneliu Zelea Codreanu”, în Buna Vestire, II, nr. 271, 8 ianuarie 1938, p.3.