Autor 1051 vizualizări


Ştabii comunişti de la Chişinău evacuaţi în interiorul URSS după 22 iunie 1941 se antrenează într-o luptă acerbă pentru fondurile de la Moscova, care sunt reduse drastic.

La 22 iunie 1941, România, alături de Germania, intra în război împotriva URSS, cu scopul declarat de a elibera Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei ocupate de sovietici un an mai devreme. Autorităţile comuniste de la Chişinău au sperat până la începutul lui iulie că frontul poate fi menţinut. Ordinul de evacuare totală se dă abia la 4 iulie, după relansarea ofensivei germano-române pe linia Prutului. Principalele instituţii sovietice se evacuează în interiorul URSS. În următoarea perioadă asistăm la o competiţie acerbă între principalii lideri ai RSSM, în momentul în care fondurile de la Moscova sunt tăiate drastic şi personalul, inclusiv secretari ai CC, este redus simţitor şi trimis pe front.

RETRAGEREA PESTE NISTRU

Conform ordinelor, trebuiau evacuaţi, în primul rând, membrii aparatului de partid şi de stat, din instituţiile centrale, judeţene, raionale, orăşeneşti, dar şi cei din localităţile rurale. În al doilea rând, prioritate se acorda muncitorilor calificaţi, inginerilor şi funcţionarilor din diferite ramuri ale economiei. Toţi bărbaţii cuprinşi între 18 şi 40 de ani trebuiau evacuaţi în interiorul URSS prin intermediul comisariatelor militare. De seamenea, s-au dat instrucţiuni ca populaţia care va dori să se evacueze peste Nistru să nu fie împiedicată, cu condiţia ca acesteia să i se permită retragerea pe anumite itinerarii speciale, ca să nu împiedice înaintarea unităţilor Armatei Roşii. De la 8 iulie 1941, numai militarii şi cei încadraţi în lucrările de fortificare aveau dreptul să treacă Nistrul. Pentru celelalte categorii de populaţie, trecerea peste Nistru se făcea printr-un permis special nominal.

CONDUCEREA RSSM, DISPERSATĂ ÎN MAI MULTE REGIUNI

Conducerea PC (b) din Moldova, a guvernului RSSM şi a Prezidiului Sovietului Suprem a fost evacuată într-o primă etapă în oraşul Leninsk din regiunea Stalingrad. Alte structuri, precum Institutul Pedagogic din Chişinău, se evacuase la Buguruslan, regiunea Oriol din Federaţia Rusă;departamentul statistică s-a refugiat la Kislovodsk;exista şi un reprezentant al RSSM la Moscova, Chiril I. Ţurcanu, numit cu câteva zile înainte de începutul operaţiunilor militare, pe 18 iunie 1941.

O parte a instituţiilor RSSM, precum şi o parte a populaţiei, s-au evacuat în alte regiuni, de regulă din Kazahstan şi Asia Centrală. La începutul anului 1942, s-a cerut CC al PC(b) unional să permită concentrarea conducerii RSSM la Moscova, sediul reprezentanţei RSSM de acolo fiind considerat suficient pentru găzduirea acestuia, dar răspunsul a fost unul negativ.

PROBLEME FINANCIARE ŞI CONCURENŢĂ ÎNTRE LIDERI

Administraţia comunistă de la Chişinău evacuată în interiorul URSS avea pretenţia de a funcţiona ca un guvern în exil. Bugetul acestuia, aprobat de Moscova, este redus, cum era de aşteptat pe timp de război. De exemplu, aşa cum reiese din documentele şedinţei Biroului Politic al CC al PC(b)M din 11 noiembrie 1941, conducerea RSSM, în frunte cu al doilea secretar Nichita Salogor, intenţiona să păstreze un aparat care să cuprindă 5 persoane în CC, 6 la guvern şi 2 în Prezidiul Sovietului Suprem, suma totală pentru întreţinerea acestora, plus alte sume pentru ajutoare sociale, pentru deputaţii Sovietului Suprem etc. ridicându-se la 221.650 de ruble numai pentru noiembrie-decembrie 1941.

FOTO Nichita Salogor

Probabil, Moscova a considerat suma exorbitantă şi nu a aprobat-o. Aşa încât, imediat a doua zi, la 12 noiembrie 1941, procesul-verbal al noii şedinţe a Biroului Politic al PC(b)M stipulează că în legătură cu reducerea simţitoare a aparatului CC, se aprobă suma de 135.000 de ruble pentru noiembrie-decembrie 1941, dintre care 74% (100.000 de ruble) erau destinate organizării unor misiuni speciale. În noua organigramă a conducerii RSSM, din lista de cheltuieli dispar unele instituţii precum guvernul RSSM şi Sovietul Suprem al RSSM, rămânând doar CC al PC(b)M cu doi secretari (câte 1.600 de ruble lunar), doi şefi de secţie (primul cu 1.500, altul cu 900 de ruble pe lună), un contabil (850) şi un şofer (650).

Cu toate acestea, în următoarele luni a existat speranţa că Moscova ar putea permite păstrarea unui aparat lărgit. Astfel, Piotr Borodin, prim-secretar al CC al PC (b) M, şi de Tihon Constantinov, formal încă preşedinte al Sovietului Comisarilor Poporului din RSSM, îi adresează o scrisoare, la 31 decembrie 1941, lui A.A. Andreev, secretar al CC al PC(b) Unional, în care încearcă să se argumenteze nevoia menţinerii unui personal mai lărgit nu numai pentru CC al PC(b)M, dar şi pentru alte instituţii, precum ar fi guvernul, Sovietul Suprem, comitetul de radiodifuziune ş.a., în total 105 unităţi de personal.

FOTO Tihon Constantinov

De data aceasta nu este specificat bugetul solicitat pentru un asemenea aparat extins, dar răspunsul a fost din nou negativ, parte din cauza cheltuielilor corespunzătoare, parte din cauza necesităţii stringente de cadre verificate şi cu experienţă politică, pe care o simţea frontul. Se manifestă competiţia dintre primul secretar şi al doilea secretar al CC al PC (b) M, Piotr Borodin şi Nichita Salogor. Primul, deşi era detaşat la Consiliul Militar al Frontului de Sud, încerca să-şi menţină autoritatea în rândul conducerii RSSM, apelând direct la Moscova când era vorba de interesele aparatului de partid şi de stat al RSSM. Aceste şi alte demersuri însă au suferit eşec. Nici activitatea sa din conducerea Frontului de Sud nu era una foarte reuşită, fapt pentru care va fi demis din componenţa acestuia. Decizia se pare că îl va afecta într-atât încât va deveni violent cu colegii săi de partid din conducerea RSSM şi nu numai.

BORODIN „SARE LA BĂTAIE"

Pe unii îi va ameninţa cu excluderea din CC şi trimiterea pe front pentru a fi omorâţi acolo, aşa cum s-a întâmplat în 8 aprilie 1942 cu G.F. Antoseak, secretar al CC al PC (b) M. Anterior, acelaşi Borodin îl bătuse măr pe unul Bondarenko, reprezentant al NKVD, apoi pe un şofer, membru al comsomolului, şi l-a pălmuit pe un alt secretar al CC al PC (b), S.S. Zelenciuk. În cele din urmă, şi-a pierdut autoritatea complet şi pe 7 septembrie 1942 este demis din funcţia de prim-secretar prin decizia Biroului Politic al CC al PC(b) din Moldova, după un raport prezentat de Nichita Salogor, care i-a luat locul.

Dar nici autoritatea acestuia din urmă nu era recunoscută de toţi membrii CC. Era nemulţumit în special S.S. Zelenciuc, care se vedea, probabil, în postul de prim-secretar şi care i-a incriminat lui Salogor originea socială „nesănătoasă". Era vorba de faptul că mama lui Salogor fusese deschiaburită în 1930, dar la şedinţa Biroului Politic al CC al PC (b) M, din 2 martie 1942, acesta a mărturisit că nu mai ţinea legătura cu ea din 1918, când ea se recăsătorise. Conducerea CC al PC (b) M, inclusiv Borodin, pe atunci încă lider formal, i-a dat crezare şi conflictul a fost epuizat. După destituirea lui Borodin în 7 septembrie 1942, Salogor va devine prim-secretar interimar al comuniştilor moldoveni până la 18 iulie 1946, când va fi demis din funcţie şi va fi marginalizat din motive pe care le vom specifica mai pe larg într-un alt material.