Autor 4250 vizualizări


„Coloana cu Vultur” a fost realizată de sculptorul Karl Storck în 1866 și inaugurată peste aproape un deceniu, în 1874, la câteva zile după dezvelirea statuii lui Mihai Viteazul din Piața Academiei (Piața Universității de astăzi). Monumentul a fost prima lucrare din marmură de Carrara a artistului; urmând ca peste câțiva ani, în 1871, împreună cu maeștrii atelierului lui Filippo Grossi, să realizeze tot din același material și scara Capelei Palatului Știrbei. 

Coloana, înaltă de cinci metri, a fost amplasată inițial în Grădina Episcopiei, locul de astăzi al Ateneului (foto sus), apoi, peste un timp, a fost mutată în scuarul Pieței Coșbuc, numit „La rond”. În 1880 însă, primarul Pake Protopopescu a mutat statuia într-o piațetă a noului bulevard, unde va sta până în 1903, când va fi mutată în „Piața Regina Maria”, notează Casa Filipescu Cesianu pe pagina de Facebook a muzeului

Astăzi „Coloana cu Vultur” a rămas uitată pentru mulți dintre locuitorii Capitalei, deși multe povestiri amintesc despre acest monument, existența sa legându-se strâns de viața orașului. Se spune că până aproape de al Doilea Război Mondial, coloana era punctul de întâlnire al oltenilor veniți la București cu zarzavaturi și fructe de vânzare. 

Dacă ar fi însă să privim și spre alte relatări ale vremii, se amintește că „în jurul Coloanei răsărise o grădină, cu fântână și decor de stânci, mult admirată de bucureștenii care veneau să guste deliciul plimbării pe primul trotuar al orașului, întins cât ținea Grădina Episcopiei”. Apoi, alte surse amintesc despre faptul că după mutarea pe Bulevardul Pake Protopopescu, „Coloana a adunat în juru-i lăutari răzleți din Mahalaua Scaunelor, ca să fie tocmiți pentru petreceri, până ce, primăria a hotărât, în 1892, să ridice în acest loc statuia lui C. A. Rosetti”. 

Cutremurul din 1977 a dus însă la dărâmarea „Coloanei cu Vultur” și în ciuda încercărilor de refacere a sculptorului Nicolae Enea, monumentului nu i s-a mai găsit un alt loc de amplasare. 

Sursă foto: Wikimedia Commons

Sursă documentară: Alexandru Predescu, „Vremuri vechi bucureștene”, Editura pentru Turism, București, 1990