Colecţia lui Churchill, scoasă la licitaţie jpeg

Colecţia lui Churchill, scoasă la licitaţie

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: traducere de Simona Deleanu

Cea mai mare colecţie care conţine obiectele lui Sir Winston Churchill şi include un trabuc al acestuia, ar putea să se vândă cu un milion de lire sterline, într-o viitoare licitaţie, precizează BBC. Articolele colecţionate timp de peste trei decenii, sunt vândute de către magnatul Steve Forbes. Colecţia include jurnalul liderului în care sunt notate angajamentele sale, dar şi scrisori către colegi.

Adjudecătorul casei Christie’s afirmă pentru BBC că obiectele vândute pot oferi o imagine excepţională asurpa lui Churchill. Prima vânzare de aproximativ 150 de piese va fi urmată de cea de-a doua în Bew York, în decembrie şi de ce-a de-a treia, la vară, în Londra. Thomas Venning, directorul departamentului de cărţi şi manuscrise al casei Christie’s a afirmat că una dintre scrisori, datând din iunie 1940, una dintre cele mai întunecate perioade ale războiului, poate oferi indicii importante despre caracterul omului politic.  

Jurnalul primului-ministru, care oferă detalii despre activităţile desfăşurate în perioada septembrie 1939-iunie 1945, este aşteptat să se vândă cu preţul de 120.000 de lire sterline. Acesta a fost păstrate de secretara personală a lui Churchill şi include note despre întâlnirile cu Roosevelt şi Stalin, dar şi aspecte personale despre meciuri de fotbal şi teatre. Malcolm S. Forbes Jr., care a colecţionat obiectele este şeful Forbes şi nepotul fondatorului revistei cu acelaşi nume.