Autor 2047 vizualizări


Circul Sidoli, primul circ profesionist din România, își începe povestea în 1874, sub conducerea italianului Theodor Sidoli, cunoscut tuturor la vremea respectivă datorită numerelor sale impresionante de călărie și dresură. Inițial, clădirea circului a fost construită pe locul actualului Hotel Cișmigiu, însă un puternic incediu izbucnit în 1887 a distrus-o aproape în totalitate, noua clădire urmând să fie ridicată un an mai târziu la intersecția dintre strada Poliției și strada Sapienței. Datorită succesului avut, în 1889, Theodor Sidoli înființează un circ asemănător celui de la București și la Iași. 

Din 1891, după moartea tatălui, frații Cezar și Franzini Sidoli au continuat să ducă mai departe activitatea circului. Talentat, Cezar Sidoli cucerea publicul prin numere excepționale de acrobație, în timp ce Franzini era maestrul jongleriilor. „Cezar Sidoli, fiul cel mai mare al lui Theodor Sidoli, făcea pe jockeul și era neîntrecut în figurile grele şi primejdioase; Franzini Sidoli, al doilea fiu, jongler de forţă, uimea lumea când ajungea la figura cu cele trei revolvere pe care le azvârlea în sus, la o distanţă mare, le prindea pe toate în mâini şi trăgea focurile deodată la toate trei”, notează Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a Muzeului

Unul dintre cele mai de seamă personaje ale circului a fost, în primii ani ai secolului XX, „celebrul Succi, postitorul fenomenal”, care promitea să nu mănânce nimic 30-40 de zile, timp în care urma să stea închis într-un pavilion de sticlă, construit special pentru acesta. De-a lungul timpului au mai fost însă și alții, la fel de îndrăgiți de public, precum fraţii „patru Dumitrescu”, trapeziştii Stroici, cunoscutul dresor de elefanţi George Mateescu, dar și clovnii Toni Mărculescu şi Tonino Milea. 

Cu o capacitate de două ori mai mare ca a teatrului Eforie, circul Sidoli a fost o adevărată încântare pentru bucureșteni, mereu dornici de a asista la o nouă și nouă reprezentație. Stagiunea de iarnă era întotdeauna cea mai așteptată. În preajma Crăciunului, circul se întrecea în a oferi publicului cele mai spectaculoase numere ale celor mai impresionante personaje.

„În zilele sărbătorilor de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează, de ar fi fost sala circului Sidoli de două ori mai mare ca a Colosseumului din Londra și tot nu s-ar mai fi găsit loc liber. (...) Copiii, adulții, bătrânii Bucureștiului, marea parte a populației Capitalei, poate spune că a petrecut multe Crăciunuri între zidurile arenei de pe malul Dâmboviței. (...) Nici nu se putea altfel. Toată lumea mergea la circ în sărbătorile Crăciunului. Chiar dacă s-ar mai fi dus poate cineva la vreun spectacol: la teatru sau la cinema, la circ trebuia însă să meargă numaidecât. Așa au apucat toate generațiile de când Theodor Sidoli a venit pentru prima dată cu circul lui la București.” 

După moartea lui Cezar Sidoli, Franzini, fratele rămas în viață, „îmbătrânit și obosit”, a încercat cum a putut mai bine să ducă mai departe activitatea circului. În vara anului 1933 însă, circul Sidoli va dispărea definitiv din viața bucureștenilor, iar „acolo unde, înainte vreme, era cea mai comunicativă veselie, unde se auzeau râsete de copii, aplauze, muzici zgomotoase, clowni care stârneau hohote de râs în arenă și amfiteatru, se așternea doar tăcerea”. 

Despre sfârșitul a aceea ce a fost circul Sidoli, un jurnalist al ziarul „Dimineața” scria cu tristețe:

„Circul Sidoli de a cărui existenţă se legau primele bucurii spectaculare ale copilăriei multora dintre bucureşteni, dispare. (…) Bătrânul circ acum se duce, îngropând cu el numele aceluia care şi-a plimbat celebritatea spectacolului pe tot cuprinsul ţării. Bucureştenii vor rămâne fără circ. Nu mai reprezenta nimic şandramaua de pe strada Poliţiei în angrenajul artistic al Capitalei, dar parcă, oricum, e prea trist un oraş fără circ. Nu vi se pare? Nu, desigur că nu, fiindcă veţi spune că avem o sută de arene sportive, de cinematografe, de piscine, de teatre, de cabareturi. Şi totuşi, e pustiu oraşul fără circ. Întunecat, ca o viaţă fără copilărie.” 

Sursă foto: ARTA CIRCULUI

Bibliografie: 

M. Faust Mohor, „Amintirile unui spectator. Mișcarea teatrală în București între 1899-1910”, Tipografia de Artă și Editură „Leopold Geller”, București, 1937; 
Petre I. Sturdza, „Amintiri. Patruzeci de ani de teatru”, Editura Casei Școalelor, 1940; 
„Dimineaţa”, august 1932;  
„Realitatea Ilustrată”, ianuarie 1934.