Autor 2086 vizualizări


Într-o epocă a demitizărilor pe bandă rulantă, a devenit stânjenitor să vorbim despre eroi. La noi, moştenirea eroilor este încă şi mai grea decât în alte părţi din cauza folosirii excesive a acestora de către propaganda regimului comunist.

Şi nu este vorba despre eroii clasei muncitoare. De la Burebista la Bălcescu şi de la Decebal la Mihai Viteazul, marile personalităţi ale istoriei româneşti au fost puse să slujească, de fapt, cultului eroului suprem:„Fiul Poporului”, „Geniul Carpaţilor”.

Ecaterina Teodoroiu nu face excepţie. Imaginea ei a fost folosită din plin, a intrat în manualele şcolare, a fost şi personaj de film. Dar comuniştii nu au preluat-o de la început, probabil pentru că imaginea ei fusese utilizată pe larg în perioada interbelică şi transferul de la un regim la altul a luat ceva mai mult timp.

Ecaterina Teodoroiu nu este, însă, o făcătură propagandistică a niciunui regim. Este o eroină veritabilă, o femeie care şi-a asumat rolul de soldat în prima linie şi a căzut în toiul celor mai grele lupte din vara anului 1917.

Acceptarea ei nu a fost deloc uşoară. Superiorii din armată ar fi vrut să o vadă îngrijind răniţii, singura misiune pe care, în viziunea lor, o femeie ar fi trebuit să o îndeplinească pe front. Au existat delaţiuni şi rapoarte despre prezenţa unei femei în rând cu trupa şi s-a pus problema retragerii ei din prima linie. Nici după moartea ei, imaginea unei femei luptând pe front nu a putut fi acceptată în mod direct. A fost transformată într-o copilă care şi-a pierdut viaţa în luptă la 17 ani, când ea avea, în realitate, 23.

Mai folosesc astăzi asemenea eroi, mai este nevoie de ei? Mai trebuie să înveţe copiii la şcoală despre ei?

Pare că nu. „Eroii” momentului sunt oameni care se remarcă prin cu totul alt tip de calităţi. Iar a vorbi despre valorile pentru care Ecaterina Teodoroiu a cerut să lupte în prima linie este ridicol pentru mulţi dintre noi. Pare demodat, prăfuit, provincial, decuplat de lumea civilizată. Ceea ce este, în mare măsură, o impresie falsă. Americanii îşi folosesc eroii reali sau imaginari cu toată forţa pentru a-şi promova imaginea şi valorile în lumea întreagă. Exemplul puterilor consacrate este preluat cu mare succes de naţiunile emergente. Fenomenul generat de serialul turcesc „Suleyman Magnificul” ilustrează cât se poate de bine modul în care un personaj istoric excepţional este folosit astăzi, aducând bani, dar şi imagine în străinătate pentru o ţară în ascensiune, care apelează la trecut pentru a-şi întări poziţia prezentă.

O naţiune nu poate supravieţui raportându-se numai la eroi egativi. Din păcate, noi excelăm în a ne situa la extreme. Fie într-un cult găunos al unor falşi eroi, fie în negarea vehementă a tot ceea ce am avut de excepţie. Ecaterina Teodoroiu este o eroină adevărată. De ce ne este teamă să o promovăm? Iar dacă tot a apărut ideea unei personalităţi feminine pe bancnotele româneşti, de ce nu ar fi Ecaterina Teodoroiu aceea?

""