Cine erau celtiberii?

Autor 16892 vizualizări


Hannibal îşi aprecia mercenarii celtiberici. Şi romanii au pierdut câteva bãtãlii în faţa lor şi nutreau un respect profund faţã de aceştia. Dar cine erau şi prin ce se remarcau?

Istoricul roman Florus îi definea pe celtiberici drept “lemnul cel mai tare al Hispaniei” şi insista îndeosebi asupra vitejiei lor. Şi geograful Strabon se referã la ei plin de admiraţie, vorbind despre statornicia, austeritatea sau sãlbãticia departe de civilizaţie a acestui popor.

Când au loc aşadar migraţiile celtice în peninsula ibericã? Conform lui Herodot popoarele celtice deja locuiau în jurul anului 500 a.Hr. în peninsula. Erau cunoscute sub numele de celtiberi, celtici, galli sau gallaeci. Regiunea pe care o colonizeazã se aflã în centrul şi în vestul Spaniei de azi, dar nu şi în pãrţile sud-estice sau pe coastele Mediteranei. Unul dintre cele mai importante triburi celtiberice era cel al aravacilor, care îşi stabilesc capitala la Numantia. Oraşul beneficiazã de ziduri groase de şase metri şi adãposteşte mai bine de 8000 de locuitori.

Primele contacte cu lumea mediteranã

Chiar dacã celibericii întrebuinţau o variantã a alfabetului iberic pentru inscripţii, nu au intrat practice în contact cu lumea mediteranã. Asta se schimbã totuşi, întrucât în 237 a.Hr. cartaginezii întemeiazã imperiul colonial în Spania. Aceştia sunt atraşi în special de zãcãmintele de argint, de aceea se înstãpânesc asupra sudului peninsulei şi consolideazã domeniul cu fondarea Noii Cartagine. Influenţa punã asupra restului Spaniei s-a resimţit totuşi, asiguratã mai ales de alianţa politicã abilã cu şefii de trib ai celtiberilor.

Celtiberii s-au arãtat dispuşi sã intre în alujba cartaginezilor în schimbul unei solde considerabile. Pe de altã parte cartaginezii îşi procurã o infanterie de nãdejde şi foarte priceputã într-ale luptei. Conform lui Diodor atât infanteria, cât şi cavaleria celtibericã erau faimoase. Mai ales sabia de fier fãcutã pentru lovituri şi împunsãturi scurte, aşa-numita gladius hispaniensis, le va da de furcã şi legionarilor romani.

Odatã cu izbucnirea celui de-al doilea rãzboi punic în 218 a.Hr. Hannibal recruteazã mulţi celtiberici pentru a-şi umple armata de invazie. În Spania vin romanii, sub stindrdul Scipionilor, Cnaeus şi Publius Cornelius precum şi fiul acestuia, care vor trebui sã-i facã faţã fratelui lui Hannibal, Hasdrubal, şi armatei sale mixte. În 209 a.Hr romanii reuşesc sã cucereascã Noua Cartaginã. Puterea punã scârţâie şi intrã în declin sever dupã bãtãlia de la Ilipa din 206 a.Hr. de ambele pãrţi luptã soldatî celtiberici, pentru nici romanii nu au fost mai puţin impresionaţi de talentul lor militar.

Rãzboiul Hispanic se sfârşeşte, cel puţin momentan. În 197 a.Hr. romanii intemeiazã douã provincii:Hispania citerior (în nord) şi Hispania ulterior (în sud). Roma controleazã o fâşie de pãmânt care se întinde de-a lungul întregii coaste de est şi sud a Spaniei pânã la Gibraltar.

Momentan celtibericii reuşesc sã-şi menţinã încã independenţa. În 195 a.Hr. consulul Marcus Porcius Cato angajeazã mercenari celtiberici împotriva lusitanilor rãsculaţi. Din 180 a.Hr. pretorul Tiberius Sempronius Gracchus intervine iarãşi împotriva lusitanilor şi altor tribuir celtice care fac prãdãcinui în provincie. Acest rãzboi, numit şi primul rãzboi celtiberic, a reprezentat un success pentru romani. Multe aşezãri celtice au fost cucerite, iar pacea care a urmat dureazã 25 de ani.

Viriatus – marea cãpetenie

În 154 a.Hr. începe o nouã revoltã împotriva Romei, învinsã abia dupã 20 de ani. Polybios a clasificat al doilea rãzboi celtiberic drept “o luptã ca focul”. Totul porneşte iar de la lusitani, ale cãror mici triburi sunt unificate de cãtre marele rãzbonic Viriatus. Viriatus era un pãstor şi Poseidonios îl declarã un reprezentant al “vremurilor mai bune şi un contramodel al decadenţei romane”. Charisma sa atrage în uniune mai multe triburi.

Îi reuşeşte sã obţinã victorii impotriva mai multor comandanţi romani. De pildã pretorul Plautius în 146 a.Hr. consecinţele au fost importante, Hispania ulterior şi o parte din Hispania citerior ajung sub controlul sãu. La apogeul puterii sale îl obligã în 140 a.Hr. pe proconsulul Fabius Maximus Servilianus sã capituleze. În cadrul unui tratat Viriatus este recunoscut chiar ca “prieten al poporului roman”. Era deja prea mult. Senatul respinge tratatul în 139 a. Hr., iar luptele continua. Viriatus suferã înfrângeri insemnate şi este în cele din urmã asasinat de compatrioţii sãi.

Între 138 şi 136 a.Hr. consulul Iunius Brutus Callaicus reuşeşte sã-i supunã pe lusitani şi pe galii din nord-vestul Hispaniei. Odatã cu fondarea oraşuelor Valentia (Valencia) şi Olisipo (Lisabona) teritoriul este asigurat. Oraşul Numantia respinge supunerea în 143 a.Hr., ceea ce duce la rãzboiul numantin din 143-133 a.Hr. Numantinii îi înving pe comandanţii Metellus şi Pompeius şi îl forţeazã pe consulul Hostilius Mancinus sã capituleze. Şi consulul Calpurnius Piso are acelaşi insucces în 135. Dar preia comanda Publius Cornelius Scipio Aemilianus şi cucereşte oraşul în 133. Apãrãtorii comit suicid împreunã cu familiile. Oraşul este distrus, iar celtibericii îşi pierd independenţa, Scipio câştigând cognomenul de Numantinus. Peninsula se aflã sub control roman pânã la linia San Sebastian-Burgos-Zamora-Tejo-Coimbra.

Zona nu se linişteşte

Dupã mai multe rãscoale în 98-93 a.Hr. pretorul Quintus Sertorius profitã de puterea de luptã a celtibericilor în aşa-zisul “rãzboi sertorian” din 80-72 a.Hr. organizeazã p contraguvernare cu Senatul în Osca şi luptã cu success împotriva lui Lucius Cornelius Sulla. Dar între romanii sãi din exil şi celţi se ivesc neînţelegeri, care conduc la asasinarea lui Sertorius în 73 a.Hr. roma recapãtã controlul.

Când inamicii lui Caesar alcãtuiesc rezistenta în Hispania în 46 a.Hr., li se alãturã şi lusitanii şi alte triburi. Dupã Victoria lui Caesar de la Munda din 45, începe procesul de romanizare a Hispaniei. Dupã mai multe campanii întreprinse de Augustus şi Marcus Agrippa împotriva asturilor şi cantabrilor Hispania se organizeazã în trei provincii:Tarraconensis, Baetica şi Lusitania. Peninsula ibericã este împãciuitã. Limba celtã încã este vorbitã în primul secol p.Hr., dar la finele stãpânirii romane din secolul al V-lea, aceasta dispare.

 

g-geschichte.de

""