Autor 39855 vizualizări


Adesea, populația Daciei romane este privită doar prin prisma surselor referitoare la cele două momente cruciale ale istoriei sale: finalul războiului din 106, urmat de instaurarea stăpânirii romane, și respectiv părăsirea provinciei în 273. Între aceste puncte istorice de cotitură, însă, și-au dus viața mai multe generații. Cine erau acești oameni, cât și cum trăiau – și cum se auto-reprezentau ei?

Desigur, momentul 106 nu poate fi ignorat. Din păcate, nu avem păstrate surse de primă mână, contemporane evenimentelor, însă Eutropius (care a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea, dar care preia izvoare istorice mai vechi) ne spune că Traian a adus în nou fondata provincie coloniști din toate colțurile lumii romane, deoarece, în urma războaielor, Dacia fusese „secătuită de bărbați”. 

Prezența coloniștilor din tot Imperiul este confirmată de sursele arheologice și epigrafice ale provinciei, însă a doua parte a afirmației istoricului latin este mai greu de interpretat. De vreme ce este greu de imaginat o „epurare” efectivă a populației (masculine) a provinciei, putem presupune că istoricul se referă la eliminarea elitei politice și militare a fostului regat dacic și, bineînțeles, la efectele demografice pe scară largă ale recent încheiatelor conflicte militare.

Demografia Daciei romane

În momentul cuceririi Daciei, în Imperiul Roman trăiau aproximativ 80.000.000 de oameni, dintre care aproape 1.000.000 în capitală. Câți locuitori a avut însă Dacia, pre-romană și apoi romană? 

De-a lungul timpului, estimările privind populația Daciei pre-romane au variat dramatic, de la cei 100.000 de locuitori propuși de Nicolae Iorga, la 2.500.000 de oameni estimați de E. Panaitescu. Ambele valori sunt exagerate, o estimare realistă, deși laxă, plasând populația regatului lui Decebal între 500.000 și 1.000.000 de locuitori (o densitate de 5-10 locuitori/km2). Armata lui Decebal, un subiect de interes major în sine, este estimată la 40.000 de soldați – echivalentul a aproximativ 7 legiuni romane. 

În Dacia romană au locuit simultan (în același moment din timp) aproximativ 1.000.000-1.500.000 de oameni, cifrele variind și în funcție de condițiile climatice (secetă, foamete sau perioade prospere) și istorice (războaie, epidemii sau ani liniștiți). Remarcăm că schimbarea de regim politic nu a dus la modificarea regimului demografic în ansamblul său. A adus însă după sine o perioadă de relativ calm și prosperitate, precum și apariția centrelor urbane, aceste două elemente explicând diferența numerică dintre epoca dacică și cea romană.

Oamenii din sursele scrise

Dintre acești locuitori ai provinciei, câți ne sunt cunoscuți din surse scrise? Răspunsul poate părea, la prima vedere, descumpănitor: la scara întregului Imperiu, poate cu excepția Romei, unde procentele sunt inevitabil mai mari, s-a calculat că doar 0,5% din oamenii care au trăit vreodată s-au exprimat epigrafic – adică au ridicat monumente scrise, pe care au menționat numele, vârsta, ocupația, familia, etnia etc. Aceste monumente însă nu ne-au parvenit în totalitatea lor, multe fiind distruse în timp; astfel, în prezent cunoaștem nominal aproximativ 0,02% din locuitorii Imperiului Roman. Din Dacia, avem atestați 4.355 de indivizi – și, deși cifra poate părea mică, informațiile oferite de aceste surse sunt neprețuite.

Desigur, cei care ridică cele mai multe monumente aparțin elitei provinciale și militarilor. Aceste grupuri se individualizează nu doar prin putere de cumpărare crescută, prețul unui monument fiind destul de ridicat indiferent de materialul folosit și de realizarea sa artistică, dar și prin aderarea mai amplă și mai activă la așa-zisa „cultură epigrafică” romană. Aceasta constă în dorința și chiar necesitatea socială pe care unele grupuri o resimt de a-și etala statutul și de a-și sublinia importanța în comunitate prin ridicarea de monumente sculpturale și epigrafice. Evident, vom avea și „oameni obișnuiți” care ridică monumente, liber profesioniști, negustori, medici etc., dar ne putem îndoi că membrii cu adevărat săraci ai societății au făcut vreodată astfel de gesturi. 


Medalion funerar reprezentând un cuplu, descoperit la Apulum (Alba Iulia). Sursă: http://www.ubi-erat-lupa.org 

În măsura posibilului, informațiile scrise trebuie corelate cu rezultatele analizelor antropologice realizate pe scheletele descoperite în necropole și cu artefactele identificate în contexte arheologice, pentru a putea obține o imagine cât mai completă și mai nuanțată asupra locuitorilor lumii romane și implicit ai provinciei Dacia. 

În ceea ce privește aspectul fizic, lumea romană era extrem de cosmopolită și în Dacia conviețuiau persoane din Asia Mică, Africa de Nord, spațiul mediteraneean, Europa Centrală, dar și din spațiul germanic și nordul continentului – deci melanjul de tipologii și fizionomii era considerabil. În general, statura umană era mai scundă în Antichitate și, prin analogie cu alte spații (Dobrogea, zona Dunării de Mijloc), înălțimea medie în Dacia romană trebuie să se fi situat în jurul a 1,5 m la femei și 1,65 m la bărbați. 

Foto sus: Ilustrație de Cătălin Drăghici

Acest text este un fragment din articolul „Locuitorii Daciei romane", publicat în numărul 32 al revistei Historia Special, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com 


 Cumpără Acum


 Cumpără Acum