Autor 55771 vizualizări


Din scurta perioadă cât submarinul Delfinul a fost funcţionabil, vreme de zece ani, au rămas mărturii inedite despre misiunile sale în Marea Neagră. «Te botez Delfinul şi-ţi urez ca numărul de intrări în imersiune să fie egal cu numărul ieşirilor la suprafaţă», s-a auzit în Portul Constanţa, în 1991.

„La posturi pentru intrarea în imersiune! Ora 12.17. Comanda a electrizat întreaga navă. Submarinul coboară foarte încet! Şapte metri adâncime... 4.400, 4.600, 4.800... suntem la cota periscopică. Strunită de mâini şi minţi sigure, nava răspunde perfect la comenzi“, consemna mr. Costin Constandache într-un articol publicat în revista „Marina Română“ din anul 1991.

  „Încerc să-mi imaginez corpul masiv şi negricios al navei, semănând cu un delfin, coborând încet în adânc, chioşcul, de la înălţimea căruia priveam acum câteva minute marea, scufundându-se într-un vârtej de spumă. În interior niciun reper nu mă ajută să-mi ghidez imaginaţia. Poate, după o uşoară clătinare a navei, ca şi cum trupul Delfinului ar bate tacul unor valuri invizibile. O lumină clară învăluie punctul de comandă. În faţa zecilor de ecrane luminoase, a terminalelor unor senzori necunoscuţi mie, în faţa ciudatelor manşe ce amintesc de bordul unui avion, oamenii lucrează concentraţi“, povesteşte el mai departe. 

 Orele se succed în cadenţa exerciţiilor şi a vieţii sobre de la bord. Suntem din nou sus, în chioşcul submarinului. Înserează. Undeva, la orizont, se distinge, ca o pleoapă, coasta. Valul de frig polar turnat peste apa, caldă încă, a mării, face să crezi că te afli într-un cazan clocotitor. Dar frigul ascuţit contrazice tentaţia acestei imagini. Tot chioşcul, toată nava sunt poleite cu o crustă groasă de gheaţă. Acoperit de o crustă de gheaţă, Delfinul revine în port încheind încă una din misiunile sale obişnuite“, se încheie jurnalul de bord. Primul comandant al submarinului a fost Corneliu Cristescu (1939 – 2011).  

 Cine a interzis României să deţină submarine 

 Comandor dr. Marian Moşneagu dezvăluie tratativele duse de România cu URSS până când a primit aprobarea să deţină o astfel de navă de luptă. Întreaga poveste se află într-un număr din 2008 al revistei „Marina Română“. În conformitate cu prevederile Tratatului de Pace de la Paris, România nu mai putea poseda submarine. Cu toate acestea, conducerea Marinei Militare nu a renunţat la proiectele sale de reintroducere în dotare a submarinelor clasice La 17 februarie 1958, N. Bulgarin, preşedintele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. îi răspundea omologului român Chivu Stoica: „Guvernul U.R.S.S. a analizat cererea dvs. cu privire la transferarea către Flota maritimă de război a R.P.R. pentru folosirea gratuită a navelor militare din cele ale Flotei maritime de război a U.R.S.S. 

 Guvernul sovietic propune ca să se discute împreună problema transferării către România în arendă, în anul 1958, pentru nevoile Flotei maritime de război a R.P.R. a trei submarine mijlocii proiect 613, construcţie 1955 şi a două nave de escortă, proiect 50, construcţie 1956. […] Plata pentru arenda navelor arătate mai sus propunem să se facă anual conform acordului comercial în vigoare, luând ca bază costul de fapt al navelor şi ţinându-se seama de termenul de serviciu stabilit pentru aceste nave. Totodată se are în vedere ca împreună cu navele poate fi predat un complet de muniţii de artilerie pentru torpile şi grenade antisubmarine în condiţiile calculeleor adoptate în furnizări de armament”.  

 Necesarul României: patru submarine 

 În „Nota privind propunerile de înzestrare a Marinei Militare cu nave şi tehnică navală de luptă pe perioada 1971-1980”, studiu întocmit pe baza necesarului de tehnică navală stabilit de Marele Stat Major şi considerat de conducerea C.C. al P.C.R. drept „exagerat, incomplet sub aspectul analizei şi al stabilirii cheltuielilor definitive” se propuneau 4 submarine, cu o valoare unitară de 250.000.000 lei. „Valoarea celor 4 submarine (un miliard lei) a fost prevăzută în planul de import al M.F.A., întrucât Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini nu au fost de acord cu fabricaţia lor în ţară” – se specifică în argumentaţia documentului. În „Documentare privind înzestrarea Marinei Militare şi Trupelor de Grăniceri cu nave de luptă şi auxiliare în perioadele 1972-1975 şi 1976-1980”, semnate de comandantul Marinei Militare, viceamiral ing. Grigore Marteş şi locţiitorul tehnic al acestuia şi şef al Direcţiei Tehnice de Înzestrare, contraamiralul ing. Constantin Tomescu, printre forţele de lovire la mare se regăsesc şi şase submarine, care ,,sunt necesare pentru a putea asigura supravegherea şi cercetarea continuă a zonei de acţiune a Marinei Militare, a duce acţiuni de luptă cu caracter permanent (îndelungat) pe comunicaţiile maritime ale inamicului şi pentru lovirea desantului pe timpul traversadei”. În acest scop, se propunea ,,să se prevadă din timp fondurile valutare pentru importul în perioada 1976-1980 a unui submarin mijlociu […]”.  

Inamicul, urmărit sub apă  

 În „Sinteza şi actualizarea documentării privind înzestrarea Marinei Militare şi Trupelor de Grăniceri cu nave în 1972-1975 şi 1976- 1980”, înaintată Consiliului de înzestrare cu nr. E 0022322/07.10.1972, liderii C.M.M. argumentau că „Submarinele sunt necesare pentru supravegherea şi observarea în ascuns a inamicului şi pentru lovirea navelor de suprafaţă de la limita de folosire a rachetelor asupra litoralului propriu”. În „Analiza privind necesitatea dotării Marinei Militare cu submarine, misiunile acestora, numărul şi tipul de submarine necesar”, întocmită la 23 martie 1974, semnatarii – contraamiralul Sebastian Ulmeanu, locţiitorul comandantului Marinei Militare, contraamiralul Mihai Aron, şeful de stat major şi contraamiralul ing. Constantin Tomescu, locţiitorul tehnic al comandantului Marinei Militare concluzionau: „Considerăm că Marina Militară a R.S. România, pentru a-şi putea îndeplini în bune condiţii misiunea de a apăra interesele de stat pe mare, nu se poate limita numai la acţiunea navelor de suprafaţă, ci trebuie să aibă în compunere şi un număr de submarine cu care să acţioneze în importanta zonă de sub nivelul mării”. 

 În ceea ce priveşte numărul acestora, specialiştii C.M.M. estimau cel puţin 3 submarine pentru misiuni în apropierea litoralului nostru (90 Mm măsurate pe meridian) şi alte trei pentru acţiuni la litoralul inamic, adică „un număr de 6 submarine organizate într-un divizion, subordonat C.M.M., din care 3 submarine ar putea acţiona permanent în mare”. În concluzie, se aprecia că „submarinul mic cu propulsie Diesel-electrică (U.R.S.S.) posedă caracteristicile tehnico-tactice necesare pentru a putea îndeplini misiunile arătate şi propunem procurarea din import a 6 submarine de acest tip”.  

 61,5 milioane U.S.D, costul submarinului rusesc 

 Referindu-se la potenţialul de luptă prezent şi viitor al Marinei Militare, într-un alt studiu intitulat „Unele probleme privind capacitatea de luptă a Marinei Militare”, înaintat eşaloanelor superioare la 21 noiembrie 1974, pentru a fi analizat Consiliul de conducere al M.Ap.N. în cursul anului 1975, contraamiralul Mihai Aron, şeful de stat major al Marinei Militare susţinea ca nevoie de înzestrare a Marinei Militare dotarea cu patru – şase submarine, dintre care unul prevăzut şi aprobat pentru perioada 1975-1980 şi restul după 1980.  

Aşa s-a ajuns la achiziţionarea din fosta U.R.S.S., contra 61,5 milioane U.S.D., a actualului submarin Delfinul, din clasa Kilo, contractat în anul 1984 cu Şantierul Naval „Gorki”. Recepţia preliminară a submarinului proiect 877 E a avut loc în perioada 29 iulie – 7 august 1986, în portul Odessa. Submarinul nr. 8 a intrat în înzestrarea Marinei Militare Române la 20 noiembrie 1986.

 Botezul, după cinci ani   

 La 2 iunie 1991, cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la sosirea în ţară a predecesorului său, în portul militar Constanţa a avut loc ceremonia botezului submarinului Delfinul - 2, navă care continuă în Forţele Navale epopeea „tridentului” subacvatic interbelic românesc. 

 „La cheu, silueta neagră, masivă a unui modern submarin, redutabilă maşină de luptă, este în centrul evenimentului. Acestui submarin îi va fi destinat să poarte, prin timp, numele devenit renume, al primului submarin românesc – Delfinul – intrat în dotarea Marinei Militare Române acum 55 de ani, spre a primi, la scurt timp, botezul focului, spre a deveni, apoi, o legendă“. Un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Preasfinţia Sa, părintele arhiepiscop Lucian Tomitanul, începe oficierea slujbei religioase refăcând un act milenar. Viceamiralul Gheorghe Anghelescu rosteşte: «Te botez Delfinul şi-ţi urez ca numărul de intrări în imersiune să fie egal cu numărul ieşirilor la suprafaţă». Sticla de şampanie loveşte baza chioşcului submarinului, înspumând-o, în semn de bun augur“, notau publicaţiile de profil. Din anul 1996, submarinul nu a mai navigat, însă are echipaj aproape complet.