Cine a fost Sfântul Valentin: Un martir şi trei legende

Februarie, février, February, der Ferbruar – oricum s-ar numi, în orice limbă înseamnă același lucru:luna în care este sărbătorită Ziua Îndrăgostiților. Deși acaparată, destul de recent, de industria jucăriilor de pluș, a ciocolatei sau a altor feluri de dulcegării, sărbătoarea de Sfântul Valentin dedicată îndrăgostiților are o istorie lungă și încă învăluită de mister.

Februarie a fost sărbătorită de vreme îndelungată ca luna romantismului, dar sărbătoarea Sfântului Valentin, în particular, este urmașa împletirii armonioase între moștenirea creștină și minunatele practici păgâne din Imperiul Roman. Înainte de creștinarea imperiului, romanii sărbătoreau, la idele lui februarie sărbătoarea Lupercalia. Organizată ca un festival al fertilității închinat zeului roman al agriculturii Faunus, dar și al fondatorilor Romei, Romulus și Remus.

Romanii se iubeau de Lupercalia

Deschiderea serbărilor era atribuită ordinului Luperci (”frații lupului”, provenind de la substantivul lupus), preoții zeului Faunus, care se adunau într-o peșteră sacră, unde se credea că au fost crescuți copiii Romulus și Remus de către lupoaică. Aici se sacrifica o capră în numele fertilității și un câine, pentru purificare. Blana caprei era tăiată în fâșii care erau înmuiate în sângele jertfelor. Cu ea, se umbla pe stradă și se plesneau, ușor, femeile, dar și recoltele și terenurile agricole.

Femeile nu se temeau la atingerea blănii de capră, din contră credeau ca vor fi mai fertile în anul ce urma. Mai târziu, în aceeași zi, toate tinerele fete din oraș își scriau numele pe bilețele introduse într-o urnă. Iar flăcăii singuri alegeau, fiecare, numele fetei cu care va forma un cuplu în acel an. Totuși, soarta făcea ca cele mai multe dintre aceste unirii, organizate și haotice deopotrivă, să se încheie cu o căsătorie.

Lupercalia a supraviețuit doar pentru o scurtă vreme creștinării Imperiului Roman. Considerată păgână, s-a dorit ”creștinarea” sărbătorii. Așadar, la sfârșitul secolului al V-lea, în anul 496, Papa Gelasius a declarat 14 februarie ziua în care este celebrat Sfântul Valentin. Epoca contemporană, numără, în total 11 Sfinți Valentin. Până la momentul creării sărbătorii, existaseră, totuși, doar trei Sfinți Valentin, însă Papa nu a specificat care dintre aceștia urma a fi sărbătorit. Curios este că toți cei trei au trăit în aceeași perioadă și au murit în același fel.

Un martir și trei legende

Sf. Valentin I

Povestea acestui sfânt Valentin zice că ar fi fost un preot în Imperiul Roman, în timpului lui Claudius II (213-270). Împăratul se angajase la conducerea unor campanii militare sângeroase care necesitau menținerea constantă a numărului de soldați în armată. Pentru că, în viziunea sa, bărbații tineri nu pot fi înrolați, fiind legați de neveste și copii, împăratul scoate căsătoria în afara legii.

Preotul Valentin a continuat, în ilegalitate, deci în secret, să căsătorească tinere cupluri. Desigur că a fost descoperit și, cum împăratul Claudius era un împătimit al persecutării creștinilor, a fost trimis în închisoare. Aici se îndrăgostește de o femeie oarbă căreia îi redă vederea, dar nu avea să își trăiască dragostea, căci este omorât prin decapitare la 14 februarie.

Sf. Valentin II

Sf. Valentin II a fost un episcope pios din Terni. Fără a se preciza cu exactitate nelegiurea pentru care era condamnat, a fost întemnițat la Roma, în timpul unei vizite. În închisoare, a devenit apreciat atât de către gardieni, cât și de însuși împăratul Claudius. La fel ca și primul sfânt, viața acestuia s-a terminat în același mod tragic, în aceeași zi a lunii februarie, pentru a fi încercat să îl convingă pe Claudius să renunțe la interzicerea căsătoriei.

Sf. Valentin III

Legenda acestuia este foarte asemănătoare cu cea de-a celui dintâi. Nepăsător la interdicția pusă de Claudius II, a continuat să oficieze ceremonii de căsătorie și a fost, de asemenea, aruncat în temniță. S-a îndrăgostit, și el, dar de fiica unui gardian. Înainte de a fi omorât prin bătaie cu pietre și, în final, decapitare, a lăsat un bilet către iubita sa, semnat ”tua Valentini” (al tău Valentin).

Poveștile celor trei sfinți sunt prea asemănătoare pentru ca o conștiință realistă să nu considere, pe bună dreptate, că este povestea unei singure persoane, care, transmisă prin viu grai, s-a modificat, conform simțului romantic al fiecărui povestitor.