Cine a fost primul în Ardeal? Ce ne spune Donariul de la Biertan jpeg

Cine-a fost primul în Ardeal? Ce ne spune Donariul de la Biertan

În anul 1775, la rădăcina unui copac din pădurea Chimdru, la nu mai mult de 5 kilometri de localitatea Biertan, a fost descoperit obiectul care avea să devină cel mai des invocat argument pentru a susţine prezenţa unei populaţii creştine, vorbitoare de limbă latină în Dacia secolului al IV-lea, deci după retragerea aureliană. 

E vorba de un disc de bronz, ce are inscripţionată monograma lui Hristos, precum şi o tăbliţă ce conţine textul latin „Ego Zenovius votul posui”. Adică, „Eu, Zenovius, am depus acest dar”. 

Există mulţi istorici care susţin că obiectul a aparţinut unui candelabru de bronz dintr-un sanctuar creştin, atestând astfel existenţa unor comunităţi daco-romane pe teritoriul fostei provincii – comunitate care ar fi îmbrăţişat creştinismul prin filiera latină, cu mult înainte de venirea slavilor. 

Donariul de la Biertan

Donariul de la Biertan jpg jpeg

Alţii spun, însă, că obiectul ar fi o simplă pradă de război, provenită din Aquilea, oraş din nordul Italiei. Chiar dacă o concluzie categorică e greu de desprins exclusiv pe baza existenţei acestui obiect, autorităţile locale n-au ezitat să împodobească centrul localităţii cu o placă comemorativă, în cinstea Donariului şi a continuităţii poporului român. 

Vechiul Biertan

Nu e deloc greu să vă imaginaţi că Biertanul a rămas aşa, îngheţat în timp, ca-n veacul al XII-lea, când s-au aşezat aici primii saşi. E simplu! Mergeţi numai câţiva paşi pe uliţele pe care plutesc melancolic căruţe cu cai, priviţi fuioarele de fum care ies din coşuri şi femeile în fuste lungi ce mătură pragurile caselor vechi. Atât de blând a fost timpul cu locurile acestea, că le-a păstrat aproape intacte, precum se păstrează, la muzeu, picturile vechi. Istoria măreţiei Biertanului are însă mai multe şi mai frumoase poveşti decât poate spune un tablou oarecare.

Totul începe cu o mână de colonişti saşi aduşi de regele Ungariei de prin Franţa, Belgia, Luxemburg sau Germania şi sădiţi aici, pe acest deal din Podişul Târnavelor, ca să apere regatul de tătari şi de otomani. Ei au creat Berethalomul (n.r. – în maghiară, Dealul lui Berth) şi tot ei l-au transformat într-unul dintre cele mai importante centre din acest petic medieval de lume. Ştiţi, Transilvania saşilor a fost o Transilvanie a meşteşugarilor, viticultorilor şi agricultorilor harnici – şi poate că e datoria noastră să înţelegem acest lucru. 

Biertanul face parte, aşadar, din primele aşezări germane de saşi din Ardeal, fiind cuprins în cele Două Scaune (Mediaş şi Şeica) în Diploma Andreiană din 1224. Diploma era un document emis de regele Andrei al II-lea al Ungariei, prin care monarhul reconfirma o serie de privilegii pentru coloniştii germani din provincia Sibiului. Actul a uşurat viaţa coloniştilor, fiind punctul de plecare al unităţii juridice săseşti. Astfel, prima atestare documentară a Biertanului vine în 1283, când acesta se afla deja într-o competiţie strânsă cu localităţile Mediaş şi Moşna pentru obţinerea centrului administrativ al celor Două Scaune. 

Un secol mai târziu, în 1397, Biertanul era deja cetate, atestată corespunzător, iar stilul francon al caselor dispuse în jurul pieţei centrale, drumurile aşternute pe terasele văilor pâraielor Richilului şi Biertanului, precum şi bisericuţa din lemn aflată în inima localităţii dădeau seamă despre organizarea urbanistică precoce. În 1418, regele Sigismund acordă localităţii dreptul de târg săptămânal, precum şi dreptul de condamnare la moarte. 

Castelele medievale și cele 70 de suflete

Cu timpul, satul e împărţit, asemenea localităţilor de colonizare săsească din Transilvania, în mici cartiere grupate pe etnii: cartierul săsesc ocupă valea principală, cartierul românesc e aşezat la nord-est, de-a lungul unei căi laterale, iar cartierele ţigăneşti sunt grupate, în funcţie de ocupaţii, la extremităţile celor două uliţe principale: băieşii locuiesc în sud-est, iar ţiganii obişnuiţi – în sud-vest. La finalul secolului XV, populaţia ajunge deja la 5.000 de persoane, aproape dublu faţă de numărul din prezent.  

Dar chiar şi cu segregarea aceasta medievală, localitatea înfloreşte numaidecât, având cele mai mari încasări de impozite din cele Două Scaune. Dealurile fertile fac din Biertan o adevărată capitală a vinului, iar agricultorii şi meşteşugarii sporesc prestigiul locului. În doar două secole şi jumătate de la aşezarea primei cărămizi la o casă săsească, biertalanii au deja un argument de necombătut în competiţia pentru obţinerea centrului administrativ al celor Două Scaune: în 1486 începe construirea celei mai frumoase biserici fortificate din regiune. Sigur, fiecare dintre cele trei localităţi încearcă să-şi creeze renumele printr-o construcţie sacră mai impunătoare şi mai ornamentală, dar iată că Biertanul e câştigătorul. Biserica „Sfânta Maria” e finalizată în 1522, fiind ultima biserică fortificată înălţată în acest stil în Transilvania. În 1572, centura de fortificaţii, turnurile şi construcţia monumentală în stil gotic-târziu îi aduc titulatura de sediu al Episcopatului săsesc – pe care a păstrat-o timp de trei secole. 

În Biertan, istoria și tradiția se păstrează în egală măsură

Biertan GettyImages 163950539 jpg jpeg

Lupta pentru supremaţia regională nu îi lasă pe diriguitorii localităţii să considere ştiinţa de carte un simplu moft. Aşa că în 1531 apare, într-un bastion din estul cetăţii, şi prima şcoală din Biertan, cu predare în latină şi în greacă. Învăţătorii sunt bine şcoliţi la Viena şi adună elevi din tot Ardealul. Şcoala are internat şi chiar locuinţe pentru dascăli. Băieţii studiază gramatică, dialectică, retorică, aritmetică, astronomie şi muzică. Şi chiar şi fetele pot studia, dacă vor ele, religie, citire sau matematică. E perioada în care mai-marii comunităţii poartă lupte crâncene împotriva declinului moralităţii, aşa că regulile devin stricte, iar pedepsele – straşnice. Atât le trebuia biertalanilor, să bea în anturaje dubioase sau să lâncezească prea mult în faţa paharului la han! Mai mult: dacă apăreau incidente premaritale imorale, acest lucru era bine reflectat în ceremonia nunţii. 

Secolul XVI aduce necazuri mai mari pe tărâmul roditor al Biertanului. Renumele face ca vistieria saşilor să fie râvnită de mulţi duşmani şi năvălitori. În 1540, în localitate are loc o dietă în care Sinan Paşa predă conducerea ţării lui Mailath, care porunceşte să-i fie trimis un dar de 4.000 de guldeni. Dar Biertanul merge înainte, la fel cum va merge şi la începutul secolul XVII, după ce haiducii şi valonii încartiruiţi aici vor intra nestingheriţi în curţile oamenilor, pentru a le rechiziţiona caii şi alte bunuri. Şi tot aşa va reuşi Biertanul să supravieţuiască şi după jafurile haiducilor, după epidemia de ciumă, crizele economice prelungite, câteva incendii devastatoare şi chiar şi după năvălirea curuţilor din 1704. „Au asediat cetatea cu 16.000 de ostaşi timp de patru săptămâni, până a căzut. Inclusiv episcopul a fost prins şi târât în biserică, i-au luat hainele şi cheia de la sacristie şi au luat seturile de la Cina cea de taină“, povestea Carol Wieinrich, curator al bisericii fortificate.

Declinul bătrânului burg începe odată cu anul 1867, când episcopia se mută la Sibiu, iar exilul saşilor din secolul următor pare chiar să condamne Biertanul la dispariţie: dacă în 1977 încă mai locuiau 1.613 saşi în burgul medieval, până în 1992, numărul lor se va reduce la abia 280 de suflete. Astăzi, comunitatea mai are vreo 70 de membri. Atât de puţini, că slujba în biserică are loc o dată la două duminici. 

Acest text este un fragment din articolul „Moștenirea sașilor. Satele săsești cu biserici fortificate” apărut în numărul 34 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 30 martie – 30 iunie 2021, dar și în format digital, pe platforma paydemic.com