Autor 5908 vizualizări


Un articol publicat în revista Realitatea Ilustrată, nr. 618, 22 noiembrie 1938, sub semnătura lui Alex. F. Mihail, încerca să răspundă la întrebarea „când a sosit cel dintâi englez în România și când a fost cel dintâi român în Anglia?” Articolul a fost publicat la scurt timp după o vizită în Marea Britanie efectuată de regele Carol al II-lea și de fiul său, Mihai. Redăm articolul mai jos:

Idile din trecut. În acest articol se destăinuiește cum, în decursul veacurilor, unele englezoaice din cea mai înaltă aristocrație, răpite de farmecul munților și plaiurilor noastre, fermecate mai ales de voinici chipeși, de viță domnească, veneau să locuiască în țările românești. Cititorul va mai afla și alte lucruri interesante.

Lady Craven

Cronicarii pomenesc de Lady Craven (foto dreapta), care a vizitat țările române acum vreo 150 de ani, pe vremea lui Mavrogheni-Vodă. Fiind poftită la curte, meterhaneaua - adică muzicanții turci - au cântat un persef și un taxâm în cinstea ei. A răbdat cât a răbdat nobila și sensibila doamnă; dar purtătorul tubelicului (un fel de tobă mare, îmbrăcată în roșu), începând să bată cu furie într-însa, iar alții să sune din cimbale, să sufle cu putere în trâmbițe și să țiue din surle, biata Lady Craven a leșinat.

Când veni însă și rândul lăutarilor să „zică” și ei cântece de ale noastre, se spune că Lady Craven, bătând din palme ar fi exclamat:

- N-am auzit nici când un viers mai frumos ca acesta!

Unii presupun că Lady Craven ar fi auzit taraful lui Stan Barbu, născut pe la 1750, tatăl vestitului Barbu Lăutaru.

Dar ce căta Lady Craven în România? Cu ce prilej venise pe la noi și ce o reținea aici? N-aș putea răspunde cu preciziune la această întrebare. Las pe cititori să deslege enigma.

O idilă din secolul al XVII-lea

Voi cita însă pe marele nostru istoric, dl. profesor N. Iorga, care ne povestește, cu multă discrețiune, despre o idilă a Arabelei Stuart, o urmașă a regelui Iacob. Nobila și frumoasa doamnă, iubitoare de aventuri, avea mare plăcere să se îmbrace în costume orientale.

Își adusese un costum național până și din țările românești. Într-o zi, zărind pe un tânăr moldovean, Ștefan Bogdan, mlădiță din Ștefan cel Mare, scoborâtor din Petru Rareș, inima-i fu pe dată furată. Unde și cu ce prilej s-au întâlnit tinerii?

Asta se petrecea pe la începutul secolului al XVII-lea, adică cu 100 de ani înainte de a veni Lady Craven în România. Pe vremea aceea, Ștefan Bogdan – care de fapt era „beizadea”, adică prinț, fiu al fostului voievod moldovean Iancu Sasul – umbla să ajungă și el domn.

În rătăcirile sale, pline de râvnă, ajunsese și prin Anglia, unde credea că va găsi sprijin pentru planurile lui ambițioase.

La Londra, s-a închegat idila între cei doi tineri, cari până atunci erau despărțiți de nouă mări și nouă țări. Și se pare că ochii albaștri au vrăjit, atât de mult, pe feciorul de domn, încât dânsul nu s-a mai întors la noi.

Cei dintâi englezi în România

După cercetările, tot ale d-lui prof. Nicolae Iorga, cel dintâi englez sosit la noi, ar fi fost Hareborne, prin secolul al XVI-lea. În Evul Mediu, nu găsim nici o urmă care să ne arate că ar fi fost vreo atingere între cele două popoare. Prin secolul al XVI-lea însă, noua politică a reginei Elisabeta îndrumează pe englezi să caute noi drumuri spre Orientul îndepărtat.

Hareborne, citat mai sus, numit agent comercial englez în Turcia, a trecut prin Moldova lui Petru Șchiopul (foto sus), înainte de a ajunge reprezentant al Suveranei Angliei, în Capitala Imperiului otoman. Vasele engleze, venind să ia grâu din porturile Dunării, ar fi apărut la noi mult mai târziu, abia prin 1830 – 1850.

Prima traducere

Influența intelectuală a unui popor asupra altuia este de multe ori insesizabilă. Românii, dornici de cultură, au fost totdeauna primitori la infiltrații culturale. Totuși, scrierile engleze despre România sunt mai vechi decât cele românești despre Anglia.

Astfel, d. Petre V. Haneș, în lucrarea sa „Un călător englez despre români”, citează pe consulul englez la Constantinopol, Thomas Thornton, care, pe la 1807 – 1812, a scris un studiu despre Turcia, lucrare unde găsim detalii foarte interesante despre „starea geografică, civilă și politică a principatelor Moldova și Valahia”, pe vremea lui Tudor Vladimirescu.

În revista „Contemporanul”, prin deceniul al optulea al veacului trecut, se discuta chestiunea Shakespeare – Bacon, care pasiona și pe elevii de liceu de pe acea vreme. Iar „Convorbirile literare” publicau traduceri din literatura engleză.

Între tălmăcitori erau: Anghel Dumitrescu, care se ocupa de Macaulay; St. Vârgolici tălmăcea pe Byron; Titu Maiorescu populariza pe Herbet Spencer, iar la cursul său dela Universitate acorda o deosebită atenție filosofiei engleze. Pe de altă parte, istoricul A.D. Xenopol discuta monumentala operă a lui Buckle: „Istoria civilizației engleze”.

P. P. Carp a fost însă cel dintâi, care acum trei sferturi de veac, a tradus în limba moldovenească – de-a dreptul din cea englezească – pe Shakespeare. E vorba de tragedia Othelo, publicată în „Convorbiri Literare”.

Macbeth, tipărit într-o broșură, a apărut în 1864, cu următoarea copertă, în ortografia timpului:

MACBETH

Tragedie în cinci acturi de Shakespeare

tradusă din englesesce de P. P. Carp

Publicație a Societății „Junimea”

Pe de altă parte, încă din 1856, scriitorii englezi începuseră să traducă poezia noastră populară, după Alexandri, descoperind o țară plină de originalitate, o clasă conducătoare inteligentă și o lume țărănească de cel mai mare interes.

Relațiile actuale

Abia după marele războiu au început să apără studenți români și prin universitățile engleze. D. prof. Pârvan este primul profesor român care a fost auzit acolo. Ne mândrim de asemenea că d. Nicolae Iorga a fost proclamat doctor onorific al universității din Oxford.

Vizita recentă a M.S. Regelui Carol al II-lea și a Marelui Voevod Mihai, strănepoți ai reginei Victoria, la Curtea celui mai puternic împărat al Pământului, e menită să dea și un mare avânt raporturilor intelectuale, economice și financiare dintre cele două țări, cari au fost apropiate și prin progresele tehnice ale veacului.


Adică mijloacele moderne de comunicație pe uscat, pe ape și prin văzduh. Înainte vreme, o călătorie dela București la Londra însemna un adevărat act de eroism, iar o scrisoare sosia după câteva luni, dela expedierea ei.

Astăzi, câteva ceasuri numai după grandioasele ceremonii din Londra, ziarele Românești apăreau cu fotografiile solemnităților. Chiar în momentul solemnităților, microfonul transmitea, pentru auditorii din România, tot ce reporterul respectiv vedea, în acele clipe, la fața locului.

""