Autor 9006 vizualizări


Mustafa Kemal Atatürk… iubit și azi de majoritatea turcilor, apreciat și stimat, a fost numit de Winston Churchill “Omul Destinului”, în timp ce Hitler spunea la moartea acestuia în 1938: „Atâtürk a fost primul care a arătat că este posibil să mobilizezi și să regenerezi resursele pierdute ale unei țări înfrânte. În acest sens, Atâtürk este un mare profesor, primul său student a fost Mussolini, iar eu sunt al doilea.”

Dacă Atatürk a reprezentat o sursă de inspirație pentru unii dintre cei mai mari lideri totalitariști ai secolului, cine a fost oare cel care l-a inspirat pe însuși “Tătucu’ turcilor”? Pornind de la numele de “Kemal”, cele două “mituri” care se vehiculează cu referire la acesta sunt următoarele: Mustafa și-ar fi obținut această denumire în timpul școlii pregătitoare, denumirea traducându-se drept “perfecțiune”. A două variantă spune despre faptul că, în timpul școlii, existau doi elevi cu numele Mustafa iar profesorul pentru a-i diferenția i-a dat acestuia numele de Kemal. Totuși, dorind să ajungem la varianta oficială, Atatürk și-ar fi luat acest nume ca un tribut adus poetului otoman Namik Kemal, unul dintre cei mai importanți scriitori turci ai perioadei Tanzimatului.

Care au fost ideile poetului și de unde a pornit totuși toată activitatea acestuia? În 1865 lua naștere “Noii otomani” (Yeni Osmanlilar), organizație secretă a intelectualilor, urmând ca după doi ani, în 1867, aceasta să fie descoperită, principalii săi membri, printre care și Namik Kemal (foto dreapta), Menapirzade Nuri, Saghir Ahmed și alții au fost nevoiți astfel, să se refugieze în Franța. Totuși, cu sprijinul financiar a lui Mustafa Fazil-pașa, aceștia au continuat să scrie și să scoată o serie de publicații prin care își promovau ideile revoluționare și naționaliste.

Ulterior, în 1870 încep să se reîntoarcă la Istanbul. Revenind la Namik și la ideile sale legate de modernizarea Turciei, acesta consideră că trebuie să existe o reforma a limbii turce, reforma care să reușească să reducă discrepanța destul de mare dintre limba scrisă și cea vorbită, toate acestea pentru a fi mai aproape de limba populară. În acest sens, Atatürk, după cum bine se cunoaște, va impune renunțarea la alfabetul arab și impunerea celui latin, cu toate că va avea tendința să exagereze în această direcție, considerând limba turcă ca limba primară din care se trăgeau toate celelalte limbi ale lumii – teoria “limbii Soare”.

Poetul se gândea și la îmbunătățirea situației populației, la salvarea de sărăcie și nu în ultimul rând, la dezvoltarea pe linia civilizației, acesta manifestându-și în nenumărate rânduri dragostea față de popor pe care îl compară cu un giuvaier: “Poporul nu-și pierde onoarea chiar dacă este batjocorit și călcat în picioare, așa cum nu-și pierde diamantul strălucirea atunci când care pe pământ.”. Namik aduce această dorința de libertate la un nivel artistic și poetic greu de egalat, considerând că moartea să fizică nu va reprezenta încetarea luptei: “Nu-ți voi permite să asuprești poporul – chiar dacă corpul meu dispare, căci sângele meu te va sugruma”. Mai puțin poetic și mult mai cerebral, Atatürk susținea: ”Mă gândesc la o cultură și educație potrivite specificului națiunii noastre, conformă particularităților dezvoltării noastre istorice.”

Nu putem să nu menționăm concepția lui Namik Kemal despre cine ar fi putut reprezenta impulsul revoluționar care ar fi ajutat la modernizarea Turciei. În opinia sa, doar un erou cu calități extraordinare ar fi putut să obțină pentru popor libertatea, idee pe care o va introduce în piesă numită “Gul Nihal”. A fost oare Atatürk “eroul” descris de Namik Kemal? Faptele, istoria și probabil cel mai mult, aprecierea post-mortem a lui Mustafa Kemal Atatürk ne demonstrează, cel puțin în aparență că, ideea este cât se poate de credibilă și validă mai ales în ochii poporului turc.

Bibliografie: 

Erickson J. Edward, Mustafa Kemal Atatürk. Viața, strategiile, tacticile și bătăliile celor mai mari comandanți militari din istorie, Editura Litera, București, 2014. 
Ekrem Ali, Mehmet Civilizația Turcă, Editura Sport-Turism, București, 1981.
Atatürk, Mustafa Kemal Originea, influența și actualitatea kemalismului, Editura Semne, București, 2001.