Cine a fost cu adevărat Gogea Mitu?

Autor 35663 vizualizări


Începem cu o certitudine, cu un fapt verificabil:românul Gogea Mitu este înscris în Cartea Recordurilor la două secţiuni. El este, întâi de toate, cel mai înalt boxer din toate timpurile;niciun alt pugilist nu s-a apropiat de o astfel de statură. Pe de altă parte, cu cei 2, 36 metri ai săi, Gogea Mitu nu rămâne în anale doar ca boxerul a cărui bărbie era (foarte) greu de prins, ci şi ca sportivul cel mai înalt din România;baschetbalistul clujean Gheorghe Mureşan nu s-a ridicat decâtla înălţimea de 2, 35 metri. Intrăm, din acest moment, pe tărâmul legendelor:deşi apropiată de zilele noastre (Gogea Mitu a trăit în interbelic, nu în Evul Mediu), povestea acestui român cu dimensiuni impresionante e un amestec de realitate şi mit, de fapte atestate documentar, în arhive şi în publicaţiile vremii, cu amănunte cu iz fantastic şi „înflorituri” care ţin de o imaginaţie bogată. Şi-atunci, te-ntrebi:cât e adevăr şi cât legendă în istoria românului născut în Dolj, la Mârşani? Şi, până la urmă, cine e acest Gogea Mitu, care reprezintă un element unic în patrimoniul sportiv românesc?

Întâi de toate, să demitizăm o legendă:a intrat, cumva, în conştiinţa populară că „gogeamite”, adjectivul acesta care desemnează mărimea – una impresionantă – a posesorului, ar veni, nici mai mult, nici mai puţin, de la numele de scenă al boxerului faimos în anii ’30:Gogea Mitu. O reparaţie e şi morală, şi necesară:lucrurile stau, de fapt, exact invers;Gogu Ştefănescu (potrivit anumitor surse), Dumitru Goagă (potrivit altora) sau Dumitru Ştefănescu (potrivit site-urilor specializate de box) şi-a câştigat acest pseudonim dată fiind afecţiunea cu care se născuse:gigantism. Iar punctul de plecare îl reprezintă adjectivul „cogeamite”, cu variantele „gogeamite”, „coşcogeamite” (e drept însă că măcar prenumele boxerului – fie el Gogu sau Dumitru – s-a înscris în mod fericit în acest proces de naştere a unei porecle care a devenit, în cele din urmă, nume de scenă).

Să revenim la „cogeamite”/”coşcogeamite”. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române e categoric:aveam de-a face cu ceva foarte mare, foarte înalt;într-un cuvânt, cu ceva uriaş. Cuvântul are, se pare, rădăcini bulgăreşti, slavonii de la sud de Dunăre folosind ceva apropiat, în forma (kos)koddzamiti. Influenţele limbii turce asupra limbii române pot fi şi ele evidenţiate, de vreme ce putem face legături între cuvintele „cogea” sau „coşcogea” şi termenii turceşti koga(mare, enorm) şi kos koga(foarte mare). În sârbeşte întâlnim forma kogamit, cu aproximativ acelaşi înţeles. Întărim agumentaţia cu câteva forme de folosire populară a termenului/termenilor, reţinute de ediţia tipărită  în 1939 a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române:„Cogea om şi se teme de un căţel!”, „Coşcogea voinici şi fug de un pitic” sau „Te-ai făcut coşcogea flăcău!”.

Cu acestea în minte, să revenim la Gogea Mitu...

Mârşanii Doljului – locul în care începe povestea

La 14 iulie 1914, în localitatea doljeană Mârşani, se năştea un copil care va cunoaşte într-un timp foarte scurt gloria, pentru a sfârşi apoi tragic, la doar 22 de ani. Atestările documentare nu sunt foarte precise în ceea ce priveşte numele:unele surse susţin că eroul nostru s-ar fi numit Gogu Ştefănescu, iar altele îl indică drept Dumitru Goagă. Site-urile specializate de box preferă o combinaţie între cele două variante anterioare, susţinând că numele său de botez era Dumitru Ştefănescu. Pe parcursul acestui articol noi vom folosi chiar numele de scenă al eroului, Gogea Mitu, pentru a evita orice potenţiale neînţelegeri;Gogea a fost, aşadar, primul dintre cei 11 copii ai unei familii sărace, care îşi câştiga existenţa din muncile agricole. Doi dintre copii au fost, însă, atinşi de gigantism:Gogea (băiatul cel mare) şi fratele său Tudorel (care avea să moară la vârsta de 7 ani, când deja măsura 1, 80 metri).

Un circ din Praga îl racolează pe adolescent şi-l prezintă în spectacole ca o raritate umană. Primele exagerări cu privire la statură

Desigur că statura uriaşă a lui Gogea Mitu a fost remarcată încă din fragedă pruncie. Acesta ar putea fi şi motivul pentru care, la începutul anilor ’30, un circ praghez ajunge pe malul românesc al Dunării, „racolându-l” pe tânărul uriaş de doar 17 ani. Gogea Mitu intră în caravană, fiind prezentat în toate capitalele Europei, în reprezentaţii, ca o raritate umană.

După o perioadă petrecută alături de echipa din Praga, Gogea Mitu ajunge la un circ cu adevărat faimos:faimoasa trupă de la Globus din Monaco îi propune olteanului (care putea atinge felinarele de pe stradă cu mâna) un contract mult mai avantajos din punct de vedere financiar. Rolul său în spectacole nu se schimbă însă;nu are cum să se schimbe. Gogea Mitu continuă să fie „omul rar”, piesa de atracţie a circului monegasc. Oamenii plăteau bani grei pentru o fotografie cu Gogea, iar unele poveşti susţin că putea îndoi o bară de fier forjat doar cu forţa braţelor.

Din perioada petrecută în arena circului datează şi primele exagerări cu privire la statura sa impozantă. Pe diverse afişe Gogea Mitu e prezentat ca având o înălţime de 2, 42 metri, 2, 44 metri sau chiar de peste doi metri şi jumătate. Organizatorii de spectacole – ca şi cei de gale pugilistice, mai târziu – aveau tot interesul să îl prezinte cât mai mare şi cât mai mâncău pe românul din Mârşani. În realitate, conform unor surse medicale (şi, deci, demne de încredere), Gogea Mitu măsura 2, 36 metri şi cântărea 146 de kilograme.

Tot la capitolul exagerări considerăm că se încadrează şi prezentarea meniului pe care l-ar fi servit la o singură masă uriaşul din Mârşani:se spune că acesta ar fi devorat o pâine, un pui, doi litri de lapte, 25 de ouă, un kilogram de prăjituri, doi litri de ţuică şi jumătate de litru de vin. Puţin probabil să fi fost chiar aşa, de vreme ce Gogea avea totuşi nevoie de oarece formă fizică pentru întâlnirile din ring;românul va intra – graţie unui promotor italian – în lumea boxului.

Întâlnirea cu Umberto Lancia, la un târg din Obor

După norocul venit din senin, tradus în contractul cu circul din Praga, Gogea Mitu nu putea bănui că destinul său va coti brusc încă odată. Autorul moral al schimbării de ocupaţie, de statut, a lui Gogea:un celebru promotor de gale pugilistice din perioada interbelică. Italianul Umberto Lancia a auzit, astfel, de statura impresionantă a unui român care străbate Bătrânul Continent cu caravane de circuri şi a întrezărit imediat o excelentă oportunitate de a câştiga bani şi imagine. Întâlnirea celor doi s-a produs cu ocazia unui târg din cartierul bucureştean Obor.

Umberto Martini Lancia era italian doar după origini, el fiind născut şi crescut în Bucureşti. Fost boxer, Lancia avusese şi el o carieră în ringul profesionist, cifrată la şase ani de activitate, interval în care strânsese 21 de lupte. Italianul nu fusese un pugilist oarecare, iar palmaresul său stătea mărturie:avea la activ 10 victorii, din care trei înainte de limită, şapte meciuri încheiate la egalitate şi doar patru eşecuri. În total, la categoria de greutate mijlocie, Umberto Lancia se aflase în ring pentru 167 de runde. Ultima sa dispută fusese contabilizată în 1932, când a pierdut în faţa lui Motzi Spakow, după o pauză de aproape trei ani în care nu pusese mănuşile pe pumni.

El este cel care l-a contactat pe Gogea Mitu şi i-a propus să-l înveţe să boxeze. Având avantajul staturii, garda lui Gogea era aproape inexpugnabilă, însă suprafaţa mare de lovire pe care o oferea corpul său adversarilor reprezenta un punct vulnerabil. Primele antrenamente s-au desfăşurat la Craiova, cu adversari inegali, pentru că oricum un alt pugilist pe măsura lui Gogea Mitu era imposibil de găsit. Ca şi acum, pariurile sportive erau un domeniu conex sportului, aşa că spectatorii erau mulţumiţi la luptele susţinute de Gogea Mitu, pentru că ecuaţia deznodământului era în mare parte rezolvată. Desigur, existau şi voci nemulţumite în public, care observau că meciurile cu sparing-partenerii se încheie mult înainte de limită, în detrimentul spectacolului echilibrat şi al adrenalinei oferite de ultimul gong.

Un amănunt interesant:Umberto Lancia – cunoscut şi sub numele de Bello Berti – a fost, practic, şi primul adversar al lui Gogea Mitu, la un meci demonstrativ, la Galaţi, acolo unde s-au strâns aproximativ 3.000 de spectatori, în 1935, să vadă Uriaşul din Mârşani la lucru. Lancia s-a sacrificat, intrând în ring alături de Gogea Mitu, din lipsă de adversari. Şi încă un detaliu, chiar dacă o luăm înaintea poveştii:înainte de Gogea Mitu, dar şi după moartea acestuia, Umberto Lancia s-a ocupat de destinele unui alt nume de legendă din nobila artă, Lucian Popescu, triplu campion european la diferite categorii de greutate.

6 iunie 1935, stadionul Venus din Bucureşti:debutul lui Gogea Mitu în boxul profesionist

După ce a învăţat să se apere şi să lovească, după ce a parcurs minimul elementar de abecedar al boxului, Gogea Mitu a fost gata să debuteze în boxul profesionist. În colţul său, director de imagine, cum s-ar numi azi, dar şi antrenor, se afla Umberto Lancia. Din umbră, un tehnician mult mai experimentat în şcoala antrenoratului decât Lancia:un alt italian, Giacomo Pometti.

Prima ieşire în lumea boxului mare a fost nu departe de casă, la Bucureşti. Primul adversar:experimentatul campion al Italiei la categoria supergrea, Saverio Grizzo. La data de 6 iunie 1935, stadionul Venus din Capitală, una dintre cele mai cochete arene ale vremii, a fost gazda debutului ca boxer profesionist al lui Gogea Mitu. Disputa fusese programată pe durata a şase runde, însă diferenţa de valoare dintre cei doi a fost vizibilă încă de la primele schimburi. Saverio Grizzo a recepţionat câteva lovituri dure în prima rundă şi a fost trimis în două rânduri la podea. Arbitrul de ring, Jeny Dumitrescu, o somitate în materie, l-a numărat pe italian de fiecare dată până la 9. Înainte de prima pauză, Grizzo a făcut din nou cunoştinţă cu podeaua, fiind declarat, în uralele publicului, knock-out. Gogea Mitu păşea cu dreptul în grădina boxului mare. Este doar o speculaţie, dar, cunoscând destule din cele ce se petrec dincolo de cortină în boxul profesionist, se pare că Saverio Grizzo ar fi pornit deja învins în această bătălie.

Un fost deţinător al titlului mondial vine la Bucureşti, pentru  un meci cu Gogea Mitu

Mai departe, Umberto Lancia a supralicitat şi a aranjat un meci cu însuşi George Godfrey, fost deţinător al titlului mondial în varianta IBU (International Boxing Union). Lancia a ştiut de la început că uriaşul de la Mârşani nu e pregătit şi nu are tehnica necesară să îl înfrunte pe supergreul de peste Ocean, dar a mizat că sportivul său va acumula experienţă competiţională, iar tribuna va fi plină până la refuz.

Goodfrey avea un renume de apărat, aşa că a primit provocarea şi a venit la Bucureşti în aceeaşi lună iunie a lui 1935. Ca şi în cazul primului meci, supoziţiile merg către un deznodământ aşteptat. Umberto Lancia ştia că Gogea Mitu va pierde, dar dorea ca publicul, şi mai ales pariorii, să ştie că Gogea Mitu nu e invincibil. Miza şi pe faptul că sportivul său se va căli şi va rămâne cu picioarele pe pământ, în perspectiva unui lung turneu internaţional ce se întrevedea la orizont.

Goodfrey, mai tehnic şi mai experimentat, a ştiut cum să contracareze diferenţa de gabarit şi l-a învins pe Gogea Mitu într-o partidă programată pe durata a patru runde;americanul avea şi el o statură care nu era de neglijat, măsurând 2, 02 metri.

După două partide, Gogea Mitu avea o victorie şi un eşec. Interesant este însă că în palmaresul lui Goodfrey, unele surse nu indică disputa de la Bucureşti. Este, deci, posibil ca americanul să-şi fi luat măsuri de precauţie şi, pentru a nu-şi ştirbi palmaresul, să fi solicitat ca meciul să nu fie oficial.

Campionul naţional al României la categoria supergrea, învins de Gogea

Gogea Mitu avea nevoie de cel puţin o partidă pentru refacerea moralului înainte de plecarea în turneu. S-a perfectat, aşadar, o dispută cu campionul naţional al României la categoria supergrea, Dumitru Pavelescu.

Meciul a avut loc la 27 octombrie 1935, la Gibb Hall, o locaţie preferată pentru organizarea galelor vremii. Dumitru Pavelescu a fost pus imediat în inferioritate. Practic, Gogea Mitu a avut nevoie doar de două serii de lovituri, în care a apucat să alterneze directele cu ambele braţe, cu croşeuri şi upercuturi năucitoare. Măcelar cu o forţă herculeană, Dumitru Pavelescu n-a fost capabil să reziste supergreului oltean, încasând mai multe lovituri puternice în zona capului.

Acelaşi arbitru de ring, Jeny Dumitrescu, a declarat lupta inegală, oprind ploaia de lovituri marca Gogea Mitu. După doar câteva secunde, campionul României fusese neoficial deposedat de titlu. Gogea Mitu înregistra al doilea succes al carierei.

Primul turneu internaţional şi sacii de bani care ajung la Mârşani

Când staff-ul său tehnic a considerat că Gogea Mitu este pregătit să apară în faţa publicului internaţional, s-a plecat într-un lung turneu în Italia şi Franţa. Gogea Mitu a fost inclus în programul unor gale de mai mică amploare, unde şi-a zdrobit literalmente adversarii. Statura sa impozantă atrăgea publicul ca un magnet. Deocamdată nu se născuse boxerul care să îl învingă pe Gogea Mitu. Eşecul suferit în faţa campionului Statelor Unite ale Americii, George Goodfrey, fusese dat uitării. Informaţia nu avea aceeaşi viteză de circulaţie ca azi, aşa că amatorii de box italieni şi francezi îl credeau pe Gogea Mitu de neînvins.

O celebritate care se contura avea nevoie şi de o poreclă pe măsură, aşa că Gogea Mitu s-a ales cu apelative gen Uriaşul din Mârşanisau Goliath-ul României.

În urma seriei de meciuri disputate a câştigat sume de bani astronomice, odată cu el îmbogăţindu-se, fireşte, şi Umberto Lancia. Fire simplă, Gogea Mitu a trimis o mare parte din bani acasă, la Mârşani, familiei sale sărace. Localnicii contemporani cu celebrul boxer povesteau că poştaşul aducea câte doi-trei saci plini cu bani la casa părintească a lui Gogea Mitu, iar numărarea acestora era o treabă extrem de migăloasă.

Gogea Mitu avea un potenţial enorm şi făcea progrese rapide. Era o fire docilă, iar sfaturile primite de la Umberto Lancia i se potriveau de minune tânărului doljean plecat să cucerească lumea. Se părea că pasul de la circ la box fusese o alegere cât se poate de inspirată.

Ultimii oponenţi ai lui Gogea:Sanga, Camera, Bergman

Începută fulminant, cariera pugilistică a lui Gogea Mitu avea să se încheie la fel de brusc;şi în mod tragic. Ne vom opri în cele ce urmează asupra ultimelor întâlniri care l-au avut în centrul lor pe Gogea Mitu. Mai întâi, pe 13 decembrie 1935, românul încrucişează mănuşile cu profesionistul italian Giuseppe Sanga, în faţa unui Palais du Sport arhiplin, la Paris. Din nefericire, rezultatul disputei nu este nicăieri de găsit, aşa că partida este trecută la rubrica „no contests”, adică la cele care nu au influenţat în niciun fel palmaresul sportivilor.

Un meci mare a fost cel cu campionul mondial Primo Carnera, un nume sonor al perioadei interbelice, care nu s-a lăsat intimidat de masivitatea uriaşului Gogea Mitu şi l-a dominat din toate punctele de vedere în ring. Logic, Camera a obţinut victoria la puncte în acel meci, ceea ce denotă că era foarte greu să îl dobori pe Gogea Mitu, indiferent câte lovituri i-ar fi aplicat oponenţii.

Pe 2 ianuarie 1936, Gogea Mitu este pus faţă în faţă cu germano-francezul Bergman, tot la Paris. Partida durează şase runde şi se încheie nedecis. Gogea Mitu a boxat sleit de puteri, forma sa fizică fiind evident slăbită de boala de plămâni cu care se pricopsise. A rezistat însă în faţa unui pugilist cu un joc de picioare extraordinar şi care l-a lovit pe român de câte ori l-a surprins fără gardă. Pumnii de fier ai olteanului au forţat juriul să acorde o remiză de salon, prima şi ultima în cariera sportivă a lui Gogea Mitu.

Uriaşul de la Mârşani a continuat antrenamentele în primăvara lui 1936, obiectivele lui Umberto Lancia fiind să repete turneele internaţionale, care înregistraseră rezultate financiare cu totul deosebite. Destinul i-a jucat însă o festă sumbră supergreului Gogea Mitu...

Sfârşit misterios la Spitalul Filantropia. Apropiaţii lui Gogea acuză un complot

La începutul verii lui 1936, mai precis în luna iunie, Gogea Mitu s-a întors cu trenul de la Istanbul la Bucureşti. A contactat din nou o răceală (probabil de la curentul din tren) şi a fost sfătuit de Umberto Lancia să amâne plecarea spre Mârşani, pentru a se întrema. A fost internat la spitalul bucureştean Filantropia, iar după câteva zile, la 22 iunie, a încetat din viaţă.

Medicii au declarat drept cauză a decesului tuberculoza, boală de care suferea cronic încă din copilărie. Rudele şi familia au contestat acest verdict, considerând că medicii au fost cei care i-ar fi cauzat moartea, după mai multe injecţii în jurul buricului. Apropiaţii lui Gogea Mitu îşi bazau supoziţia pe faptul că adversarii lui din ring ar fi complotat pentru că îl credeau invincibil;sau că presa şi mafia pariurilor puseseră la cale asasinarea, pentru că Gogea Mitu răpea spectacolul.

Scenariul acesta al complotului (şi, deci, al asasinării) e relativ şubred şi poate fi uşor demontat:Gogea Mitu nu era invincibil, dovadă şi palmaresul său de până atunci, care includea 8 victorii, toate înainte de limită, două înfrângeri şi un meci egal. Mai existau şi cinci partide fără rezultat. Poate că adversarii şi promotorii acestora ar fi văzut potenţialul lui Gogea Mitu şi se temeau că el îşi va cizela tehnica, devenind în cele din urmă invincibil, dar de aici până la crimă e cale lungă. Prezumţia că presa şi bookmakerii ar fi dorit dispariţia lui Gogea Mitu e cu totul hilară, de vreme ce uriaşul de la Mârşani, prin simpla prezenţă, genera public şi interes. Mai mult:rezultatele sale uşor contradictorii erau şi ele pe placul caselor de pariuri, care îi acordau cote mici la victorie, pentru a se îmbogăţi pe un eventual pas greşit al Goliath-ului român.

Surse din interiorul spitalului, citate în presa vremii, susţin şi că medicii au fost la căpătâiul bolnavului până când acesta şi-a dat ultima suflare. Echipa de specialişti a făcut, se pare, tot posibilul să îl salveze pe Gogea Mitu, însă tuberculoza contractată în copilărie s-a dovedit letală.

Ceremonia funerară a avut loc în localitatea natală, în Mârşanii Doljului, de acolo de unde plecase în urmă cu doar cinci ani pentru a cuceri lumea circului. Gogea se întorcea acum acasă pentru totdeauna, doborât de boală, după un scurt, dar foarte intens episod pugilistic. La câtăva vreme după moarte, scheletul său a devenit obiect de studiu la Facultatea de Medicină a Universităţii din Craiova.

Ultima descendentă a familiei lui Gogea Mitu, Constanţa Burada – nepoata gigantului – susţinea în urmă cu ceva timp că a strâns material din trecutul unchiului ei, pentru a publica o carte;proiectul acesta nu s-a concretizat încă.