Autor 14953 vizualizări


Marte este poate cea mai studiată planetă din sistemul solar, exceptând-o pe a noastră, desigur. Înainte de explorarea sistematică însă, informaţiile limitate au dat naştere la tot felul de concepţii greşite, iar unele mituri persistă.

1. Faţa de pe Marte. În 1976, naveta spaţială Viking 1 a fotografiat nişte terasamente care au cauzat multă stupoare. În strania fotografie oamenii au văzut ceea ce părea a fi un chip uman. Cercetătorii au încercat să explice că de fapt era vorba despre o iluzie optică creată de jocuri de lumini şi umbre, dar publicul deja o luase razna. Teoriile conspiraţiei au înflorit şi mulţi considerau “faţa” drept o dovadă a vieţii pe Marte. Tabloidele au  fost fascinate de poveste, care a apărut chiar şi într-unul din episoadele serialului Dosarele X.


În 1998, Global Surveyor a zburta deasupra terasei cu pricina şi noile fotografii ale formei de relief nu prea mai avea aspectul unei feţe, la fel s-a întâmplat în 2001, faţa dovedindu-se de fapt o simplă depresiune colinară.

2. Marţienii au construit canale complexe. Cu mult timp înainte de mistificarea precedentă, admiratorii planetei erau convinşi că suprafaţa avea trăsături ciudate. În 1877, astronomul italian Giovanii Schiaparelli a observat ceea ce a numit ‘canale’. Dovezi pentru sisteme de irigaţie şi civilizaţie? Unii aşa au crezut.

Percival Lowell a publicat între 1895 şi 1908 trei cărţi prin care a popularizat ideea vieţii inteligente care a construit canalele în încercarea de a capta apă de la polii planetei. Dar în 1965, odată cu fotografiile navetei Mariner 4, au dispărut şi canalele, care erau de fapt tot o iluzie optică.

3. Oceanele de pe Marte. Mai puţin fantezistă decât ideea cu canalele a fost aceea a existenţei unor vaste suprafeţe cu apă lichidă. Desigur, Marte nu mai este planeta aridă pe care o ştiam, dar apa lichidă descoperită recent este în fluxuri şi îmbibă molecule de săruri. În 1784, astronomul William Herschel a publicat o lucrare despre observaţiile sale la telescop. Unele au fost cât de cât corecte, cum ar fi înclinarea axială estimată la 30 de grade (de fapt 25, 19). Dar Herschel a făcut greşeala de a presupune că zonele întunecate pe care le-a vazut reprezentau oceane, întrerupte de bucăţi de pământ.

Ideea oceanelor avea să persiste în secolul următor. Observaţiile atente au desfiintat mitul, dar povestea apei pe Marte încă rămâne unul din cele mai interesante subiecte de cercetare de azi.

4. Marte va apărea la fel de mare ca Luna. Din 2003 circulă pe internet un zvon cum că Marte va căpăta dimensiunea aparentă a Lunii, lucru vizibil cu ochiul liber. Creatorii email-ului care a făcut furori  îi avertizau pe cititori că nimeni din cei în viaţa nu va revedea fenomenul. Nimeni nu îl va vedea vreodată aşa ceva, de fapt. Orbita planetei a adus-o într-adevăr mai aproape de Terra pe 27 august 2003, dar aceasta a părut doar de 6 ori mai mare şi de 85 de ori mai luminoasă ca de obicei – departe de imaginea Lunii. Mai mult, s-a aflat atunci cel mai aproape în ultimii 60.000 de ani, la 56 de milioane de km. Comparativ, distanţa până la Lună este de numai 384.400 de km.

5. Există viaţă inteligentă pe Marte. Posibilitatea de a găsi viaţă s-a mărit acum, dar vorbim despre microbi, nu marţieni cu tentacule şi arme de foc. Imaginea monştrilor extratereştri are o istorie lungă. William Herschel, care credea cu toată ardoarea în viata extraterestră, a scris în 1784 şi o lucrare despre marţienii despre care îşi imagina că trăiesc la fel ca oamenii. Observarea aşa-ziselor ‘canale’ a incurajat şi mai tare speculaţiile şi interesul faţă de viata inteligentă.Poate cea mai faimoasă “întâlnire” cu marţienii se află descrisă în “Războiul Lumilor”, romanul lui H.G. Wells, publicat în 1898. În 1938, o adaptare radio a poveştii a înfricoşat ascultătorii care au crezut că invazia era reală. Cine i-ar putea învinui? 17 ani mai devreme, New York Times a publicat un articol care menţiona că telegraful lui Marconi primea în mod regulat transmisii de pe Marte, ceea ce nu putea fi o coincidenţă.

Sursa: Live Science