Autor 2910 vizualizări


Cimitirul militar românesc a apărut în anul 1918, la finalul Marelui Război, loc în care au fost înhumaţi soldaţii căzuţi pe câmpul de luptă, dar şi veterani ai războiului. Ceea ce trebuia să fie un loc oamgial pentru cei care şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial, astăzi, la 100 de ani distanţă de încheierea marii conflagraţii este un loc abandonat, pustiu, plin de gunoaie, poziţionat chiar în Chişinău, capitala Republicii Moldova.


În perioada interbelică, cimitirul a fost amenajat de către Asezământul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor; tot în aceeaşi perioadă fiind ridicată şi o capelă în memoria legiunii cehe. Intrarea în cimitir avea o arhitectură masivă, cu scări mari şi coloane de 10 metri înalţime. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, capela a fost dărâmată, iar terenul ras cu buldozerul. Peste mormintele care mai rămăseseră a fost construit în 1961 Institutul de Pulmonologie şi Ftziatrie „Chiril Draganiuc”, spital dărâmat la rândul său în 2007.


Despre cei 1645 de ostaţi îngropaţi acolo se ştie că 431 dintre ei erau români căzuţi în Primul Război Mondial, 96 de români morţi în cel de-al Doilea Război Mondial, restul fiind militari ruşi, austrieci, cehi, francezi şi polonezi.


În ultima perioadă, situația dezastruoasă din Cimitirul Eroilor Români a îngrijorat societatea civilă, care a făcut apel la autorități să întreprindă cele necesare pentru protecția cimitiruluil. Autoritățile ridică însă din umeri, spunând că terenul pe care se află astăzi Cimitirul este în proprietatea privată a unei companii străine, care a cumpărat lotul de pământ în anul 2006. Tranzacția ar fi fost ilegală, or, cimitirele nu pot fi privatizate. Recent, un grup de unioniști de la Asociația UNIREA - ODIP împreună cu elevi ai mai multor licee și veterani de război au organizat câteva acțiuni de salubrizare a teritoriului, însă iresponsabilitatea și indiferența oamenilor a făcut zadarnică munca voluntarilor, pentru că mizeria și gunoiul a revenit în scurt timp.


În 2012, a fost semnat un Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul R. Moldova. Acordul reglementează situația mormintelor militarilor români căzuți pe câmpurile de luptă, înhumați în peste 240 de cimitire militare aflate pe teritoriul R. Moldova și care, în mare parte, au fost desființate după anul 1945. Documentul prevede, de asemenea, identificarea, reconstruirea și amenajarea locurilor de înhumare, „astfel încât eroilor de război români să li se poată acorda onorurile cuvenite”. La şase ani de la semnarea acestui acord, Cimitirul Eroilor Români rămâne uitat de autorități, ignorat de oameni și plin de gunoaie.


Sursă foto: istoria.md, libertv.md


""