CIA şi secretele tehnicii de” spălare pe creier”

Autor 13431 vizualizări


Conştientă de faptul că puterea de a controla gândul este cea mai puternică armă din lume, agenţia de spionaj americană CIA a început să  experimenteze tehnica spălării pe creier pentru a deţine controlul asupra psihicului indivizilor. Obiectivul acestei tehnici este ştergerea memoriei individului şi implantarea unor noi crezuri . Practica torturii în scopul de  a induce o stare de şoc în rândul victimelor acestor experimente este cea care a stârnit indignarea societăţii americane. Mult timp experimentele CIA în domeniul ştiintei comportamentale au fost ţinute secrete opiniei publice americane. Distrugerea unei mari părţi din documentele CIA privitoare la tehnica de spălare pe creier, ne împiedică şi astăzi să aflăm adevărul.

 

În ce constă tehnica de spălare pe creier?

            În lucrarea sa intitulată Brainwashing, Edwar Hunter ne furnizează o definiţie completă a ceea ce înseamnă tehnica de spălare a creierelor. Conform definiţiei sale scopul tehnicii de spălare a creierelor este să schimbe radical mintea unei persoane, astfel încât aceasta să devină o marionetă vie sau un robot uman. Cei care practica această tehnică, au ca obiectiv  crearea unui individ cu noi credinţe şi crezuri compatibile cu interesele lor.  Fără să conştientizeze, omul devine captiv în propriul corp, datorită faptului că i se instalează un nou proces de gândire. Tehnica spălarii creierelor era utilă în crearea noului individ care să nu se revolte niciodată şi să asculte ordinile primite de la autoritaţi superioare care interacţionează cu el(guverne, organizaţii, instituţii, oficiali  ş.a.)

            Termenul de spălare a creierelor a fost pentru prima dată folosit în timpul Războiului din Coreea(1950-1953), pentru a descrie comportamentul prizonierilor americani reîntorşi din lagărele nord-coreene. În tehnica lor de manipulare, nord-coreenii au preluat  conceptul ksi-no(curăţarea minţii) aplicat în comunismul chinezesc(maoism), cu rădacini în confucianism(de la marele confucianist Mencius). Comandanţii americani au sesizat faptul că o parte din soldaţii americani reîntorşi din închisorile nord-coreene erau complet convertiţi la comunism, gata să-şi denunţe propria ţară . Comportamentul lor ciudat a continuat după eliberare, chiar şi fără să fie supuşi influenţei comuniste. Acest efect negativ asupra moralei soldaţilor, a  fost botezat de Edward Hunter cu termenul de spălare pe creier(brainwashing).

            Hunter descria faptul că aceşti soldaţi reîntorşi din închisorile  nord-coreene nu mai erau capabili să gândească liber şi nu se mai puteau adapta situaţiilor neprevăzute. Indivizii supuşi acestei tehnici de spălare a creierului, acţionau manipulaţi de propriile instincte .Era o disciplină de partid al nord-coreenilor care se extindea la controlul minţii.

            Spălarea pe creier este mult mai mult decât o psihoză sau nevroză. Tehnica este catalogată cu termenul de “viol mental” deoarece victima este forţată de un atacator al cărui intenţii sunt să distrugă credinţa victimei în vechile ei valori morale, pentru a crea un spaţiu gol în care să se implanteze noile crezuri.

CIA si experimentele sale de control a minţii umane

                Între tehnica de spălarea a creierului şi politică există o interdependenţă care nu poate fi negată. Dincolo de a fi o tehnică, spălarea pe creier, este o viziune despre cum se poate deţine puterea supremă asupra indivizilor, iar deocamdată nu există putere mai mare decât puterea de a controla mintea unui individ. De aici se şi explică interesul CIA şl a altor organisme guvernamentale în această tehnică. Cunoştinţele comuniştilor chinezi şi nord-coreeni legate de tehnicile de spălare pe creier au fost un stimulent în plus pentru CIA să demareze imediat cercetări în domeniul ştiinţei comportamentale.

                Proiectul MKUltra a fost operaţiunea ilegală demarată de CIA la începutul anilor’ 50, cu sprijinul guvernului SUA,   cu scopul de a studia  tehnici de control a minţii umane. Conform raportului senatorului  Sam Ervin din 1974, CIA avea segmente ţintă din  populaţie cum ar fi  afroamericani, femeile, prizonierii, bătrâni, tinerii şi bolnavii cu boli psihice.În ceea ce priveşte naţionalitatea, subiecţii experimentelor erau cetăţenii americani şi canadieni .

                Specialişti în ştiinţa comprtamentală de la CIA au utilizat  diferite metode pentru a manipula starea mentală a indivizilor şi a altera  funcţiile lor cerebrale cum ar fi:administrarea pe furiş de medicamente cu potenţial halucinogen(LSD) şi a altor substanţe chimice asemănătoare, hipnoză, privare senzorială, privare de somn,  izolare, violenţă verbală şi abuzuri sexuale şi diferite forme de tortura cum ar fi cusutul pielii fără administrare de anestezic făcută de doctorul torţionar Lawrence Schacht.  Bătăile erau  proceduri obişnuite în acest tablou.

                Experimentele  CIA s-au desfăşurat în cadrul a 80 de instituţii dintre care universităţi, spitale, închisori şi companii farmaceutice.  Conducătorii instituţiilor la care CIA a experimentat diferite tehnici de tortură cunoşteau foarte bine fenomenul.

                Cu privire la ororile săvârşite de CIA în încercarea de a controla mintea umană  este avansată şi o teorie a conspiraţie referitoare la implicarea CIA în cazul sinuciderii în masă de la Jonestown, unde s-au înregistrat 900 de morţi (al doilea incident ca număr de victime într-un atac deliberat, după atacul terorist de la 11 septembrie 2001). Se susţine în teorie faptul că CIA a găzduit în cadrul Jonestown experimente medicale. Fostul director al CIA, Richard Helms, a ordonat în 1973 (anul oficial al încheierii experimentelor CIA din proiectul de manipulare a minţii umane) ca toate documentele referitoare la Proiectul MKUltra să fie  distruse.  Datorită  acestei acţiiuni a lui Helms, o mică  parte din documentele legate de proiect au reuşit să supravieţuiască. La desecretizarea din iulie 2001, o  parte din cele 20000 de documente rămase au fost desecretizate. Aproape 6% din fondurile pe care le-a primit CIA s-au dus pe finanţarea  Proiectului MKUltra

                În timpul desfăşurării experimentelor din Canada, CIA a devenit interesată şi de activitatea psihiatrul Ewen Cameron şi de conceptul lui de pornire psihică. Conform teoriilor lui Ewen Cameron, bolnavii cu boli psihice pot fi trataţi printr-un tratament care să le şteargă memoria existentă şi să le reconstruiască psihicul de la capăt. Bolnavi psihici sedaţi de medicamente halucinogene erau siliţi de Cameron să asculte fără oprire mesajul lui înregistrat pe o casetă. Pacienţilor li se provoca periodic şi o comă indusă de medicamente.

                Metodele lui Cameron au fost până la urmă folosite de CIA ca tehnici de interogare în cazul suspecţilor care refuză să  răspundă la întrebările puse de agenţii CIA în cadrul unei investigaţii. Cercetările lui Cameron au fost incluse apoi în manualul  de interogare CIA denumit KUBARK şi  folosit în contraspionaj.

                Principalul motiv pentru care CIA a ajuns să efectueze tot felul de experimente în care a utilizat tortura se datorează autonomiei prea  mari pe care o are faţă de Administraţia americană. Comisiei Administraţiei  SUA menită să supravegheze activitatea CIA, îi este îngreunat accesul la documentele secrete.

 

               

Rezultatele CIA obţinute în urma experimentelor comportamentale

            Cu toate că a mobilizat multe resurse, CIA nu a reuşit să obţină un control deplin în experimentele sale de spălare pe creier. Aşa cum declara John D. Marks, autorul cărţii, Manchurian Candidate, este încă prea devreme să credem că CIA a renunţat la planul său de a deţine controlul asupra minţii umane . După spusele sale “cea mai bună apărare a unei societăţi libere împotriva experimentelor imorale de modificare a comportamentului este demascarea publică şi conştientizarea.”

            În ciuda faptului că  CIA nu a reuşit să-şi atingă scopul final de control complet asupra gândurilor şi acţiunilor individului, agenţia americană a  aplicat multe tehnicii dealungul timpului(inclusiv electroşocuri) care pot reuşi într-un final, prin viitoare  cerecetări, să şteargă complet memoria umană pentru a instala un nou fel de gândire.

 

Bibliografie

Kathleen Taylor, Brainwashing:The science of thought control, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2004, pp.3-10.

http://www.citizenwars.com/operation-mockingbird-cia-media-manipulation/

http://altnewschannel.com/cia-mind-control-and-assault-on-religious-freedom/