Autor 1768 vizualizări


Gândindu-ne ce am putea să vizităm şi să vă recomandăm să vedeţi în jurul Bucureştiului, parcurgând o mică distanţă cu bicicleta, mi-am dat seama că lucrurile sunt relativ limitate sau cel puţin aşa credeam. Am pus pe hartă locurile pe care le cunoşteam deja:Mănăstirea Cernica, Palatul Mogoşoaia, Pădurea Băneasa, zona Snagov şi cam atât. Aceste locuri sunt destul de des recomandate spre a fi văzute în astfel de mici excursii. Aprofundând mi-am dat seama că de fapt multe din celelalte locuri, care ar merita văzute, sunt în fapt ruine. Mi-au atras atenţia în mod special numeroasele forturile şi fortificaţiile din jurul Capitalei, contruite de unul din marii români:regele Carol I.

Ideea de a scrie despre aceste monumente, încă neclasate drept istorice, ne-a venit după ce am redactat un material despre catacombele pariziene. Acolo o parte din fostele „cimitire" au devenit loc de pelerinaj şi de plimbări ale turiştilor veniţi din întreaga lume. Ulterior ne-am dat seama că multe oraşe europene au inclus aceste monumente militare în circuitul turistic, reuşind să aducă bugetului de stat sume frumuşele.

Anul trecut apărea în presă o informaţie potrivit căreia s-a început realizarea documentaţiei pentru clasarea acestora ca monumente istorice. Am crezut că cineva s-a inspirat din succesul altora şi că vom asista la o revitalizare a acestor clădiri date uitării.

Totuşi până în prezent Ministerul a reuşit să aloce sumele necesare şi să claseze doar fortul de la Jilava, sediul bateriei XIII-XIV. Acesta a intrat pe Lista Monumentelor Istorice din România la începutul acestui an, drept monument istoric de importanţă naţională, categoria A. Despre celelalte 29 de fortificaţii nu se mai ştie mai nimic.

Istoria unor locuri care ar putea fi pline de turişti

Aflându-se în jurul oraşului, aceste locuri ar putea fi uşor accesibile multor turişti, mai ales că sunt pline de istorii şi poveşti pline de farmec. Aceste fortificaţii, ridicate la comanda regelui Carol I, aveau drept scop să protejeze Capitala României. Numărul soldaţilor care puteau fi cantonaţi în aceste fortificaţii era impresionat pentru vremurile acelea: 30.000 de oameni, creând din oraş un adevărat bastion.

Sistemul de apărare din jurul Bucureştiului cuprindea 36 de forturi şi baterii şi a fost gândit să protejeze oraşul în cazul unor atacuri. Teama cea mare a proaspătului rege era că Imperiul Ţarist, fostul aliat al Principatelor Unite în războiul de independenţă din 1877, ar putea provoca surprize neplăcute tânărului stat român. Pierderea sudului Basarabiei era încă o memorie vie în conştiinţa colectivă.

Click aici pentru mai multe imagini din singurul fort inclus în Lista Monumentelor Istorice

Din acest motiv, între anii 1882 şi 1894, Capitala a fost atent fortificată după modelul belgian, proiectele fiind realizate de generalul Henri Brialmont, unul dintre cei mai apreciaţi ingineri militari ai vremii, care proiectase fortificaţii în Liege, Namur, Anvers. „Un Bucureşti fortificat ar creşte importanţa militară a României, astfel încât ea va fi în stare sau de a refuza participarea la un răsboi care nu i-ar conveni, sau de a cere avantagii, la care nu ar putea altfel pretinde", susţinea atunci generalul. Primele forturi construite au fost:Chitila, Mogoşoaia, Otopeni, Jilava etc. Ulterior au fost construite şi sediile bateriilor. Numărătoarea s-a făcut în sensul acelor de ceasornic începând din fortul nr 1 de la Chitila.

Costul acestor construcţii a fost pe măsură:peste 110 milioane lei/aur. Echivalând în banii de azi aceste lucrări, considerate de utilitate publică, au costat statul român peste 600 de milioane de euro.

Aceste forturi şi fortificaţii ar fi trebuit să fie mândria defensivă a României în Primul Război Mondial, însă chiar înaintea înainte de intrarea ţării noastre în război, primul ministru Ionel Brătianu a luat o decizie discutabilă:printr-un ordin secret toate forturile au fost dezarmate. Se ştie că mare parte a clasei politice româneşti era filo-germană şi omul politic a susţinut ulterior că această decizie a fost luată pentru că germanii ar fi avut deja planurile acestor fortificaţii. Ulterior, după Marea Unire, toată clasa politică a considerat decizia lui Brătianu ca una care a dus la piederea Capitalei din anul 1916, născându-se foarte multe dispute pe acest subiect în epocă.

Cert e că viitorul glorios al forturilor şi fortificaţiilor Capitalei, aşa cum îl văzuse regele Carol, nu s-a ivit niciodată. Uitate şi dezafectate, multe din aceste fortificaţii sunt azi în paragină. Din cele 36 de construcţii, mai sunt azi în picioare doar 30:17 forturi şi 13 sedii de baterii, celelalte au fost distruse din cauza exploziilor accidentale produse de-a lungul vremii.

Singurul fort care este ceva mai cunoscut publicului larg este cel de la Jilava, folosit parţial ca închisoare într-o perioadă, apoi de asemenea tot parţial ca depozit al Arhivei Naţionale de Film. Totuşi mare parte din fortificaţiile de aici sunt în aceeaşi stare ca şi celelalte:în paragină.

Cum ar putea să dispară această bucată de istorie şi un circuit istoric important al Bucureştiului

Majoritatea acestor obiective care ar putea să intre în patrimoniul naţional sunt degradate, părăsite şi inundate. Cele mai multe dintre ele se află pe teritoriul unor unităţi militare, dar nu au mai fost folosite. De altfel, Ministerul Apărării Naţionale şi-a exprimat intenţia de a vinde aceste proprietăţi. Se cunoaşte faptul că în urma restructurărilor survenite în armată în ultimii ani, Ministerul a renunţat şi a vândut numeroase terenuri pe care se aflau foste obiective militare.

Pe de altă parte, celelalte instituţii care ar putea să vegheze asupra patrimoniului, spre exemplu Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Ilfov, nu au cum să facă mare lucru. Aşa cum a mai spus şi cu alte ocazii doamna director Alexandrina Niţă, fortrurile nu sunt clasate şi nu se poate face nimic.

În acest context aceste monumente, care nu sunt încă clasate, ar putea fi mare pericol pentru că dărâmarea lor s-ar putea face foarte repede de către noii proprietari. Probabil Ministerul Culturii ar trebui să aibă în vedere aceste lucruri pentru ca nu cumva peste ceva vreme să fie pus în situaţia să constate că aceste obiective, care la Amsterdam au ajuns să fie incluse pe Lista Patrimoniului Mondial, au dispărut peste noapte.