Cernăuți: Mica Vienă a Estului

Autor 2255 vizualizări


Când trupele austriece ocupau orașul Cernăuți, în 1774, acesta nu era decât un mic târg provincial, situat foarte favorabil la răscrucea unor importante drumuri comerciale, dar cu o populație de doar câteva mii de oameni. Mai mult decât atât, orașul nu avea decât o uliță importantă și case mai degrabă vechi (și nicidecum din piatră, etalonul modernității la acea vreme în materie de construcții). Însă pe parcursul stăpânirii austriece, orașul Cernăuți va cunoaște o dezvoltare urbană impresionantă și va ajunge să fie cunoscut drept „Mica Vienă”.

Drept mărturie pentru evoluția orașului Cernăuți de la un mic târg moldovenesc la oraș imperial stau însemnările călătorilor străini care au trecut, de-a lungul timpului, prin urbea de la malurile Prutului.  


Medicul și naturalistul Balthazar Hacquet ajunge în regiunea Moldovei în 1789-1790 și notează următoarele: „Această capitală a întregii Bucovine se află chiar la Prut, pe malul cel înalt dinspre sud. Acest mic oraș, ce consta doar din șase sau șapte sute de case, este cu totul deschis [fără ziduri de apărare] și a căpătat, de când e sub sceptrul împăratului Iosif, multe clădiri solide din piatră, pe când mai înainte nu erau decât case din lemn”. În aceeași perioadă, Johann Chrstian von Struve observa: „Cernăuți, capitala Bucovinei, [este] frumos clădită în stil nou”. Suntem, așadar, la 15 ani de la transformarea Cernăuțiului în oraș austriac, iar schimbările se observă deja. Meritul revine administrației imperiale, care dispune inițierea unei campanii de construcții în oraș, astfel că vechile clădiri din lemn încep să fie înlocuite cu clădiri moderne, din piatră, drumurile sunt îmbunătățite, iar comerțul se dezvoltă într-un ritm rapid.

„Bucovina, așa cum este ea de fărâmițată în văi și dealuri, este o provincie încântătoare” 

Schimbările nu se petrec însă chiar atât de repede. Vince Batthyány (nobil de origine maghiară; a ocupat diverse funcții în administrația Imperiului Habsburgic) vorbește despre transformarea încă incompletă a orașului și observă că fețele orașului, cea nouă și cea veche, coexistă. Ajuns la Cernăuți chiar la începutul secolului al XIX-lea, el notează, pe de o parte, că „orașul propriu-zis constă dintr-o singură uliță și acoperă o colină, pe care o înconjoară locuințe sărăcăcioase; sub stăpânirea turcească, orașul se compunea numai din aceasta din urmă”, iar pe de altă parte, că „Iosif al II-lea (...) i-a dat o înfățișare mai bună, prin ridicarea multor clădiri publice și cazărmi”. Potrivit lui Batthyány, populația Cernăuțiului ajungea atunci la 6.000 de persoane, „printre care germani, moldoveni, evrei, armeni și ruteni”.

Șapte ani mai târziu, Cernăuțiul arăta, se pare, cu totul diferit. Armeanul Minas Băjășkian, care a călătorit în întreaga Europă de Est vizitând comunitățile locale de armeni, nota în 1808 că orașul „înflorește din zi în zi datorită comerțului și se extinde cu clădiri frumoase și înalte. Am văzut acolo palate deosebite, biserici impunătoare și altele”. Iar peste câteva decenii, la jumătatea secolului al XIX-lea, Cernăuțiul era deja complet schimbat, într-atât de mult încât un britanic pe nume Edmund Spencer scria că „nu am întâlnit prea des un oraș mai frumos decât Cernăuți”. Avid călător în Orient și autor al unor vaste memorii de călătorie, Spencer a călătorit în zona Țărilor Române în jurul anului 1850 și ne-a lăsat o detaliată descriere a orașului Cernăuți și a provinciei bucovinene, pe care o redăm în continuare:

„Drumul nostru de la Boian se întindea în cea mai mare parte prin valea Prutului. Drumul pe care se intră în Bucovina este unul dintre cele mai bune care pot fi întâlnite în vreo țară, și în câteva ore am ajuns în capitală, Cernăuți, pentru noi o adevărată oază în pustietate, într-atât fusesem noi obișnuiți cu străzile înguste și colibele de lemn din Turcia și cu la fel de răsfiratele și prost întocmitele orașe din Rusia de sud. 

Într-adevăr, nu am întâlnit prea des un oraș mai frumos decât Cernăuți; aproape toate clădirile sunt ridicate recent, străzile sunt exact de lărgimea corectă și, întrucât majoritatea caselor au alături de ele o mică grădină sau vie, acest adaos trebuie să confere orașului un încântător caracter rural în timpul verii. Situarea sa este, de asemenea, favorizată, fiind frumos plasată pe o colină avântată deasupra Prutului, înconjurat de terenuri agricole și platouri bine împădurite. Pe lângă toate aceste avantaje, curățenia germană este, peste tot, zeița stăpânitoare; și, văzând toate acestea și comparându-le cu tot ceea ce văzusem în Rusia și Turcia, nu putem decât dori din tot sufletul ca rasele teutonice să fi fost mai înclinate spre cucerire pentru că, oriunde au pătruns, fie în calitate de cuceritoare, fie de coloniști, au adus cu ei progresul introducând hărnicia, curățenia și ordinea.


Înainte de anul 1777, Bucovina forma o parte din principatul Moldovei, dar de la acea dată a fost inclusă în regatul Galiției. Cu excepția celor câteva sute de coloniști germani, locuitorii «Bucovinei» sunt de aceleași neam cu aceia din Moldo-Valahia, vorbesc un dialect al aceleiași limbi și sunt la fel de primitivi în purtări și obiceiuri. Totuși, chiar și printre aceștia, mâna civilizatoare a stăpânului german este peste tot vizibilă în satele lor îngrijite și în rânduiala pe care o percepi în jurul colibelor și câmpurilor lor agricole.

Luată în totul, Bucovina, așa cum este ea de fărâmițată în văi și dealuri (...) este o provincie încântătoare. Pământul este, în general, fertil și multe dintre costișele însorite produc un vin bunicel; dar țara este încă slab populată și multe zone din interior rămân în stare naturală. Pe lângă fertilitatea solului, munții Bucovinei sunt bogați în minerale; minele de argint și de plumb de la Cârlibaba ca și minele de cupru de la Passarovitz se spune că sunt extrem de productive”.

Cernăuți, oglindă a imperiului 

În perioada 1850-1910, Cernăuțiul a cunoscut o creștere semnificativă a populației, atât ca rezultat al dezvoltării sale economice, cât și al stabilirii unor comunități străine în oraș. Astfel, dacă în 1850, orașul avea o populație de aproximativ 20.000 de oameni, până în 1910 numărul locuitorilor crește de patru ori, ajungând la 87.000. Pe lângă români și germani, mai locuiau aici evrei (cu o comunitate numeroasă), ruteni, polonezi și armeni, făcând din Cernăuți un oraș multietnic și multiconfesional, cu o pondere semnificativă de străini. Nu este de mirare, așadar, că orașul bucovinean a căpătat un aer cosmopolit și a devenit un centru cultural important, căruia i s-a acordat, în 1875, onoarea de a deveni cel mai nou centru universitar al Imperiului Austro-Ungar, la 9 ani după ce devenise oficial și capitală de provincie (când Bucovina primește, în sfârșit, statutul de provincie autonomă în cadrul imperiului).

Un rol fundamental în dezvoltarea orașului în această perioadă l-a avut polonezul Anton Kochanowski, care a ocupat funcția de primar timp de 26 de ani, între 1866-1874, iar apoi din nou în 1887-1905. Sub administrația sa, în Cernăuți s-a modernizat sistemul de canalizare și sistemul public de transport (prin achiziționarea de tramvaie electrice) și s-au construit mai multe uzine și centrale pentru alimentarea orașului. Kochanowski are, așadar, meritul de a fi contribuit enorm la schimbarea la față a orașului, astfel încât, la începutul secolului XX, Cernăuțiul era recunoscut drept un adevărat oraș central-european, primind numele de „Mica Vienă”. 

Din istoria oraşului 

 • 1783 și 1786: Împăratul Iosif al II-lea vizitează Cernăuțiul. 
• 1828: Împăratul Franz I al Austriei și Împăratul Alexandru I al Rusiei se întâlnesc la Cernăuți, înaintea unei întruniri în cadrul Congresului Sfintei Alianțe. 
• 1864: Cernăuți devine capitala provinciei autonome Bucovina și obține statutul de autonomie publică locală. Tot acum se organizează primele alegeri pentru postul de primar, câștigate de Jakob Petrowicz (de origine armeano-polonez). 
• 1866: Este inaugurată linia de cale ferată Cernăuți-Lemberg (Liov), care leagă capitala bucovineană de Viena. Anton Kochanowski este ales primar. 
• 1866-1867: Orașul este afectat, mai întâi, de o epidemie de holeră, pentru ca apoi un mare incendiu să distrugă cartierul evreiesc. 
• 1875: Este înființată Universitatea din Cernăuți, prin decret al Împăratului Franz Iosif. La început, universitatea avea trei facultăți: drept, filosofie și teologie ortodoxă.  
• 1898: Vizita Regelui Carol I al României la Cernăuți.  

Bibliografie selectivă

Călători străini despre Țările Române, București, Editura Academiei Române, 2000-2001 
Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, București, Editura Academiei Române, 2010 
Alexandrina Cernov, Cernăuți: 1408-2008, București, Institutul Cultural Român, 2008 
Constantin Ungureanu, Bucovina în perioada stăpânirii austriece, Chișinău, Editura Civitas, 2003