Cele mai fascinante ruine subacvatice jpeg

Cele mai fascinante ruine subacvatice

📁 Călătorii în istorie
Autor: Catalin Ion

Construite de civilizaţii glorioase, pline de mister şi fascinaţie, vestigiile istorice stârnesc interesul fiecărei persoane, indiferent de vârstă sau gen. Probabil că mulţi dintre noi am visat să ajungem la baza piramidelor egiptene, să vedem ruinele Troiei sau să admirăm oraşul Pompeii, cei mai norocoşi reuşind  să facă aceste lucruri, lăsând în urma lor mărturii interesante. Vă propunem, aşadar, o scurtă “plimbare” printre ruine, de data aceasta printre cele subacvatice.

Palatul Cleopatrei din Alexandria (Egipt).Departe de malurile Alexandriei, se află ceea ce se crede că ar fi ruinele palatului regal al Cleopatrei, faimoasa conducătoare a Egiptului. În urma săpăturilor realizate, istoricii sunt de părere că acest sit a fost scufundat de cutremure şi valuri uriaşe cu mai bine de 1600 de ani în urmă. De asemenea, arheologii au descoperit aici o epavă foarte bine conservată, coloane de granit roşu având pe ele inscripţii greceşti, dar şi două statuete ce reprezintă un preot al zeiţei Isis şi un sfinx, al cărui chip se spune că îl înfăţişează pe tatăl Cleopatrei, regele Ptolemeu al XII-lea.

World’s Wickedest City, Port Royal (Jamaica).Cunoscut cândva pentru concentrarea mare de piraţi, prostituate şi rom, Port Royal este acum celebru pentru un alt motiv:este singurul oraş scufundat din Lumea Nouă. Povestea oraşului Port Royal începe în 1692, atunci când, în câteva minute, un masiv cutremur de pământ a trimis în adâncuri o bună parte a acestui oraş. Cercetările arheologice, începute în anul 1981, au scos la iveală un număr semnificativ de artefacte perisabile şi organice, conservate foarte bine în mediul acvatic sărac în oxigen. Săpăturile subacvatice împreună cu vastul tezaur descoperit au făcut posibilă o recompunere detaliată a vieţii cotidiene dintr-un oraş colonial englezesc din secolul al XVII-lea.

a96695 a456 jamaica jpg jpeg

Templele scufundate din Mahabalipuram (India).Conform legendelor populare, faimosul templu Shore din Mahabalipuram nu a fost singurul de acest gen;a fost ultimul dintr-o serie de şapte temple, din care şase s-au scufundat. Prima descoperire majoră a ruinelor scufundate a fost făcută în aprilie 2002, în apropierea ţărmului Mahabalipuram, în sudul Indiei. Investigaţiile arheologilor au dezvăluit resturi de ziduri şi blocuri masive de piatră, precum şi o mare platformă cu trepte, toate acestea conducând spre ideea că sunt ruine ale unui renumit templu. De menţionat este că nu se cunosc încă motivele pentru care aceste ruine au fost acoperite de ape.

a96695 a456 india jpg jpeg

Yonaguni-Jima (Japonia).Situate la aproximativ 68 de mile de coasta de est a Taiwanului, Insulele Yonaguni sunt o atracţie deosebită pentru turişti, datorită ruinelor subacvatice, descoperite întâmplător în 1995, de un scafandru aventuros. Descoperirea, un artefact de dimensiuni foarte mari, realizat din blocuri masive de piatră, are o vechime de aproximativ 8000 de ani şi este interesant mai ales pentru tehnologia de şlefuire a pietrei folosită. Referitor la identitatea acestei structuri, unele voci sunt de părere că sunt ruine ale continentului dispărut Mu, în timp ce altele susţin că ar fi rezultatul unor procese geologice inexplicabile.

a96695 a456 japan2 jpg jpeg

Pavlopetri (Grecia).Oraşul antic Pavlopetri, cea mai veche aşezare scufundată cunoscută până acum, se găseşte la o adâncime de 3-4 metri sub apă, în apropiere de coasta Laconiei, în sudul Peninsulei Peloponez. Ruinele datează cel puţin din anul 2800 î. Hr. şi se presupune că a fost un înfloritor port, în Epoca Bronzului. Oraşul, perfect conservat în apele Mării Egee, cuprinde clădiri şi străzi, cripte, dar şi 37 de morminte despre care se crede că ar data din perioada miceniană. Această aşezare a fost descoperită în 1967, de dr. Nicholas Flemming.

a96695 a456 pavlopetri2 jpg jpeg

DwarkaPort (India). Descoperirile făcute în largul coastei Dwarka şi Bet Dwarka, în Gujarat, se numără printre cele mai interesante făcute în India în ultimii ani. Cele două locuri adăpostesc o mulţime de legende despre zeul Krishna, în această zonă fiind descoperite mai multe temple închinate acestuia, majoritatea datând din Evul Mediu. Considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi şapte oraşe ale ţării, Dvaraka a fost locuinţa “Domnului” Krishna. Se crede că, din cauza deteriorării si distrugerii de către mare, vechiul oraş Dvaraka a fost acoperit de ape de şase ori, noul şi modernul Dwarka fiind cel de-al şaptelea oraş construit în acea zonă.

a96695 a456 dwark jpg jpeg

“Satele pierdute” (Canada)este numele dat celor zece comunităţi din provincia canadiană Ontario, din fostele localităţi Cornwall şi Osnabruck, care au fost acoperite permanent de apă prin crearea sistemului de canale navigabile St. Lawrence Seaway, în 1958. Inundarea intenţionată a acestor localităţi s-a produs pe data de 1 iulie, iar după patru zile comunităţile respective erau sub apă. În unele locaţii, atunci când nivelul apei este suficient de scăzut, se pot observa fundaţiile vechilor clădiri, în timp ce punctele înalte ale zonei inundate au rămas la suprafaţa apei, formând insule. De asemenea, în zonă sunt multe locuri interesante pentru pasionaţii de scuba diving.

a96695 a456 lostvillage jpg jpeg

Sursă:www.oddee.com