Cele două arcuri de triumf surori

Autor 3409 vizualizări


Arcul de triumf este, din Antichitate, de pe vremea Imperiului Roman, un simbol al victoriilor militare. Cele mai importante momente din istoria Franţei şi a României sunt, la rândul lor, sărbătorite printr-un astfel de monument. Cele două arcuri de triumf, din Paris şi Bucureşti, sunt aproape identice – cel din România a fost realizat după modelul celui francez, însă la dimensiuni mai mici. 

Arcul de Triumf, Paris

„Vă veți întoarce acasă sub arcuri de triumf”. Napoleon dobândise una dintre cele mai mari victorii din timpul domniei sale, Bătălia de la Austerlitz (1805) – Bătălia celor trei împărați – și le-a promis soldaţilor, asemenea romanilor, gloria eternă sub forma unui monument arhitectural.

În 1806, decretul de ridicare a arcului de triumf era gata. Lucrurile au evoluat neașteptat de repede. În câteva luni, arhitectul francez neoclasic Jean Chalgrin realizase deja schițele, iar La Grande Armée strânsese banii necesari. Pe 15 august 1806, Napoleon Bonaparte împlinea 37 de ani, iar Arcul de Triumf mult visat avea pusă piatra de temelie.


Dar istoria tumultuoasă a secolului al XIX-lea s-a răsfrânt și asupra edificiului: într-o țară în care regimurile politice alternau cu revoluțiile, nimeni nu mai avea timp de arhitectură. Abia în 1823, entuziasmat în urma succesului campaniei din Spania, Ludovic al XVIII-lea i-a încredințat planurile arcului de triumf arhitectului Jean-Nicolas Huyot. Mai apoi, regele Ludovic-Filip și omul său de încredere, Adolphe Thiers, au „îmbrăcat” monumentul. În partea superioară, Arcul de Triumf își etalează cu mândrie cele șase basoreliefuri – Funeraliile generalului Marceau, Bătălia de la Abukir, Bătălia de la Jemmapes, Bătălia din Arcola, Bătălia de la Piramide și Bătălia de la Austerlitz – iar de pe coloane privesc impunătoare cele patru altoreliefuri: Plecarea voluntarilor din 1792, Triumful din 1810, Rezistența din 1814 și Pacea din 1815; toate realizate de dalta unor mari sculptori francezi.

Arcul de Triumf a fost inaugurat în 1836 și a fost, de atunci, martorul istoriei. Se spune că pe 21 februarie 1916, ziua în care s-a tras primul foc de armă la Verdun, sabia Libertății, personificată într-una dintre sculpturi, s-a spart. Arcul a văzut revolte, revoluții, războaie. Deasupra lui au trecut zeppeline și a fluturat svastica.

Din 1921, Arcul de Triumf este locul care adăpostește pe veci Mormântul Soldatului Necunoscut și flacăra veșnică. De atunci, el este mai mult decât o emblemă a francezilor, este un simbol al Marelui Război. Monumentul care desparte în două axa istorică a Parisului ascultă an de an „La Marseillaise” și vede cum paradele trec majestuoase pe lângă el (niciodată pe sub) pe timp de pace, înconjurându-l cu respect.

Anul inaugurării: 1836 
Loc: Place de l’Étoile, Paris 
Înălțime: 50m  
Lățime: 45m  

Arcul de Triumf, București

„Dar adevăratul Arc de Triumf, pe când?”. Era anul 1922, anul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, când compozitorul George Enescu ridica problema unui edificiu demn de istoria recentă și de Micul Paris. Opinia publică devenea din ce în ce mai insistentă cu acest subiect, așa că în 1922 scheletul din beton al Arcului de Triumf era gata.

Pentru ridicarea unui astfel de edificiu fuseseră câteva încercări. Din lemn, din semifabricate, din materiale mai puțin rezistente, dar prin care românii doriseră totuși să sărbătorească momentele de glorie: cucerirea independenței, 40 de ani sub domnia lui Carol I. La 1 Decembrie 1918, când Regina Maria, Regele Ferdinand și toți românii refugiați se întorceau acasă, în România Mare, pe Calea Victoriei îi aștepta un arc de triumf cu durată de viaţă limitată. Ridicarea unui edifiu impunător, demn de realizările românilor din Primul Război Mondial și de dinaintea lui, era așteptată. S-a dorit cu ardoare – însă, financiar vorbind, a fost tot timpul un proiect dificil de pus în practică.


Dar războiul trecuse și România începuse să se pună pe picioare. Încoronarea monarhilor era un eveniment care trebuia sărbătorit cu fast și la București, nu doar la Alba Iulia. Trei zile au ținut festivitățile, iar Arcul de Triumf prindea contur și stabilitate, asemenea României. Arhitectul Petre Antonescu găsise o soluție de compromis: a realizat scheletul din beton, iar basoreliefurile din stuc. Zece ani mai târziu, când figurile și înscrisurile începuseră să-şi piardă contururile, s-a hotărât definitivarea. Model: Arcul de Triumf din Paris. Material: marmură de Rușchița. Finisajul, precum și personificările poartă semnătura celor mai de seamă sculptori români: Jalea, Baraschi, Paciurea, Constantinescu și alții.

După ce au făcut România Mare, în 1936, veteranii au strâns bani pentru terminarea monumentului ridicat în cinstea lor. Șapte milioane de lei – și, la aniversarea a 18 ani de la Marea Unire, în București era inaugurat Arcul de Triumf. În granitul de Deva erau acum sculptate portretul Regelui și al Reginei, precum și două proclamații ale lui Ferdinand I.

Pe fațadele de est și vest stă înscrisă pentru eternitate gloria pentru cei care și-au pus la bătaie viața şi înţelepciunea pentru Marea Unire. Spre nord și sud stau inscripțiile onorării victoriei în Marele Război și Încoronării monarhilor României Mari. Pe interior sunt înscrise bătăliile, ca o înșiruire de coșmaruri care au fost învinse. Multe dintre ele au fost date jos de către comuniști, dar puse la loc după ’89.

Din lemn, din ipsos sau din marmură, Arcul de Triumf a purtat monumental gloria României și, an de an, de 1 Decembrie, parada militară îl sărbătorește și pe el, cu un „Deșteaptă-te, române!”.

Anul inaugurării: 1936 
Loc: Piața Arcul de Triumf 
Înălțime: 27m 
Lățime: 10m 


Acest text a apărut în numărul 207 al revistei Historia, disponibilă la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 aprilie - 14 mai, dar şi în format digital, pe paydemic.com  

 Cumpără Acum


""