Autor 8904 vizualizări


Templul cu cea mai mare vechime din lume, Göbekli Tepe, localizat în sudul Turciei de azi, a fost cel mai probabil construit pentru a adora steaua Sirius, supranumită şi Steaua Câine.

Situl în vârstă nu mai puţin de 11.000 de ani cuprinde o serie de 20 de îngrădituri circulare, dar de la jumătatea anilor ’90 de când au început săpăturile şi până acum s-au scos la iveală puţine dintre acestea. Fiecare astfel de cerc era înconjurat de un inel de stâlpi imenşi de piatră, de forma literei T, iar unii au fost decoraţi cu animale fioroase. În centrul fiecărui inel se mai află doi megaliţi paraleli.

Göbekli Tepe subminează ideea unei revoluţii neolitice, despre care s-a spus de nenumărate ori că a reprezentat începuturile agriculturii care la rândul ei a stimulat construcţia de aşezări permanente, precum şi dezvoltarea civilizaţiilor, artelor, religiilor. Nu există nicio dovadă a unor îndeletniciri agricole în apropierea templului, indicând că în acest caz religia şi-a făcut prima apariţia.

“Avem o mulţime de situri contemporane cu templul care sunt aşezări de vânători-culegători. Göbekli Tepe a îndeplinit funcţia unui sanctuar pentru oamenii care ocupau aceste aşezări”, afirmă Klaus Schmidt, arheologul principal din cadrul proiectului iniţiat de Institutul German de Arheologie (DAI) din Berlin.

Totuşi, nimeni nu poate spune cu exactitate despre ce fel de religie era vorba. Giulio Magni, arheoastronom la Universitatea Politehnică din Milano, a cercetat cerul nocturn pentru a găsi un răspuns viabil. Alte aranjamente de acest gen, ca de pildă Stonehenge, sugerează că poate şi structura din Turcia a avut rolul unui observator astronomic, sau poate oamenii venerau vreun obiect ceresc.

Magli a realizat o simulare a hărţii cereşti care să arate cum s-ar fi văzut bolta pentru localnicii din regiune acum 11.000 de ani. De-a lungul mileniilor, poziţia aparentă a stelelor suferă modifică datorită precesiei, mişcarea axei de rotaţie a Pământului prin care linia echinocţiilor se deplasează lent şi retrograd de-a lungul eclipticii. Stelele care se văd la orizont vor răsări şi apune în puncte diferite, putând chiar să dispară complet pentru a reapărea pe boltă după mii de ani.

În ziua de azi, steaua Sirius ne apare drept corpul stelar cu cea mai mare luminozitate, indiferent de locul de pe glob din care privim, asta exceptând Soarele şi cele două planete, Venus şi Jupiter. Sirius este atât de evidentă încât răsăritul şi apusul său au fost întrbuinţate de către egipteni pentru a-şi elabora calendarul, este de părere Magli. La latitudinea templului de la Göbekli Tepe, pânăîn jurul anului 9300 a.Hr. Sirius ar fi apărut undeva sub linia orizontului, pentru ca apoi ea să intre brusc în câmpul vizual.

Cercetătorul avansează aşadar ipoteza că templul a fost ridicat în cinstea “naşterii” acestei stele. nu este deloc improbabil ca observarea unui nou obiect pe cer să cauzeze fervoare religioasă. Folosind hărţi de la situl cu pricina şi imagini din satelit ale regiunii, Magli a desenat o linie imaginară care trece printre şi paralel cu megaliţii din fiecare inel. Trei dintre îngrăditurile excavate par să se alinieze cu punctele cereşti în care Sirius a răsărit în anii 9100, 8750 şi 8300 a.Hr.

Rezultatele sunt preliminare, necesitând calcule mai sofisticate şi un studiu complet efectuat cu instrumente precum teodolitul, care permite măsurarea unghiurilor orizontale şi verticale. O altă problemă ar mai fi că nu se cunoaşte precis secvenţa în care au fost construite structurile, deci este greu de spus dacă într-adevăr s-a urmărit steaua pe măsură ce îşi modifca poziţia la orizont.

Săpăturile ar putea contrazice ipoteza unei simbolistici astronomice, avertizează jens Notroff de la Institutul German de Arheologie, pentru că încă se dezbate problema existenţei sau nu a unor acoperişuri deasupra îngrăditurilor. Dacă se descoperă că da, atunci ar fi greu de crezut că din templu se monitoriza cerul.

Siriusmai era cunoscută sub numele de Steaua Câine, reflectând importanţa în constelaţia sa, Câinele Mare. Răsăritul heliacal marchează inundaţiile Nilului în Egiptul antic şi canicula de vară pentru grecii antici, iar la polinezieni marca iarna şi a fost o stea importantă pentru navigarea în jurul Oceanului Pacific. În Egiptul Antic apare în cele mai timpurii consemnări astronomice cu numele de Sopdet/Sothis. În timpul Regatului Mijlociu, egiptenii s-au bazat în calendarul lor pe răsăritul heliacal al lui Sirius, în ziua în care steaua devine vizibilă înainte de răsăritul Soarelui. Perioada era înainte de inundaţiile Nilului şi de solstiţiul de vară, după o absenţă de 70 de zile pe cer. Sothis, reprezentată de o hieroglifă cu o stea şi un triunghi, a fost identificată cu Isis, parte a triadei cu Osiris şi Horus, iar cele 70 de zile simbolizau perioada de trecere a lui Isis şi Osiris prin duat, lumea subpământeană.

Pentru greci, Sirius vestea venirea caniculei, datorită luminozităţii sale care ar fi avut o influenţă nefastă. Locuitorii din insula Ceos ofereau jertfe lui Zeus pentru readucerea brizei răcoritoare. Aşteptând reapariţia stelei, grecii credeau că dacă ea răsare clar prevesteşte averi mari, iar dacă este în ceaţă prevesteşte molimă. Pe insulă s-au găsit monedel din secolul al III a.Hr. reprezentând câini sau stele cu raze, sugerând importanţa corpului ceresc. Romanii obişnuiau să sacrifice un câine, o oaie, vin şi tămâie pentru zeiţă Robigo, pentru ca emanaţiile stelei să nu dăuneze culturilor de grâu.

Polinezienii antici o foloseau drept busolă stelară. Sirius era asociată cu o Pasăre Uriaşă care divizează cerul în două emisfere. Supranumită şi Regina Raiului, ea marca venirea iernii aprige, culminând cu celebrările din cadrul festivalului solstiţiului de iarnă. 

surse:

New Scientist

EarthSky