Cei mai puternici şi cei mai viteji: batavii din Dacia romană, în Historia de august

Imaginaţi-vă: în anul 136, în zona în care se află astăzi localitatea Războieni-Cetate (jud. Alba), între Apulum/Alba Iulia şi Potaissa/Turda, împăratul Hadrian aduce o trupă de elită a armatei imperiale, mândră de originile sale războinice, bogată şi spectaculos echipată. Ala I milliaria Batavorum ‒ şi ce impact trebuie să fi avut ea asupra mediului rural al Daciei: o mie de soldaţi (cu tot cu caii lor), care îşi construiesc un castru impresionant, de peste 5 hectare, şi, lângă castru, se dezvoltă o aşezare civilă prosperă. Ştim că e aşa, căci se sapă în mod sistematic la Războieni şi se descoperă, cu fiecare campanie de cercetare, semne preţioase ale staţionării batavilor în Dacia romană. Despre această trupă excepţională şi despre aşezarea ei în Dacia romană e vorba în ediţia de august a revistei Historia, acum la toate punctele de distribuţie a presei. N-aveţi acces la revista pe hârtie? Historia poate fi citită cu ochi mari, curioşi şi în format digital, pe platforma paydemic.com. 

Un dosar minuţios documentat şi redactat, prezentând ipoteze, reconstituind istorii posibile, pe baza descoperirilor din ultimii ani, semnat chiar de conducătorii echipei de lucru de la Războieni-Cetate: dr. Rada Varga, cercetător ştiinţific la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialist în istorie provincială romană, şi dr. George Bounegru, muzeograf la Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia, specialist în arheologie provincială romană. Campania anului 2021 tocmai s-a încheiat ‒ al cincilea an consecutiv de săpături ‒ iar în Historia de august aveţi ocazia să citiţi pe îndelete istoria fascinantă a batavilor de la Războieni-Cetate. 

Nu se cunoaşte cu certitudine numele antic al localităţii, dar indicii preţioase vin de pe un epitaf de la Apamea (Siria): monumentul funerar al unui militar, pe numele său Aelius Verecundinus, precizează explicit că acesta se născuse in Dacia ad Vatabos (în Dacia, la Batavi). 

Dar cum arăta Ad Vatabos? De unde știm, în zilele noastre, cum arăta o așezare antică, ale cărei clădiri nu sunt păstrate ca la Pompei și care nu este în întregime cercetată arheologic? 

Vă răspund, cu detalii, cu ilustraţii edificatoare, autorii. La Războieni s-a folosit magnetometria ‒ şi dacă vă temeţi că dosarul nostru e peste măsură de tehnic, temerile sunt nefondate, căci cercetătorii explică fiecare pas. O să vedeţi, reconstituit, un plan al aşezării, o să aflaţi unde anume se sapă ‒ şi, mai ales, cu ce rezultate. O să fiţi voi înşivă/însevă în pielea arheologilor de la Războieni, în căutarea unor artefacte preţioase sau studiindu-le în detaliu pe cele deja descoperite şi stocate cu grijă la Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia. 

O să citiţi despre impresionantul centru de producţie ceramică dezvoltat în vicusul de lângă castru, despre meşterii olari şi despre atelierele lor, despre miile de fragmente de vase pe care le scoate anual la iveală arătura, căci zona aflată la nord şi la vest de castru e astăzi teren agricol.

Dar şi despre despre salariile soldaţilor din ală şi despre puterea de cumpărare a acestora, despre aureusul pierdut în primii ani de staţionare a trupei la Războieni (o mică avere) şi regăsit, cu noroc, în campania din anul 2018, despre ritualurile şi tradiţiile batave păstrate în Dacia (ce poveşti impresionante spun piesele găsite: fragmentele de vase cu simboluri falice, altarul dedicat zeului Hercules Magusanus…), despre onomastica în aşezare (un anume Dionysius îşi scrijeleşte numele pe vasul în care mânca, iar noi vedem asta aprope două mii de ani mai târziu), despre transportul sării pe Mureş, pe care îl supervizau batavii.

Hotărât lucru: Historia publică în paginile sale un dosar cu totul excepţional, pe care vă invităm să nu-l rataţi. Încă un argument în favoarea invitaţiei: reconstituirile spectaculoase realizate de ilustratorul Cătălin Drăghici. Aveţi un exemplu sugestiv chiar pe copertă: un batav cu calul său, în echipament complet; batavul poartă un coif de cavalerie cu mască inspirat de coiful de sfârșit de secol I-început de secol II, descoperit la Nijmegen, în Olanda. Acolo se afla în epocă principalul centru administrativ al batavilor, trib germanic originar din zona Ţărilor de Jos. 

Regina Maria şi scandalul de la Coţofeneşti

Despre incendiul de la colonia sanitară româno-franceză de la Coţofeneşti (Bacău), din decembrie 1917, a curs multă cerneală în epocă ‒ dar şi câteva decenii mai târziu, când un articol din presa comunistă, intitulat în mod sugestiv „Jos cu Hohenzollernii!”, sumariza în chip vădit propagandistic: a fost o orgie de-a dreptul la spitalul de la Coţofeneşti în timpul Primului Război Mondial, petreceri mondene sub ochii răniţilor, de care însăşi Regina Maria n-ar fi fost străină, aşa că soldaţii au pus foc drept pedeapsă, drept răzbunare, iar focul a mistuit mai multe construcţii, între care şi casa din lemn a suveranei.

Cităm din articolul publicat în 1971: „Când ofiţerii și soldaţii din bărăcile din vecinătate au venit la locul incendiului au aflat o societate «îmbrăcată foarte delicat». [...] În această patriotică societate erau: Maiestatea Sa regina României, Maria Hohenzollern, într-un capot de noapte vișiniu; prinţesa Maria actuala consoartă a lui Alexandru, regele Iugoslaviei; prinţesa Elisabeta...“.

În epocă şi mai târziu, aşadar, s-a vorbit, s-a zvonit, s-a bârfit, mulţi s-au scandalizat, s-a cerut anchetă, s-au scris texte de presă şi romane, cu versiuni care mai de care, corespunzând mai multor tabere, mai multor scopuri (germanii, bolşevicii, ulterior sovieticii şi comuniştii), subiectul s-a redeschis şi atunci când Regina Maria a vizitat America, în 1926 (şi gazeta „muncitorilor români” din SUA, „Deşteptarea”, a întâmpinat suverana cu o rememorare a episodului Coţofeneşti, condamnând, desigur, monarhia şi aristocraţia decadentă din Regatul României Mari)… vai, câte nu s-au scris, câte nu s-au dezbătut!

De la distanţa celor o sută de ani care ne despart de Marele Război, cu moralitatea caracteristică unor vremuri încurcate, în care puteai să mori, puteai să trăieşti, nimic nu era sigur, Historia analizează cu ochi atent sursele documentare despre Coţofeneşti, ca să aleagă bobul de neghină, zgomotele de fond de faptele ca atare, în înşiruirea lor cronologică. Rezultă, veţi vedea, o reconstituire exhaustivă ‒ şi mai ales fără patimi şi fără prejudecăţi ‒ a anilor de război, cu spitalele de campanie şi cu istoriile lor, o reconstituire a episodului Coţofeneşti, utilizat la maximum în încercarea de compromitere a Reginei Maria.

Vă spunem doar atât: regina nu era la Coţofeneşti atunci când a avut loc incendiul ‒ şi îi dăm cuvântul lui Constantin Argetoianu, memorialist necruţător, care n-ar fi scăpat prilejul să critice dacă avea ocazia: „Pe rochia ei albă, de mamă a răniţilor, Coţofeneștii nu pot fi o pată“.

Despre toate acestea ‒ şi despre câte şi mai câte, citiţi în ediţia de august a revistei.