Cei mai mari împărați din istoria Japoniei

Autor 11869 vizualizări


Timp de secole, Japonia imperială nu a fost condusă de Împărat, care era practic lipsit de putere, ci de shoguni. Aceștia au dominat nestingheriți puterea politică încă de la finalul secolului al XII-lea și până în secolul al XIX-lea. Astfel, dacă vorbim de cei mai mari împărați din istoria japoniei, trebuie să ne raportăm mai degrabă la istoria modernă și contemporană a statului nipon. 

Puterea imperială a fost restaurată – în defavoarea shogunatului – în 1868. Astfel, în ultimii aproape 150 de ani, Japonia a avut patru împărați:Meiji (1867-1912), Taisho (1912-1926), Showa (cunoscut ca Hirohito, 1926-1989) și actualul împărat, Kinjo (sau Ahihito, 1989-prezent). Istoria lor se suprapune peste istoria Japoniei moderne:primul împărat, Mutsuhito, a primit numele epocii în care a condus țara – perioada transformării Japoniei într-un stat industrial, modern;epoca lui Taisho și Showa corespunde extinderii puterii Imperiului japonez, iar sub semnul lui Hirohito stă Japonia postbelică și nașterea tigrului asiatic. 

Împăratul Meiji, pe numele său Mutsuhito, s-a născut în 1852. A urcat pe tron la vârsta de 15 ani și doar un an mai târziu a restaurat controlul imperial asupra Japoniei, punând capăt shogunatului Tokugawa. Domnia sa a revoluționat Japonia, care s-a transformat rapid dintr-un stat medieval, izolat, într-unul modern și industrializat. În timpul său, Japonia a devenit rapid una dintre marile puteri ale lumii și cel mai puternic stat din Extremul Orient, capabil să învingă China în Primul Război Sino-Japonez (1894-1895) și apoi Rusia, în războiul din 1904-1905.

În timpul domniei sale, Împăratul a sprijinit reforme importante precum abolirea sistemului feudal, crearea unui nou sistem școlar, adoptarea modelului occidental privind cabinetul de guvernămât, promulgarea unei Constituții și înființarea unei adunări legislative. 

Succesorul lui Meiji, fiul său – Yoshihito, a avut un rol extrem de limitat în politica Japoniei din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut. După o meningită contractată la scurt timp după naștere, moștenitorul lui Meiji a dezvoltat probleme neurologice, astfel încât nu și-a putut îndeplini atribuțiile politice. După încoronare, el a jucat un rol limitat în politică și apărea foarte rar în public. Slăbiciunea sa a făcut ca anturajul împăratului să capete mai multă putere în stat. În 1921, fiul său, Hirohito, a fost numit prinț-regent. 

Hirohitoa devenit împărat la moartea tatălui său, în 1926. Avea să fie unul dintre cei mai longevivi împărați din istoria țării sale, domnind până în 1989. Împăratul Showa, așa cum a fost numit după moarte, rămâne un personaj extrem de controversat în istoria Japoniei din cauza perioadei tulbure în care a domnit. În vremea sa, Japonia s-a remarcat prin agresivitate pe plan extern și implicarea în Al Doilea Război Mondial alături de Germania nazistă. 

La începutul domniei lui Hirohito, Japonia se număra deja printre marile puteri ale lumii (era a noua economie mondială și a treia putere maritimă). A început apoi războiul împotriva Chinei, în 1937, și apoi Al Doilea Război Mondial, perioadă marcată de o agresivitate expansionistă a statului japonez. După 1945, împăratul nu a fost judecat pentru crime de război, iar istoricii încă dezbat în ce măsură Hirohito a fost implicat în deciziile controversate din timpul conflagrației mondiale. Astfel, împăratul a reușit să-și păstreze imaginea și statutul intacte și a devenit chiar simbolul noului stat japonez și al renașterii sale ca mare putere economică a lumii postbelice.