Autor 3740 vizualizări


În vremurile moderne banii de hârtie şi monedele de metal sunt de la sine înţeles mijloacele generalizate prin care oamenii obţin sau scapă de bunuri. Dar în vremurile mai vechi multe alte obiecte puteau fi înzestrate cu valoare monetară. Deşi nu mai sunt folosite în ziua de azi, ele ne reamintesc totuşi de marea diversitate culturală a lumii.

Mult timp sarea a servit drept monedă în diferite zone ale lumii. Ba chiar cuvântul “salariu” derivă din latinescul “salarium”, care pentru romani desemna solda măsurată în cantitatea de sare ce putea fi cumpărată cu ajutorul acesteia. În Africa de Est este principala monedă de schimb în cursul Evului Mediu.

Sarea nu era singurul mijloc de schimb….comestibil. Să luăm de pildă brânza Parmigiano, pe care la un moment dat în Italia băncile o acceptă chiar ca dobândă. În America Centrală boabele de cacao reprezentau unul dintre cele mai comune mijloace de schimb. În Asia Centrală oamenii foloseau un soi de “cărămizi” din arborele de ceai, foarte utile şi pentru că dacă nu ieşea tranzacţia, se puteau fierbe şi consuma.

Oamenii mai apelau şi la diverse ornamente, precum crucea Katanga, un mic obiect în forma literei X. Ornamentele se fabricau mai întâi în Republica Democrată Congo, în regiunea minieră Katanga, dar treptat devin cele mai frecvente monede de schimb din Africa. Crucile se realizau din cupru şi cântăreau în jur de o jumătate de kilogram. Adesea privite ca simboluri ale unei bogăţii extraordinare, crucile se foloseau totuşi extensiv în comerţ, la vânzare-cumpărare. De asemenea exista şi frecventul obicei ca o persoană decedată să fie îngropată cu crucile Katanga rămase. Pentru că se făceau din cupru şi aveau dimensiuni relativ mari, puteau să fie şi topite şi remodelate ca unelte. Ca valoare, cu o astfel de cruce aveai posibiliatea de a cumpăra 11-12 kilograme de făină.

Din nefericire pentru veveriţe, ruşii din evul mediu se obişnuiseră să le întrebuinţeze blănurile la troc. Şi mai mult, dacă blănurile aveau rol de bani, ghearele serveau drept..mărunţiş. bizarul obicei a avut şi un beneficiu neaşteptat. Cum ciuma era purtată îndeosebi de rozătoare, diminuând populaţia de veveriţe ruşii s-au mai salvat de câteva epidemii. În Finlanda contemporană se mai păstrează pe alocuri cutuma, blănurile de veveriţe având o valoare standard de 3 cenţi.

Cartofii de Bafia funcţionau foarte bine ca monedă pe teritoriul actualei republici Camerun. Ciudata formă de schimb era preţuită nespus şi folosită la toate tranzacţiile importante din regiunea Bafia. Ne oferă totodată şi o informaţie privind percepţia asupra femeii, care avea un preţ determinat:30 de cartofi…făcuţi piure. Şi soţiile se scoteau la vânzare.

În Ghana, vechea populaţie Lobi, care se ocupa îndeosebi cu agricultura, a întâlnit în activităţile de pe câmp o mare varietate de şerpi. Pentru a se proteja, simbolic, îşi făureau şerpi de fier pe care fie îi purtau, fie îi aşezau pe altare acasă. Aveau o însemnătate atât de mare încât se exploata şi rolul lor comercial. Meşterii se străduiau să le dea o tentă cât mai realistă, reprezentându-I în curbe pentru a crea iluzia mişcării.

Până de curând, în Africa de vest se întrebuinţau monedele Kissi, după numele populaţiei din zona Sierra Leone sau Liberia. Acestea erau de fapt benzi lungi de fier modelate în forma unui soi de litera T. La un capăt se afla o “urechiuşă”, care semăna cu o cazma, iar la celălat capăt un “picior”. O bandă tipică măsura în jur de 0, 3 metri, iar dacă se deteriora nu mai putea fi folosită decât dacă se supunea unei ceremonii complicate săvărşite de un vraci. Din cauza valorii scăzute, la vânzare-cumpărare localnicii se serveau de legături de câte 20. Dacă la început cu una sau două astfel de monede puteai cumpăra un sac de banane sau portocale, odată cu inflaţia trebuia să plăteşti 100 pentru o vacă sau 200 pentru…o soţie.  

Potlatch” desemnează o sărbătoare foarte extravagantă, desfăşurată în mai multe zone ale globului, dar mai ales printre indienii din Lumea Nouă. Este vorba despre un eveniment cu conotaţii religioase la care se face schimb de orice cu orice. Totul poate servi ca monedă de schimb, de la pene la dinţi de balenă. Ceremoniile îmbelşugate aveau loc de obicei simultan cu alte evenimente precum o căsătorie sau o naştere. De multe ori, de la prilejul de generozitate de ajungea la o veritabilă competiţie, pentru că cel ce oferea cel mai pretenţios dar era şi cel mai bine văzut. Chiar şi în Biblie ni se relatează despre o astfel de manifestaţie, atunci când regina din Saba îi oferă regelui Solomon 120 de taleri de aur şi o cantitate imensă de mirodenii. Potlatch-urile nativilor americani vor fi scoase în afara legii la finele secolului al XIX-lea.

În China antică, pe la începuturi se foloseau ca etalon lamele late de bronz. La un moment dat un prinţ permite trupelor sale să recurgă la cuţite pentru a face comerţ în condiţiile precarităţii monedei. După ce trupele încep să negocieze cu localnicii de prin sate, obiceiul se generalizează. Forma aceasta o întâlnim frecvent în timpul dinastiei Zhou (aprox. 600-200 a.Hr.), iar cuţitele erau adesea prevăzute cu inele pentru a se agăţa de cingători. Dacă în China se preferau cuţitele, egiptenii preferau inelele, brăţările şi multe alte feluri de bijuterii pentru a face schimb.

În sfârşit, o monedă cu adevărat colosală o constituie pietrele Rai din Micronezia. Megaliţii se sculptau dintr-o singură bucată de calcar. Fiecare avea o gaură în mijloc şi cântărea în jur de 8 tone. Fiecare avea o poveste proprie care îi determina valoarea. Cum procesul de obţinere a pietrei era deosebit de greu, dificultăţile întâmpinate în creaţia sa îi sporea valoarea. Sătenii îşi riscau vieţile călătorind în insule unde se găsea calcar, sculptau discurile şi le transportau înapoi în sat pe canoe. Când ajungeau, dacă ajungeau, pietrele rămâneau fixate undeva şi nu îşi mai schimbau locul, ci doar proprietarul. Dacă sătenii care se ocupau de prelucrare pietrei mureau în timpul lucrului la ea, aceasta căpăta o însemnătate aparte. Mai mult, transferul de la un proprietar la altul se realiza printr-o ceremonie complexă.