Cei cinci bijutieri magnifici care au cucerit şi Vestul, şi Estul

Autor 18463 vizualizări


De când e lumea, din zorii civilizaţiei, bijuteriile au făcut parte din viaţa omului. La început, erau un simbol al puterii, al statutului social şi al bogăţiei. Apoi, au coborât în stradă, au fost podoabele care accentuau frumuseţea trupului-şi au fost diverse:inele, cercei, coliere, broşe, brăţări, ceasuri. Toate au dobândit o valoare din ce în ce mai mare. S-a pus accent pe formă, culoare, pe măiestria execuţiei şi pe pietrele preţioase pe care le cuprindeau. Dintre bijuterierii iscusiţi ai istoriei, cinci au devenit adevărate simboluri ale industriei bijuteriilor frumoase-şi scumpe:Tiffany, Chopard, Cartier, Harry Winston şi Bulgari. 

1. Tiffany &Co., un succes trans-atlantic

În 1837, Tiffany &Young îşi deschidea uşile publicului newyorkez. Vindea bunuri de lux şi papetărie. Deşi iniţial selecţia de bijuterii nu era mare, curând, proprietarii Charles Lewis Tiffany şi John P. Young şi-au extins afacerea şi au început să comercializeze bijuterii fine aduse din Europa. În 1848, Young se afla la Paris într-o scurtă excursie în care plănuia să cumpere bijuterii, nimerindu-se în mijlocul revoluţiei franceze. Nobilii, loiali Regelui Ludovic-Filip şi disperaţi să fugă din Paris cât mai repede, îşi vindeau diamantele pe sume de nimic şi în cantităţi mari. A fost o călătorie productivă pentru Young. Ulterior, aceste diamante au făcut parte din colecţia Tiffany.

În 1850, afacerea a trecut oceanul. Tiffany a deschis un sediu şi în Paris. Pe Rue de Richelieu 79. Prezenţa în „capitala modei” i-a permis să fie tot timpul la curent cu ultimele tendinţe din Europa. Trei ani mai târziu, Tiffany a rămas singurul administrator al firmei. Acum a schimbat şi numele, în cunoscutul Tiffany &Co. Iar în 1870, firma şi-a deschis sediul faimos din Union Square, NY.

În timp, Tiffany &Co. a devenit un trendsetterîn adevăratul sens al cuvântului. George Frederick Kunz era cel care aproviziona magazinul cu unele dintre cele mai spectaculoase pietre preţioase:safire din Montana, pietre de opal turcoaz sau de culoarea chihlimbarului ca focul din Mexic, turmaline din New England sau granate din Rusia. Mâinile iscusite de la Tiffany erau designerii Edward Moore şi Paulding Farnham. Apelau adesea la surse istorice pentru inspiraţie, dar şi la culturile exotice şi chiar la natură. Munca lor cu adevărat inovatoare a fost admirată, aclamată şi recompensată la expoziţii internaţionale, precum Paris 1878, 1884, 1889, 1900 şi Chicago 1893. La expoziţia din 1900 de la Paris, Tiffany &Co. a câştigat Marele Premiu pentru bijuterii. Pentru prima dată o firmă americană era recompensată cu o astfel de distincţie.

Moştenitorul lui Charles a fost Louis Comfort Tiffany. Acesta a continuat tradiţia familiei şi a sporit reputaţia firmei, aducând noi modele şi noi idei. A avut un cuvânt de spus în epoca Art Nouveau în materie de bijuterii şi artă decorativă. Apoi au urmat epocile Art Deco şi Retro, când Tiffany &Co. a strălucit. Lewis Comfort Tiffany a murit în anul 1933.

În 1955 noul director de design a fost numit Van Day Trueux. Acesta a avut ideea revoluţionară de a-l invita pe designerul francez Jean Schlumberger, venit din echipa Elsei Schiaparelli, să creeze piese personalizate pentru Tiffany. Acesta a fost pariul care a adus succesul total.

2. Chopard, o tradiţie a excelenţei

Totul a început în 1860, în micul sat Sonvilier, din Elveţia. Aici, tânărul şi talentatul artizan Louis-Ulysse Chopard şi-a deschis un mic atelier. Mica sa afacere cu ceasuri. Devenite rapid cunoscute pentru precizie, ceasurile şi-au câştigat popularitatea printre entuziaşti, iar cumpărătorii proveneau chiar din Europa de Est, Rusia şi Scandinavia.

În 1921, fiul său, Paul Louis Chopard, a deschis o filială în La Chaux-de-Fonds şi, apoi, a mutat sediul companiei aici. În 1937, a mutat firma la Geneva, capitala Orologeriei Fine (Haute Horologerie). Astfel, s-a apropiat cu încă un pas de clientela cosmopolită. În 1943, nepotul fondatorului companiei, Paul André, a preluat frâiele de conducere.

În 1963, tradiţia din tată-n fiu a companiei a fost curmată, căci niciunul dintre fiii lui Paul nu a dorit să se ocupe de afacere. A fost căutat un cumpărător capabil şi a fost găsit, în persoana lui Karl Scheufele, un descendent al unei dinastii de ceasornicari şi bijutieri din Pforzheim, Germania.

Eforturile familiei Scheufele au dat roade:Chopard a avut o dezvoltare extraordinară. Renumită pentru creativitate, tehnologia de ultimă generaţie şi îndemânarea artizanilor, compania a devenit una dintre cele mai cunoscute branduri din domeniul bijuteriilor şi industriei ceasurilor.

3. Cartier, bijutierul regilor:între opulenţa Belle Époque şi exotismul Art Deco

Louis-François Cartier şi-a început afacerea în 1847, în Paris, în perioada dintre abdicarea lui Ludovic Filip şi întemeierea celui de-al doilea imperiu francez al lui Napoleon al III-lea. Aşadar, în primii ani, compania sa s-a confruntat cu dificultăţile financiare ale vremii, dar şi cu o competiţie acerbă. Dar după ce zilele negre au trecut, firma lui Cartier a prosperat. În 1856 deja îşi asigurase patronajul prinţesei Mathilde, verişoară de-al doilea cu Napoleon al III-lea, iar la scurt timp după, i-a urmat regina Eugénie. Recompensele financiare şi prestigiul ce decurgea din calitatea de a fi furnizor al casei imperiale i-au permis lui Cartier să se mute într-un spaţiu luxos, pe Boulevard des Italiens, în jurul anului 1859. Numărul aristrocraţilor care apelau la serviciile lui Cartier a continuat să crească – mai ales al membrilor familiei regale, dar şi bancheri sau industriaşi prosperi.

CITEŞTE ŞI:Poveşti de lux:Panterele din istoria Cartier

În această perioadă, Cartier şi-a aprovizionat magazinul cu numeroase bunuri de lux, precum porţelanuri, obiecte de argint, busturi de bronz sau medalioane, bijuterii şi ceasuri. Ca şi ceilalţi bijutieri din Paris, Cartier nu era un designer sau producător de bijuterii, ci doar comerciant, comandând piesele în diverse ateliere de prin împrejurimile Parisului – Fossin, Delamarre sau Lalique. Dar dintre toate bijuteriile din oraş, cele ale lui Cartier s-au deosebit prin fineţea execuţiei şi prin aceea că au servit gusturile în materie de modă ale vremii – cu elemente gotice şi renascentiste. Nu după multă vreme, Cartier îşi va deschide propriile ateliere de producţie a bijuteriilor, deşi va continua să se aprovizioneze de la foştii colaboratori.

Pe Strada Păcii.Istoria modernă a companiei lui Cartier începe în 1899, când s-a mutat în locul în care se află şi azi, pe Rue de la Paix, epicentrul comerţului cu obiecte de lux din Franţa. Din 1874, conducerea firmei fusese preluată de Alfred, fiul lui Loius-François, care lucra alături de fiul său, Louis.

În plin avânt al Belle Époque, Cartier a început să îşi concentreze activitatea mai mult pe design şi producţie de bijuterii şi mai puţin pe comercializare cu amănuntul. S-a evidenţiat prin folosirea platinei în crearea de obiecte delicate şi fine în stil Garland – asociat cu perioada Belle Époque. Descoperirea depozitelor de diamante din Africa de Sud la sfârşitul anilor 1860 a făcut ca cererea de bijuterii cu diamante să fie din ce în ce mai mare. Iar platina şi diamantul erau o combinaţie fabuloasă.

La începutul secolului XX, Cartier a deschis filiale şi în Londra şi New York, păstrând o clientelă la fel de bogată şi dedicată. De pildă, cu ocazia ceremoniei de încoronare a lui Edward al VII-lea, 27 de tiare au fost comandate la Cartier. Pentru ca în 1904 a devenit furnizorul casei regale a regelui Edward al VII-lea. În 1908, Louis Cartier a înfiinţat, temporar, o filială şi în St. Petersburg. Dar până la revoluţia bolşevică magazinul a trebuit închis.

Începând cu anul 1910 lumea a intrat într-o nouă perioadă:Art Deco. Sub influenţa pictorilor cubişti Picasso sau Braque, a culorilor şi tehnicilor îndrăzneţe promovate de Van Gogh, Paul Gauguin sau Cezanne, şi bijuteriile au căpătat noi forme şi culori. Piesele Art Deco produse de Cartier erau în culori vii – coral, jad şi lapis – juxtapuse unor materiale opaci sau translucide, precum onixul sau diamantul. Apoi a venit influenţa Egiptului antic – motive cu scarabei, flori de lotus şi alte simboluri binecunoscute lucrate în lapis, turcoaz şi granat şi decorate cu perle sau diamante. O altă sursă de inspiraţie a fost stilul indian, care folosea pietre de Mughal sculptate, mai ales smaralde, dar şi rubine, safire. Folosirea tuturor acestor pietre preţioase împreună a dus la apariţia bijuteriilor „tutti-frutti”.

4. Bulgari şi bijuteriile anilor ‘80

Istoria firmei începe în sânul familiei Bulgari, cu Sotirios. După o serie de frământări politice şi jafuri, Sotirios şi tatăl său s-au mutat din Paramythia pe insula Corfu. Se întâmpla în 1877. Aici, au înfiinţat un atelier de muncă, care a avut un succes rapid. Lucrau în argint – practicau o artă care se transmisese din generaţie în generaţie în familia lor încă din perioada bizantină.

În 1880, Sotirios a plecat din Grecia şi a navigat până în Italia. A fost însoţit de prietenul său, Demetrios Kremos, cu care a deschis un magazin în Napoli. În 1881, nenorocul a lovit din nou. Magazinul a fost jefuit. S-au mutat în Roma – cu 80 de cenţi în buzunar. La început, îşi vindeau produsele prin alţi furnizori, dar după ce şi-au strâns o brumă de bani şi-au deschis propriul magazin. În 1884, Bulgari a rupt colaborarea cu Kremos şi şi-a deschis propriul magazin. Pe Via Sistina numărul 85. Vindea obiecte de argint, antichităţi şi bijuterii recondiţionate. I-a mers bine lui Bulgari şi şi-a tot mutat sediul în spaţii mai largi – în 1894 şi apoi în 1905.

În primii ani ai secolului XX, fiii lui Sotirios, Giorgio şi Constantino, au schimbat direcţia stilistică a firmei. Din anii ’20 până în ’60, s-au concentrat pe producţia de bijuterii care să urmeze moda franceză – de la stilul edwardian la Art Deco şi de la Retro la Modern. Cea de-a treia generaţie Bulgari – Paolo şi Nicola, copiii lui Giorgio şi Anna şi Marina, fetele lui Constantino – au continuat proiectele ambiţioase ale părinţilor lor. Dar au adus şi ei o schimbare:s-a renunţat la moda franceză în favoarea dezvoltării unui stil propriu al companiei.

În 1976, a fost angajat fostul designer de la Tiffany &Co., Donald Claflin, care a adus un succes fulminant firmei. „Cred că bijuteriile voastre sunt anii 1980. Toată lumea încearcă să copieze acest look”, declara Andy Warhol într-un interviu. Volum şi culoare – acestea erau cuvintele care descriau cel mai bine bijuteriile Bulgari, inspirate din cultura indiană, iraniană sau egipteană.

5. Harry Winston, povestea spusă prin diamante

Se spune că diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei. Şi asta a înţeles a fi adevărat Harry Winston. Povestea Casei Harry Winston începe în anii 1930, în New York, când Harry era un tânăr ambiţios, de numai 20 de ani. Succesul rapid l-a determinat să deschidă o a doua afacere, în 1932. Tatăl său era un imigrant ucrainean care deschisese un magazin de bijuterii în Manhattan, în 1890. Îl învăţase pe micul Harry toate secretele meseriei, iar acesta, la rândul lui, părea să aibă un ochi bun pentru pietrele preţioase. Legenda spune că încă de la vârsta de 12 ani, Harry Winston a observat un inel cu smarald aruncat într-o tavă cu chilipiruri pe o tarabă. Ştiind că a găsit o piatră preţioasă adevărată, a cumpărat inelul pentru numai 25 de cenţi şi l-a vândut ulterior pentru 800 de dolari.  

A renunţat la şcoală şi a început să lucreze pentru tatăl său full-time. După moartea tatălui, în 1929, Harry a continuat să administreze afacerea. Cumpăra şi vindea diamante şi avea succes.

Când avea 18 ani a deschis prima sa firmă, The Premier Diamond Company. În numai doi ani, a reuşit să dubleze capitalul de 10.000 de dolari – dar, din nefericire, un angajat a fugit cu banii şi inventarul său. Dar Harry nu s-a lăsat descurajat şi a intrat din nou în joc.

În 1925, Harry a avut prima sa vânzare de mare succes şi a fost observat pentru expertiza sa. Când a cumpărat colecţia unui faimos magnat B. J. „Lucky” Baldwin, a obţinut, printre altele, cel mai mare diamant vândut vreodată la o licitaţie publică din SUA – un diamant de 39 de carate-  dar şi un rubin de 26 de carat, care era unul dintre cele mai mari din lume.

În 1932 a înfiinţat Harry Winston, Inc. şi s-a asigurat că va ajunge una dintre cele mai mari companii din domeniu din lume. În 1935, a plătit 700.000 de dolari pentru faimosul diamant Jonker de 726 de carate. A anunţat apoi că va tăia diamantul în bucăţele mai mici, pentru a le scoate la vânzare. Nimeni nu a crezut că e posibil şi aşa nu a primit nici asigurare pentru diamant. Dar, la sfatul rusului Lazare Kaplan, un specialist în tăiat diamante, a reuşit să taie diamantul în 12 bucăţi. Le-a vândut pentru 2 milioane de dolari – un profit enorm!

Din acel moment, nimeni nu i-a mai pus la îndoială expertiza şi instinctul de fin cunoscător al pietrelor preţioase.

CITEŞTE ŞI:Albastru pur:istoria diamantului Hope

""