Ceauşescu, zis „Ciocanul proletar“, la primul său Congres
Schimbările anunţate în vara lui 1965 au fost primite, în ţară, ca semne de bun augur. Noul secretar general a încălcat însă protocolul, tratându-i egal pe delegaţii chinezi şi sovietici.
Semne bune desluşeau cetăţenii României în schimbarea primului om al ţării în vara lui 1965. Directivele viitorului plan cincinal, ce urmau a fi aprobate la congresul partidului, oglindeau planuri măreţe, cum se zicea atunci. „Încheiem un nou contract istoric cu viitorul", se intitula, bunăoară, articolul publicat în „Scînteia" sub semnătura academicianului Elie Carafoli.În termenii propagandei, practica difuzării prin presă a unor comentarii de adeziune, sub semnăturile unor cetăţeni reprezentativi, se chema dezbatere publică. Toate acestea se „dezbăteau" şi în adunările şi conferinţele de dare de seamă şi alegeri de nivel local, raional şi regional, programate înaintea Congresului al IV-lea al PMR, rebotezat Congresul al IX-lea al PCR, din 19-24 iulie 1965.De altfel, încă din şedinţa Biroului Politic din 29 martie 1965, Ceauşescu se raportase critic la metodele conducerii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, predecesorul lui. Hotărâse, în firea lucrurilor, să crească rolul plenarelor CC şi al dezbaterilor cu oamenii muncii pentru „lărgirea" democraţiei.Bucătăria internă a CongresuluiOameni noi au fost infuzaţi în echipele ce pregăteau Congresul. Locul lui Leonte Răutu de şef al colectivului redactării documentelor îl luase de-acum Dumitru Popescu. Din componenţa echipei lui făceau parte Paul Niculescu-Mizil, Manea Mănescu, Roman Moldovan şi Nicolae Giosan.Peste ani, Dumitru Popescu a povestit în memorii cum s-au elaborat documentele. Întreaga echipă lucra la Snagov. Novice în „stilizarea" ideilor şefilor, Popescu s-a uimit de capacitatea de „improvizare" a noului lider. „Ca şi când acest raport ar mai fi fost o dată elaborat de el înainte, şi, pierzându-şi dactilograma, acuma îl reconstituia atent", afişând un „calm nefiresc" şi siguranţă absolută, povesteşte el despre „clarviziunea" lui Ceauşescu. „Nu l-am văzut o dată agitat, încordat, revenind asupra unui paragraf, retuşând, oscilând între variante, dibuind formule încă ceţoase în mintea lui", se extazia martorul.„Ciocanul proletar", cum îi plăcea să-l numească Dumitru Popescu, a făcut echipei impresie de excepţional dotat. Prin comparaţie însă cu stilul consacrat al discursului public, producţia destinată Congresului excelează prin naţionalismul afişat. Pretutindeni unde în vremea lui Dej s-ar fi spus „poporul nostru", acuma e „poporul român". Iar cuvintele „independenţă" şi „suveranitate naţională" sunt încorporate în oricare frază ce le suportă.
Ca secretar cu Organizatoricul, Ceauşescu putea să se fi îngrijit de pregătirea schimbărilor. Neanunţate însă, nici în vremea lui Dej, nici după moartea lui, ar fi greu de aflat acum câte din noutăţile Congresului din 1965 îi aparţin lui. Privit prin ochi de analişti specializaţi, cum ar fi diplomaţii polonezi acreditaţi la Bucureşti, Congresul „s-a desfăşurat sub semnul mobilizării întregului popor" pentru sarcinile economiei naţionale. Cele mai importante referate, raportează ei centralei varşoviene, au fost cele prezentate de Nicolae Ceauşescu (darea de seamă asupra perioadei 1960-1965);Chivu Stoica (dezvoltarea sectorului energetic);Ion Gheoghe Maurer (planul dezvoltării economiei naţionale în 1965-1970) şi Gheorghe Apostol (Statutul PCR). Au prezentat toate economia naţională ca un succes. Atrăgea atenţia şi proiectul noii Constituţii ce urma s-o înlocuiască pe cea veche, concepută după model stalinist.Ce văd observatorii străini„Ciocanul proletar" e cel mai tânăr şi pare cel mai dinamic dintre liderii lagărului comunist. Îl laudă şi presa străină. Mai ales că ziariştii din afara sistemului au primit acreditare la Congres. L-au prezentat cum îşi dorea: demn continuator al politicii de deschidere economică şi catalizator al democratizării vieţii de partid.Mişcările lui Ceauşescu sunt pândite însă cu îngrijorarea de sovietici. Amintirile lui Gheorghii Şahnazarov, consilier al lui Leonid Brejnev şi Mihail Gorbaciov, prezent la Congres, reţin următoarele: „Cuvântarea lui Leonid Ilici (Brejnev) a fost primită cu aplauze furtunoase şi ridicări în picioare, dar Ceauşescu i-a rezervat liderului sovietic aceeaşi pondere de recunoaştere ca şi conducătorului delegaţiei Partidului Comunist Chinez". "Ceauşescu îşi arăta deja colţii şi se comporta destul de independent. ''Gheorghii Şahnazarov consilierul lui BrejnevMereu înainte, tovarăşi!Conspectând „Scînteia", s-ar putea spune că figura de stil preferată a ideologilor partidului a fost comparaţia dintre „ieri", „azi" şi „mâine". Pentru trecut, termenii sunt fie anul 1938, socotit cel mai bun din istoria României, fie 1959 sau 1960, anii ultimi ai unicului şesenal românesc. Viitorul apropiat însemnă „măreţul program de înflorirea patriei socialiste", adică planul cincinal 1966-1970. Până la deschiderea Congresului, oficiosul partidului apare, aproape zilnic, cu câte-un grafic „pe manşetă".O inovaţie a „Scînteii", apreciată, fără-ndoială, de Ceauşescu. Găselniţă din recuzita lui Dumitru Popescu, economist la bază, noul redactor-şef. Cetăţeanul român afla, astfel, zi după zi, de câte ori va fi mai bine, într-un fel sau altul, în România anilor '70 faţă de „ieri" şi de „azi". Spre exemplu, producţia globală va fi cu 65% mai mare decât cea din1965;tot aşa, producţia agricolă globală va înregistra o creştere de 120%, iar volumul investiţiilor statului în agricultură va spori de... 16 ori! Dacă în cincinalul 1961-1965 au fost construite 240.000 de locuinţe din fondul statului, alte 300.000 apartamente şi garsoniere vor fi date în folosinţă până în 1970.
Cu anul de reper 1959, venitul naţional sporise în 1965 la 160%, pentru 1970 fiind preconizată ambiţioasa depăşire de 230%. Dacă salariaţii vor fi mai mulţi cu un milion faţă de 1965, visul creşterii productivităţii lor în industrie era ceva de speriat:cu anul de reper 1959, în 1965 atinsese 163%, ca ţinta lui 1970 să fie 220%. Şi tot aşa, sporuri ca acestea la oţel, fontă, energie electrică şi ceilalţi indicatori ai economiei socialiste.În sprijinul creşterii popularităţii, noul conducător debarcase, pentru acelaşi tip de dezbateri, în mijlocul oamenilor muncii. Prima vizită de lucru în agricultură a făcut-o la finalul lui iunie, la Cooperativa Agricolă de Producţie din comuna ialomiţeană Gheorghe Doja. Iar peste alte câteva zile, a călătorit la Ploieşti, în mijlocul muncitorilor.Noutăţile secretarului generalPe 20 iulie 1965, oficiosul partidului anunţa începerea lucrărilor Congresului al IV-lea al PMR, într-o „atmosferă de puternic entuziasm", prin prezentarea de către primul-secretar Nicolae Ceauşescu a Raportului Partidului Comunist Român.Vremuri noiAsta da, noutate! Ceauşescu debuta ca lider prin schimbarea istoriei. Ceea ce ar fi trebuit să fie Congresul al IV-lea al PMR - după numerotarea cu unu a congresului unificării comuniştilor cu social-democraţii în 1948 - se transformase în Congresul al IX-lea al PCR. Startul istoric al „vremurilor noi" revenise la fondarea PCdR, din 1921.La sfârşitul celor cinci zile (cât a ţinut Congresul din 1965) se schimbase şi Statutul partidului, şi numele ţării. Iar liderul confirmat unanim de delegaţii la Congres nu mai era doar primul dintre secretarii CC al PCR, ci secretarul lor general. Schimbare făcută la propunerea lui Gheorghe Apostol. „Aşa a hotârât Biroul Politic să-l propun eu", a motivat el peste mulţi ani. „Trebuia să contribuim cu toţii să-i ridicăm prestigiul, autoritatea...".Partidul, redevenit comunist!Analizate retrospectiv, denumirile partidului şi ţării puteau să fi fost decise pe timpul lui Dej. Din 1960-anul ultimului congres al comuniştilor români, în România se schimbaseră multe. Eliberarea deţinuţilor politici poate fi socotit actul ce consfinţea finalitatea „dictaturii proletariatului" şi a „luptei de clasă". Conform ideologiei, „poporul unic muncitor" intrase în societatea socialistă. Şi aceea, o etapă de tranziţie, cu durata nedeterminată, dar cu ţinta fixată în comunism.Corespunzător acestor schimbări, ţara s-a rebotezat ca Republica Socialistă România. Iar partidul va reveni la comunist în sens de continuarea tradiţiei şi, totodată, de călăuză spre viitorul declarat. Din noul Statut al PCR a atras atenţia interdicţia comuniştilor de-a ocupa simultan funcţii de conducere în partid şi în stat. În acelaşi scop declarat al democratizării vieţii de partid s-a votat creşterea numărului membrilor din mecanismele de conducere.
Vechiului Biroul Politic (compus din 7 membri) i-au schimbat numele în Comitet Executiv al CC al PCR. Avea acum 15 membri plini şi 10 supleanţi. Fotografiile membrilor plini vor fi aliniate astfel în „Scînteia":rândul unu-Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol şi Alexandru Bârlădeanu;rândul doi-Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici, Petre Borilă, Constantin Drăgan şi Alexandru Moghioroş;rândul trei-Niculescu-Mizil, Leonte Răutu, Gogu Rădulescu, Leontin Sălăjan şi Ştefan Voitec. Nucleul acestuia, numit Prezidiu Permanent, era destinat rezolvării politicii curente a partidului.
Cei şapte componenţi ai săi era demnitarii din „garda lui Dej": Ceauşescu, Chivu Stoica, Maurer, Bârlădeanu, Apostol, Bodnăraş şi Drăghici. Doar Secretariatul Comitetului Executiv poate fi socotit, dintru-început, dominat de oameni noi în următoarea componenţă; Ceauşescu, Drăghici, Moghioroş, Mihai Dalea, Manea Mănescu, Niculescu-Mizil, Vasile Patilineţ, Leonte Răutu şi Virgil Trofin. A crescut şi Comitetul Central - de la 110 membri (câţi fuseseră la Congresul precedent) la 167. Aşa cum consemnau însă documentele prezentate la Congres, se măriseră semnificativ şi trupele partidului: de la 807. 140 membri în 1960, la 1. 411. 066 în iulie 1965. Mai mulţi nu înseamnă deloc „lărgirea" ori „adâncirea" democraţiei. Ci, pur şi simplu, gloată mai mare. Aşa se va şi dovedi, mult prea curând.
