Autor 22462 vizualizări


Iarna anului 1981. Nicolae Ceauşescu, aflat la Predeal, vrea să se relaxeze la o vânătoare. Imediat, apropiaţii săi intră în trepidaţii. Ce vânătoare să îi ofere în miez de iarnă, pe Valea Prahovei, în Munţii Bucegi? În afară de capră neagră, nu prea existau soluţii. Deşi, sezonul de vânătoare la capra neagră era închis, pentru Nicolae Ceauşescu acest lucru nu avea să fie un impediment.

Mai rămânea o întrebare: cum să mergi la vânătoare când stratul de zăpadă este foarte mare? Simplu! Vânezi direct din telecabina ce urcă de la Buşteni la Babele!

În vederea efectuării vânătorii, în primele zile ale lui ianuarie 1987 s-au făcut repetate observaţii asupra mişcării grupului de capre negre, pentru stabilirea orelor favorabile deplasării pe cablu, în condiţii de vizibilitate. Vânat exista în tot cursul zilei, la distanţe convenabile, uşor vizibil pe fondul albului imaculat al zăpezii. Aşadar, se putea face vânătoare din telecabină. Iată ce îşi aminteşte Vasile Crişan, unul dintre organizatorii partidelor de vânătoare ale lui Nicolae Ceauşescu, despre acest episod.

«Caprele negre se obişnuiseră cu cuşca roşie suspendată pe cablu. În fiecare an, iubitorii de animale şi natură transportau cu cabina şi distribuiau pe teren hrană şi sare, localizând astfel familiile de capre negre pe culoarul cablului suspendat. Teleferiştii şi salvamontiştii vedeau aproape zilnic un ţap de capră neagră care stăpânea punctele cele mai înalte de sub traseul telecabinei şi care avea un trofeu de o rară frumuseţe. Era faimosul ţap botezat de ei cu numele de „Costică“. (...)

Problema delicată era cine să-i propună şefului această escapadă şi ce cap va cădea în cazul unui eşec. Cel care a avut ideea de a face asemenea vânătoare i-a făcut şi propunerea. Oferta l-a incitat. S-a trecut imediat la măsuri concrete. Securitatea a pus sub pază întreaga instalaţie pe cablu, personalul de deservire a fost selectat şi verificat. Cu toată instalaţia pe cablu oprită şi pregătită pentru vânătoare, s-a aşteptat trei zile. Dispozitivul de securitate îşi pierduse răbdarea.

 Moartea lui „Costică“

Dar iată că, în data de 8 ianuarie când nimeni nu se mai aştepta, coloana de maşini negre s-a oprit la staţia de telecabină din Buşteni. Ceauşescu, însoţit de soţia sa şi de câţiva apropiaţi ai lor, a păşit pe covoarele întinse cu mare grijă, până la telecabină. Se aude comanda „motor“ şi... cavalcada morţii începe. Ajunşi în zona primului ţanc, cabina este oprită şi se aud primele focuri de armă. Apoi, alte porniri, alte opriri, alte focuri de armă. Se face o mare risipă de muniţie. Ultima oprire este în zona stăpânită de falnicul ţap „Costică“. Toţi cei care îl cunoşteau şi îl iubeau pe „Costică“ se roagă să nu apară la vedere. Dar nu a fost să se întâmple aşa. Un proiectil de calibrul 375 îl doboară. „Costică“ se lasă pe spate, cade, se mai mişcă puţin, se mai zbate o dată şi apoi rămâne nemişcat, dar cu capul sus şi cu privirea spre ucigaş.

Sfidând cele mai elementare reguli vânătoreşti, Ceauşescu trage în tot ce este negru şi mişcă pe zăpadă. Iezi, capre gestante, ţapi tineri, dormind sau lingând sare, cad sub focul ucigător. Telecabina ajunge la staţia din golul alpin Babele. Aici, pentru a-şi demonstra măiestria de „vânător“, în faţa întregii asistenţe, împuşcă singurul corb al acestor înălţimi, pasăre ocrotită de lege.

La întoarcere, ca de obicei, Ceauşescu face observaţii şi dă „indicăţiili“ de rigoare. „În viitor, toate geamurile telecabinei să poată fi deschise mai uşor, ca să am posibilitatea de a trage mai repede în toate direcţiili“ sau „Mai mai bine să construiţi o telecabină specială, mai funcţională şi cu tot confortul necesar“, a spus el în final. Din fericire, această cabină nu s-a construit niciodată.

Salvamontul a recuperat „reginele stâncilor”

O adevărată aventură a început după plecarea lui Ceauşescu de la vânătoare. Echipa salvamont Buşteni, cea mai bună din ţară, a pornit în căutarea leşurilor şi a caprelor rănite. Ce a măcelărit el în câteva zeci de minute, bravii oameni ai munţilor au recuperat în două zile.

Faimosul ţap „Costică“, prietenul teleferiştilor şi al salvamontiştilor, a fost găsit. Nu murise. Rănit în coloana vertebrală, cu picioarele din spate paralizate, se târa prin zăpadă la vale, spre un cimitir numai de el ştiut. Nu voia ca frumosul său trofeu să ajungă în colecţia călăului care, prin luptă inegală, i-a curmat viaţa. „Costică“ a murit cu privirea spre prietenii săi care, cu lacrimi în ochi, asistau la ultimele clipe de viaţă.

La fel moare, într-o altă grotă, un ţap foarte tânăr, poate chiar fratele lui „Costică“, împuşcat în timp ce dormea. Salvamontiştii care l-au găsit povestesc, cu aceleaşi lacrimi în ochi, că întâi au aşteptat să-şi dea duhul şi apoi au atins acest animal sfânt. După recuperarea celor 10 „regine ale stâncilor din Carpaţi“ răpuse în cavalcada morţii de „marele vânător“, s-a aşternut durerea peste inimile celor care le-au văzut zi de zi sărind pe culmile munţilor sau coborând în mare viteză, pentru a-i anunţa că se apropie furtuna.

Toţi sunt hotărâţi să identifice un nou „Costică“, mai falnic şi mai vigilent, care să conducă în siguranţă cioporul de capre negre pe stâncile colţuroase ale Bucegilor », rememorează Vasile Crişan.

""