Ceauşescu, tupeu în faţa lui Mao Tze dun jpeg

Ceauşescu, tupeu în faţa lui Mao Tze-dun

📁 Comunismul in România
Autor: Florin Mihai

Între 3-11 martie 1964, Nicolae Ceauşescu a fost în China. La Pekin, secretarul CC a vrut să ajute la dărâmarea „Marelui Zid“ ce se ridicase între Hruşciov şi Mao. Impetuos din fire, a ajuns să polemizeze cu chinezii.

Delegaţia românească a decolat de pe Aeroportul Băneasa în dimineaţa zilei de 1 martie 1964. În oficiosul PMR, „Scînteia", scria că se efectua o „vizită prietenească, la invitaţia Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez" (CC al PCC). De fapt, românii se autoinvitaseră la Pekin, deoarece chinezii ezitaseră să-i primească. Membrii delegaţiei erau Ion Gheorghe Maurer (preşedinte al Consiliului de Miniştri), Emil Bodnăraş, Nicolae Ceauşescu şi Chivu Stoica, toţi membri ai Biroului Politic. ­I-au condus, la plecare, „tovarăşii" din conducerea statului rămaşi acasă: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Petre Borilă şi alţii. În avion a urcat şi Vang Tun, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Chinei la Bucureşti. Deasupra teritoriului Uniunii Sovietice, după cum se obişnuia, s-a trimis o telegramă lui Nikita Hruşciov, care era salutat „tovărăşeşte".După-amiaza, avionul a făcut escală la Omsk. La Pekin, a aterizat luni după-amiază, 3 martie 1964. Oaspeţii au fost primiţi de Liu Şao-ţi, vicepreşedintele CC al PCC, Deng Xiaoping, secretarul general al CC, Pîn Cijen, membru al Biroului Politic, şi alţi fruntaşi ai partidului. 2.000 de aplaudaci au fost de asemenea mobilizaţi. Ambasadorul român în China, Dumitru Gheorghiu, şi-a întâmpinat şi el conaţionalii.A văzut Marele ZidÎn 3 martie 1964, oaspeţii ­s-au întâlnit scurt cu Liu Şao-ţi. Mao nu a primit delegaţia română în primele zile ale vizitei. Probabil aştepta să vadă poziţia românilor faţă de tensiunile sovieto-chineze, vizând supremaţia în lumea comunistă. Seara, gazdele au oferit un dineu. A doua zi, acelaşi Şao-ţi a însoţit oaspeţii la un concert de dansuri şi muzică tradiţională chineză. Dis-de-dimineaţă, s-au vizitat gara şi stadionul „popular" din Pekin. În 6 martie 1964, Ceauşescu şi ceilalţi au vizitat muzeul fostului palat imperial, denumit „Palatul de iarnă". Ghid le-a fost Sia Ian, adjunctul ministrului Culturii. Şi în 7 martie a fost program cultural:Muzeul Revoluţiei Chineze, din Piaţa Tien An Men. Iar seara, delegaţii au asistat la spectacolul prezentat special pentru ei la Teatrul de Operă clasică din capitala chineză.În afara Pekinului, românii s-au deplasat puţin. În 8 martie, au petrecut câteva ore în Comuna populară Kao Fei Tien. În zilele următoare, Maurer şi Ceauşescu au văzut Marele Zid, Palatul subteran de la mormintele împăraţilor din dinastia Ming şi lacul de acumulare construit în regiune. Ceilalţi doi membri ai delegaţiei, Stoica şi Bodnăraş, au mers la Ţesătoria de bumbac nr. 2.Convorbiri cu Şao-ţiPrima rundă de convorbiri s-a purtat în 5 martie, cu Liu Şao-ţi. Din partea română, vioara întâi a fost Nicolae Ceauşescu. În faţa chinezilor, el a criticat politica PCUS când instalase în fruntea comuniştilor români un ucrainean (Vitali Holostenko, în 1928) şi un polonez (Alexandru Stefanski-Gorn, în 1931). „Prin ei a fost mai uşor să se imprime o linie politică greşită în problema naţională. (...)

Comitetul central al PCUS a continuat să se erijeze în centru conducător şi să dea indicaţii cine să fie în conducerea unui partid, cine să nu fie, sprijinind acele elemente care erau cât mai servile", a precizat Ceauşescu. Drept exemplu de „aservire faţă de Uniunea Sovietică", a prezentat cazul trioului Pauker-Luca-Georgescu. Apoi, Ceauşescu a înfierat staţionarea trupelor sovietice în România, înfiinţarea sovromurilor, opoziţia sovieticilor la industrializare, prezenţa agenţilor sovietici pe teritoriul românesc. „Noi suntem complet de acord cu dv. că relaţiile dintre ţările socialiste trebuie să se bazeze pe principiul egalităţii şi neamestecului în treburile interne", a mai spus secretarul CC. Poetul MaoCu Mao Tze-dun, trimişii Bucureştiului s-au întâlnit abia la după-amiaza zilei de 10 martie, în Palatul Adunării Populare. Nu înainte ca, de dimineaţă, să bifeze şi alte puncte din programul vizitei. Au fost la Universitatea Sinhua, din Pekin, unde i-a întâmpinat rectorul Cian Nan-sian, adjunct al ministrului Învăţământului. Apoi la fostul palat imperial de vară, unde s-au plimbat prin cel mai popular parc din Capitală.Mao a pornit discuţia pe un ton confesiv. După ce i-a flatat pe interlocutori că erau oameni „cu multe cunoştinţe", s-a prezentat ca „un om necultivat". Când era învăţător de şcoală elementară, zicea el, nu ştia „că în lume au existat Marx, Engels şi Lenin". Dar când a dat ochii cu Bodnăraş, a spus:„Dv. aţi fost la război". „Am fost la închisoare", a răspuns fostul general, sigur că aşa crea mai mare impresie. Şi iarăşi liderul chinez s-a pus pe povestit. Mai întâi a relatat versiunea proprie asupra neînţelegerilor cu sovieticii.

În 1957, URSS ar fi insistat să ocupe litoralul chinezesc. „Polemica aceasta nu va avea o mare influenţă asupra situaţiei din China", a spus Mao. „În primul rând, nimeni nu a murit şi nici nu va muri. În al doilea rând, cerul nu va cădea. În al treilea rând, iarba şi copacii de pe munţi vor continua să crească. În al patrulea rând, peştii vor continua să înoate şi în al cincilea rând, tovarăşele femei vor continua să nască", a încheiat poetul Mao, cu înţelepciuni din Confucius.Mesaj pentru HruşciovConvins că românii ar fi urmat să-i servească de telefon fără fir lui Hruşciov, Mao le-a spus oaspeţilor:„Vă rog să-i spuneţi tovarăşului Hruşciov cât de încăpăţânaţi sunt chinezii, ei nu vor să cedeze niciun pas, niciun petic de pământ, vor să ducă lupta ascuţiş contra ascuţiş". După un monolog de câteva zeci de minute, Mao s-a uitat teatral la ceas şi a remarcat că ceilalţi abia scoseseră un cuvânt.Atunci şi-au intrat în rol şi românii. A spart gheaţa Maurer, în calitate de şef al delegaţiei. Dar mai incisiv a fost Ceauşescu. Încă de la început, secretarul CC s-a prezentat: „Eu sunt mai tânăr, mi se pare că sunt cel mai tânăr de aici, totuşi sunt de 30 de ani membru de partid". „Ce vârstă aveţi?", l-a întrebat atunci Mao. „Am 46 de ani", a răspuns Ceauşescu. „Am stat şi în închisoare, am cunoscut şi luptele fracţioniste, şi lipsa de unitate chiar în partidul nostru", s-a mai lăudat el.Luându-şi avânt, şi-a permis să le reproşeze chinezilor că diferendul cu sovieticii afecta partidele comuniste din ţările capitaliste. După ce Mao, Pîn Cijen şi Kan Sen au sărit iritaţi de remarcile sale, Ceauşescu i-a domolit: „Să creăm condiţii, să discutăm, să facem un armistiţiu de câteva luni". „Dacă nu o să publicăm 3-4 luni în presă nu o să cadă nici cerul, o să curgă şi apele, o să nască şi femeile", a continuat el, parafrazându-l inspirat pe „împăratul roşu"."Eu sunt mai tânăr, mi se pare că sunt cel mai tânăr de aici, totuşi sunt de 30 de ani în partid.''Nicolae Ceauşescu secretar CC al PMR"Am stat şi în închisoare, am cunoscut şi luptele fracţioniste, şi lipsa de unitate.''Nicolae Ceauşescu secretar CC al PMRSub umbrela protectoare a ChineiTot mai agresivi, chinezii le-au reproşat invitaţilor că în trecut se exprimaseră şi ei, la câteva congrese ale partidelor frăţeşti, împotriva PCC. „Sunteţi dogmatici sau revizionişti, ori adoptaţi o atitudine de mijloc?", i-a întrebat, provocator, Mao. „Noi suntem marxişti-leninişti", a răspuns, semeţ, Ceauşescu.În final însă, atmosfera s-a detensionat. Iar subiect de glumă au devenit vecinii de la sud de Dunăre. Mai întâi, Mao a caracterizat Bulgaria drept „o ţară ciudată". Ştia bine că era unul dintre statele fidele sovieticilor, dar s-a întrebat totuşi retoric dacă nu cumva era ostilă din cauza dezinteresului Chinei pentru producţia lor de struguri şi de zarzavat. Şi „de păt­lăgele roşii", a completat, spre amuzamentul tuturor, Maurer.Seara, Mao i-a invitat pe oaspeţi la un dineu de 30 de persoane. Le-au răspuns şi românii, printr-o masă, în seara dinaintea plecării. Mao n-a mai onorat cu prezenţa. Au venit, în schimb, Liu Şao-ţi, Den Xiaoping, Pîn Cijen, Kan Şen şi mulţi alţii. În 12 martie, delegaţia României a decolat spre Coreea de Nord. Pentru Ceauşescu urma altă întâlnire memorabilă, cu Kim ir Sen, liderul coreenilor roşii.La finalul vizitei, „Scînteia" a publicat un comunicat laconic. „Cele două părţi au făcut un schimb de păreri asupra problemelor de interes comun", desfăşurat „într-o atmosferă prietenească". Adevărata semnificaţie a întrevederii a intuit-o însă Alexandru Bârlădeanu (Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri, Editura Evenimentul Românesc, 1997): „Dej a trăit sub umbrela protectoare a Chinei. Îşi putea permite mai multă independenţă ­ştiind că ruşii sunt atenţi la ce vor face chinezii, dacă ei întreprind ceva în defavoarea României".Nu întâmplător, la câteva săptămâni după convorbirile cu Mao, satelitul ce fusese România s-a desprins de pe orbita Kremlinului. În aprilie 1964 s-a adoptat declaraţia prin care comuniştii români făceau din independenţa politică şi economică un crez.;Amintirile lui MaurerÎn 1964, Ion Gheorghe Maurer, prim-ministru al României (1961-1974), a vizitat în două rânduri China, în lunile martie şi septembrie-octombrie. Despre întrevederile cu liderii comunişti chinezi a relatat după 1989 („Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României", Cluj-Napoca, Dacia, 2001). „Nu m-am dus acolo ca să mediez conflictul ruşilor cu chinezii", a povestit fostul demnitar.„M-am dus cu scopul de a face China să înţeleagă politica noastră ca o politică de ieşire de sub hegemonia sovietică. Să câştigăm, deci, sprijinul Chinei. Când am ajuns la Pekin, Mao Tze-dun m-a primit foarte prost, convins probabil, şi el, că eu vin în China ca să sprijin interesele sovieticilor. Mai m-a şi întrebat:«Voi, românii, de partea cui sunteţi?» şi eu am răspuns:«De partea marxismului». Am avut după aceea zece zile de discuţii cu Zhou Enlai, primul ministru. A fost timp suficient să-i explic politica României în ceea ce priveşte URSS şi, în general, ­ceea ce se întâmplă în România. I-am spus şi că pentru a ieşi de sub hegemonia sovieticilor avem nevoie de sprijinul Chinei".Cu Zhou Enlai s-au purtat şi discuţii „de natură ideologică". „Iar nouă ne era uşor să-i facem să creadă că eram mai aproape de punctul lor de vedere asupra marxismului decât de cel al sovieticilor", a mai spus Maurer.Documentele de arhivă provenind de la Cancelaria Comitetului Central nu par să confirme întrutotul părerea lui Ion Gheorghe Maurer. Încă dinaintea plecării delegaţiei române în Asia, Gheorghiu-Dej îi sfătuise pe emisarii săi diplomatici să obţină încetarea polemicii dintre cele două mari puteri comuniste.„Ca să ajung în China, am trecut prin URSS", şi-a amintit Ion Gheorghe Maurer. „Şi la plecare, şi la sosire am făcut o oprire la Moscova, folosindu-mă de acest prilej pentru a mă întâlni cu cineva mai însemnat din conducerea URSS. Dacă aş fi ocolit acest lucru, conducerea ­URSS ar fi avut un pretext să interpreteze călătoriile mele în China şi să mă pedepsească, nu atât pe mine, cât ţara.Îmi amintesc că a doua oară când m-am întors din China (n.r.-de fapt, prima oară, în martie 1964), deoarece Hruşciov nu se afla la Moscova, ci în concediu, în Crimeea, ­m-am dus tocmai acolo. Ce dovadă mai mare puteam să-i dau că n-am de gând să-l ocolesc, că n-am nimic de ascuns? Oricând puteam răspunde, la orice acuzaţie a lui, că dacă aş fi avut vreo intenţie împotriva ­URSS, în drumurile mele în China, nu mă deplasam tocmai în Crimeea să-l pot întâlni". Deşi fără efect imediat, Maurer credea că întâlnirile cu Mao au strâns relaţiile româno-chineze, până atunci „aproape inexistente". În beneficiul lui Nicolae Ceauşescu, succesorul şi continuatorul politicii prochineze a lui ­Gheorghiu-Dej."M-am dus cu scopul de a face China să înţeleagă politica noastră ca o politică de ieşire de sub hegemonia sovietică.''Ion Gheorghe Maurer prim-ministru