Autor 2405 vizualizări


Secretarul Comitetului Central supraveghea activitatea prim-secretarilor din Partidul Muncitoresc Român. La raportarea cifrelor de producţie, Nicolae Ceauşescu îi mustra pe „codaşi“. Cuvântul lui de ordine era întotdeauna „trebuie“.

La o lectură a stenogramelor din şedinţele conduse de Nicolae Ceauşescu în deceniile al şaptelea şi al nouălea se pot găsi asemănări uimitoare. În cei aproape 30 de ani, realizezi că „Tovarăşul" s-a schimbat prea puţin. Pe tema producţiei în diverse ramuri economice, a rămas de-a lungul vremii la fel de înverşunat. Inflexibil în opiniile sale, iritat de contraargumentele altora, încăpăţânat, zgârcit, Ceauşescu îşi beştelea cu orice prilej subalternii. Mai ales când „realizarea planului" era în pericol.  
 
Conducea şedinţele cu prim-secretarii

Printre sarcinile pe care le avea în calitatea de secretar al CC, Nicolae Ceauşescu se ocupa şi de manageriatul prim-secretarilor comitetelor regionale de partid. Intra astfel în contact direct cu reprezentanţii Partidului Muncitoresc Român (PMR) în teritoriu. De obicei, Ceauşescu conducea şedinţele în care se raportau împlinirile şi neîmplinirile din fiecare regiune a ţării.

O astfel de şedinţă s-a desfăşurat pe 20 octombrie 1962. Au participat prim-secretarii şi secretarii cu probleme economice ai comitetelor regionale ale PMR, precum şi preşedinţii sfaturilor populare. Dintre înalţii activişti s-au prezentat Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Alexandru Drăghici, Petre Borilă, Dumitru Coliu, Mihai Dalea. Dar secretarul CC a condus şedinţa, în stilul său consacrat.   

Pe post de raportori, de la regiuni, au fost:Petre Blajovici (Banat), Vasile Vâlcu (Dobrogea), Constantin Scarlat (Galaţi), Gheorghe Necula (Nicula, Bucureşti), Ştefan Matei (Argeş), Constantin Drăgan (Oltenia), Dumitru Balalia (Ploieşti), Iosif Uglar (Maramureş), Vasile Vaida (Cluj), Iosif  Banc (Mureş, Autonomă Maghiară), Aldea Militaru (Braşov), Petru Furdui (Hunedoara), Gheorghe Roşu (Bacău), Victor Bolojan (Crişana), Virgil Cazacu (Iaşi) şi Ene Ţurcanu (Suceava).

În plină toamnă, două probleme frământau conducerea PMR:însămânţările şi realizarea „sarcinilor de predare a contractelor" la unele produse. Pe rând, fiecare invitat a raportat datele despre recoltarea porumbului, grâului, fasolei, cepei şi starea şeptelului. Se citeau mai întâi cifrele propuse în planul economic, pe anul 1962, apoi cele realizate pe „teren".

Ciumă pentru bănăţeni

Primul înscris la cuvânt a fost Petre Blajovici. După ce a comunicat cifrele seci ale regiunii, prim-secretarul a recunoscut şi „problemele în muncă". În unele zone exista „o pădure de coceni". Din cauza lipsei depozitelor, la Cărpiniş şi la Uivar, porumbul deja colectat rămăsese pe câmp. „Să pună paznici CFR-ul", a oferit Nicolae Ceauşescu soluţia, la prima sa intervenţie. Numai că lipseau şi camioanele pentru transport. Pentru cele 15.000 tone de porumb, se pare că 1.000 de camioane nu erau de ajuns. În regiune existau diferenţe de recolte între Gospodăriile Agricole Colective (GAC) de la şes şi cele de ladeal. Din cauza terenului, a inundaţiilor şi ploilor cu piatră, la deal se recoltase sub plan.

Blajovici, susţinut de Coliu, a propus „suplimentarea contractelor din producţia planificată", apoi „suplimentarea contractelor din cantitatea ce se cuvine membrilor gospodăriilor colective care urmează să se plătească numai în bani". Un artificiu la care numai Ceauşescu s-a opus. „Nu sunt de acord cu poziţia adoptată de a încerca să repartizaţi producţia între gospodăriile din cadrul raionului. La aceasta trebuie pus capăt în fiecare regiune pentru că nu este o republică şi repartizează cum vrea".

Ceauşescu şi-a întărit argumentaţia, sub pretextul că indicaţia, clară, venise de la Gheorghiu-Dej. Doar CC, a mai adăugat vorbitorul, hotăra soarta gospodăriilor colective cu producţie slabă. Numai că, în Blajovici, Ceauşescu a găsit un interlocutor încăpăţânat. „Până acum indicaţia aşa era", a încercat să iasă din culpă activistul bănăţean. Iar Ceauşescu l-a pus repede la punct. „Nu, tovarăşe. De la gospodăriile care nu au nu trebuie să luăm. Dar problema ajutorării celorlalţi o să vedem. Nu s-au dat indicaţii".   
 
Mumă pentru argeşeni

Pe Matei, de la regiunea Argeş, Ceauşescu trebuie să-l fi ştiut bine. Secretarul CC era deputat de Piteşti, în Marea Adunare Naţională, încă din 1952. De aceea o fi fost şi mai îngăduitor cu el. Precum ceilalţi, Matei a prezentat mai întâi datele statistice. Din recolta de porumb se pierduseră 80.000 ha, „compromise". Îndemnat să detalieze rezultatele gospodăriilor agricole colective, Matei a continuat. Din 144.837 hectare însămânţate cu porumb boabe, se pierduseră 47.342 de hectare. Pe „baza analizei", activistul promitea însă o producţie totală de 103.078 de tone la porumb. Calculase şi obligaţiile GAC din regiune către stat, circa 47.000 de tone, şi alte obligaţii, seminţe, fondul de ajutor şi de furaj, circa 23.000 de tone.

Zăpăcit de atâtea cifre, Ceauşescu a cerut „să o luăm încă o dată". Şi a solicitat lămuriri despre metoda de calcul. După ce a explicat minute bune cum socotise, Matei a cerut ca GAC să fie scutite, din planul iniţial, de 17.000 tone de porumb. Imediat, Ceauşescu a aprobat: „Să li se reducă 17.000 tone". Dar când raportorul a plusat, cu o cerere de 5.400 tone ajutor de la fondul central al statului, Ceauşescu l-a repezit. „Nu, că asta trebuie aprobat", a spus secretarul CC. I-a iertat şi recoltele slabe la ceapă şi fasole, rugându-l să „îndeplinească planul" la mere.

Porumbul şi cartofii

La finalul discuţiilor, Ceauşescu a tras concluziile. A cerut măsuri pentru finalizarea însămânţărilor. După care a cerut să se are „zi şi noapte". „Să nu se considere că situaţia s-a liniştit şi să ne culcăm, fiindcă nu ştim cât va ţine timpul bun", i-a avertizat secretarul CC. După care a stabilit priorităţile. Din cauza frigului, cartofii ar fi trebuit repede depuşi în silozuri. La recoltarea fasolei şi a cepei, Ceauşescu aprecia că existau „deficienţe ale organelor noastre". Îl enerva faptul că se importa ceapă.

„Să dăm dolari pentru ceapă când sunt posibilităţi să acoperim? Trebuie să luăm ceapa care este mai verde, s-o punem la consum fiindcă avem unităţi, la cantine, la studenţi şi pe piaţă şi să păstrăm cea uscată pentru iarnă", a propus el. Cerea „sforţări" şi pentru fasole, fără să se ia „ultimul bob de la oameni, pentru că este totuşi un aliment".

"Nu sunt de acord cu repartizarea producţiei între gospodăriile din cadrul raionului.''
Nicolae Ceauşescu secretar al CC

Destine de comunişti

După ce Nicolae Ceauşescu s-a instalat în fruntea partidului, carierele politice ale prim-secretarilor din ultimii ani ai regimului Gheorghiu-Dej s-au schimbat. În funcţie de simpatiile lui Ceauşescu, de competenţe şi devotament faţă de noul lider, fiecare a crescut şi descrescut ierarhic. Aproape toţi au fost deputaţi în Marea Adunare Naţională, membri plini sau supleanţi ai Comitetului Central şi apoi ai Comitetului Politic Executiv. Numai că unii au rămas în teritoriu, pe când altora li s-au dat în subordine ministere.

Cel mai cunoscut dintre ei era Vasile Vaida (1909-1987), membru de partid din 1935. Pe el, Ceauşescu îl ştia mai bine. Îi fusese adjunct la Ministerul Agriculturii (1948-1950). Pe seama lor circulau în partid fel de fel de glume. Se spunea că doi cizmari „coordonau agricultura". Ulterior, Vasile Vaida a deţinut alte funcţii. A fost preşedintele Comisiei de Stat pentru Valorificarea Produselor Agricole (1963-1966) şi al Casei de Pensii şi Asigurări Sociale a Membrilor Cooperativelor Agricole de Producţie (1966).

Un altul, Petre Blajovici  foto (n. 1922), a fost se pare apreciat de Nicolae Ceauşescu în primii săi ani de conducere. El a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1967). Şi, conform principiului rotaţiei cadrelor, a tot schimbat locul de muncă. A fost, pe rând, ministru al Muncii, prim-secretar al Comitetului judeţean în Bihor, ambasador în Zimbabwe.

Vasile Vâlcu (1910-1999), vechi ilegalist, a pătruns în CPEx şi a condus Comisia Centrală de Revizie (1979-1989). Iar Constantin Scarlat (1914-1993) a devenit şeful Secţiei Energie, Construcţii şi Transporturi din cadrul Direcţiei economice a CC a PCR şi ministru al Industriei Chimice (1965-1969).
Prahoveanul Dumitru Balalia (1911-1993) a rămas prim-secretar al comitetului regional Ploieşti până în 1968. Din 1955 până în 1972, a fost şi membru al Comitetului Central.

Muncitor forestier pe Valea Mureşului, Iosif Banc (născut în 1921) a intrat în partid în 1947. Din 1965 a fost scos din funcţia de prim-secretar al Regiunii Mureş-Autonomă Maghiară şi instalat vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1972). Pentru un an, a condus Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor (1971-1972).

Maghiarul Iosif Uglar (născut în 1920), de profesie dulgher, a condus activitatea Partidului Comunist Român (PCR) în unităţi teritorial-administrative din nordul Transilvaniei. A activat la Baia Mare, Maramureş şi Satu Mare. Din 1968 a devenit membru al Consiliului de Conducere al Curţii Superioare de Control Financiar.

El a fost preşedintele unor sectoare mai puţin lipsite de importanţă:Secţia pentru sistematizare, construcţii sociale şi edilitare, Biroul executiv al Comisiei centrale de partid şi de stat pentru sistematizarea teritoriului şi a localităţilor urbane şi rurale, Comisia centrală pentru întreceri socialiste între consiliile populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.

Răzbunarea activiştilor

Pentru „rezultate superioare în muncă", la rândul lor, prim-secretarii îi presau pe subalterni. O astfel de situaţie a relatat Ion Râmbu (născut în 1931), fost adjunct al Ministrului Economiei Forestiere.

În mai 1961, Râmbu era director general al Combinatului de prelucrare a lemnului din Brăila. Oraşul de pe Dunăre figura în programul oficial al vizitei întreprinse în România de Antonin Novotny, secretarul general al Partidului Comunist din Cehoslovacia. Pregătirile au început târziu, cu patru zile înainte ca înaltul oaspete, însoţit de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, să sosească.

Pentru a-i întâmpina pe vizitatori, combinatul trebuia înfrumuseţat. Directorului general i s-a sugerat să construiască rapid încăperi pentru portar şi pentru pontaj, să se planteze gazon şi flori. „N-am dormit 60 ore, nici eu, nici echipele mele de muncitori şi ingineri; s-a confecţionat la fabrica de mobilă şi o masă extensibilă, s-a desfăcut zidul, s-au înlocuit WC-urile, chiuvetele, s-a pus faianţă nouă", a relatat fostul demnitar.

Cambur, prim-secretarul brăilean, a cerut muncitorilor să confecţioneze şi două casete din lemn, suveniruri pentru oaspeţi. Mocnit până atunci, conflictul dintre activist şi directorul fabricii s-a declanşat. „Tovarăşe prim-secretar, nu am tâmplari sculptori şi intarsieri, astea la o fabrică cu tradiţie se pot face în 2-3 săptămâni", a protestat inginerul Râmbu. „După vizită te pun în discuţia Biroului Orăşenesc că ai refuzat o sarcină de partid", l-a ameninţat activistul. Tot Râmbu a trebuit să descurce iţele afacerii, comandând urgent două casete de artă de la meşterii arădeni. De asemenea, s-a îngrijit de masa oficială. Mâncărurile au fost aduse într-un camion cu gheaţă, de la Bucureşti, după ce fuseseră preparate la Capşa.