Autor 15339 vizualizări


La întâlnirea cu Fidel Castro din mai 1972, Ceauşescu a încercat să-l convingă pe omologul cubanez să vândă României nichel la tarif preferenţial. Însă liderul revoluţiei de la Havana nu avea dispoziţie pentru afaceri, venind la Bucureşti ca să-i „înfiereze“ pe „imperialiştii“ americani.

„El Lider Maximo“ Fidel Castro, prim-secretar al partidului comunist cubanez, se afla într-un turneu mondial. A profitat de ocazie pentru a-l cunoaşte îndeaproape pe tovarăşul său român. Ceauşescu şi Castro au avut trei întâlniri oficiale, pe 26, 27 şi 29 mai. Ziua de 28 mai a fost rezervată unei vizite la Ploieşti, ocazie pentru liderul cubanez să cunoască realizările socialismului românesc. La discuţiile bilaterale au participat Ion-Gheorghe Maurer (prim-ministru), Emil Bodnăraş (vicepreşedinte al Consiliului de Stat), Ion Păţan (ministrul Comerţului Exterior), Ion Ioniţă (ministrul Apărării), Bujor Almăşan (ministrul Minelor, Petrolului şi Geologiei), George Macovescu (prim-adjunct al ministrului de Externe), Gheorghe Oprea (consilier al CC al PCR) şi Petre Ionescu (ambasadorul României la Havana).

Refuzul colaborării economice

Ceauşescu i-a invitat la discuţii pe miniştrii din domeniul economic deoarece avea de gând să-i propună lui Castro proiecte de cooperare în domeniul industrial şi comercial. Liderul român pusese ochii pe rezervele de nichel ale Cubei, dorind înfiinţarea unei turnatorii printr-o societate mixtă. Castro nu s-a arătat prea încrezător în proiectele lui Ceauşescu, considerând spaţiul imens dintre cele două ţări o piedică în calea colaborării.

„El Lider Maximo“ era interesat să discute doar despre „imperialismul yankeu“. Castro susţinea că economia Americii de Sud nu se putea dezvolta liber atâta vreme cât ţările din regiune erau subjugate de guvernul de la Washington. Cubanezii erau gată să-şi consilieze confraţii latino-americani dacă ar fi început revoluţii contra capitalismului.

Pe Castro nu-l mulţumeau nici măcar sovieticii. În primii ani după cucerirea puterii îşi pusese mari speranţe în ajutorul Moscovei pentru lupta contra „imperialismului american“. Entuziasmul iniţial se prăbuşise în timpul crizei rachetelor din octombrie 1962. Hruşciov era interesat de Cuba în măsura în care statul latino-american putea să-i ofere un avantaj strategic. Cei zece ani de la consumarea crizei rachetelor mai vindecaseră o parte din rănile dezamăgirii. Însă relaţiile sovieto-cubaneze nu mai aveau exaltarea de altădată.

Obsesia antiamericană a lui Castro

La întâlnirea din 27 mai 1972, Ceauşescu i-a propus oaspetelui sud-american să discute pe larg despre relaţiile internaţionale. Castro a fost încântat să converseze despre soarta lumii, însă l-a anunţat pe liderul român că nu-l interesa Orientul Mijlociu sau problemele din Africa. Tema sa preferată era conflictul din Indochina, unde „imperialiştii yankei“ cotropiseră paşnicul poporul vietnamez. Ceauşescu a încercat să impună un ton moderat discuţiei. Secretarul general al PCR s-a lăudat cu eforturile sale privind procesul de pace. Ceauşescu i-a spus lui Castro că nici el nu accepta invazia americană în Vietnam, însă conflictul era o realitate şi trebuia încheiat prin soluţii politice. Liderul român susţinea că războiul din Indochina arătase lumii că o ţară mică putea face faţă unui colos militar, fiind o lecţie pentru marile puteri. Ceauşescu i-a mai povestit lui Castro cum îi sfătuise el pe liderii vietnamezi să se întoarcă la masa negocierilor de la Paris, soluţia politico-diplomatică fiind cea mai înţeleaptă.

Revoluţionarul Castro nici dorea să audă de negocieri. Fără o ripostă militară a vietnamezilor, spunea el, „imperialiştii“ americani rămâneau pentru totdeauna în Indochina. În opinia liderului cubanez, dacă războiul se încheia printr-o soluţie politică, ar fi însemnat de fapt capitularea militară a americanilor. „Înfrângerea trebuie numită soluţie politică?“, se întreba ironic „El Lider Maximo“. Dacă aveau onoare, „yankeii“ ar fi trebuit să-şi asume public pierderea războiului din Vietnam.

Castro, spionat pas cu pas la Bucureşti

Cu toate că discuţiile oficiale au fost deosebit de cordiale, Ceauşescu nu s-a putut abţine să-şi spioneze prietenul sud-american. La reşedinţa de protocol a lui Castro a fost instalată tehnică operativă, Ceauşescu primind zilnic note privind remarcile liderului cubanez la adresa României şi a secretarului general al PCR. Probabil şi Fidel Castro proceda asemenea în ţara sa, deoarece din discuţiile interceptate s-au cules numai politeţuri. Într-o convorbire cu medicul său, Castro l-a prezentat pe Ceauşescu a fi un „om de acţiune, sincer şi dinamic“. Omologul român îi lăsase impresia că stăpânea bine problemele politice şi economice, fiind şi o gazdă primitoare deoarece îşi asculta interlocutorii foarte atent. Liderul cubanez i-a mai spus medicului că se odihnise instantaneu după aterizarea în România, cu toate că venea dintr-un turneu solicitant. L-a ajutat căldura oamenilor şi a tovarăşilor români. Castro se simţea ca acasă deoarece înţelegea multe cuvinte din limba locală.

 

 

 

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro