Autor 4992 vizualizări


Pe 25 august 1964, Nicolae Ceauşescu a participat la funeraliile lui Palmiro Togliatti, lider al Partidului Comunist Italian.

La două zile după ce serbase, la Bucureşti, Ziua Naţională a României, Nicolae Ceauşescu a plecat spre Italia. Alături de Florian Dănălache, prim-secretar al Comitetului orăşenesc Bucureşti şi câteva sute de mii de italieni, Ceauşescu a fost la funeraliile lui Palmiro Togliatti, secretarul general al Partidului Comunist Italian (PCI), poreclit „Il Migliore" (n.r. - cel mai bun).

Un cortegiu impresionant

De la Roma, Octavian Paler, corespondentul de-atunci al Agerpres, a relatat evenimentul pentru „Scînteia". După ce a fost adus de la Moscova, cu avionul, corpul neînsufleţit a fost depus la sediul Comitetului Central al PCI.

 Aşa cum era practica în partidele comuniste, la căpătâi i-au stat, pe rând, colaboratorii apropiaţi. Dintre ei urma să fie ales şi succesorul. În ultimele schimburi ale gărzii de onoare au stat Luigi Longo, Giorgio Amendola, Mario Alicata, Enrico Berlinguer şi alţii.

Înmormântarea a avut loc marţi, 25 august 1964. La sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Italian, în apropierea Pieţei Veneţia, s-au strâns peste 500.000 de oameni. La ora 16.00, trupul neînsufleţit a fost depus pe un car funerar acoperit cu garoafe roşii.

În spatele carului, înşiruiţi pe câţiva kilometri, au mers membrii familiei Togliatti, conducerea PCI, delegaţii partidelor comuniste şi muncitoreşti din străinătate, printre care şi Nicolae Ceauşescu, fruntaşii Federaţiei Tineretului Comunist Italian, reprezentanţii statului italian, susţinători de-ai defunctului. Până să ajungă la cimitir, mulţimea s-a oprit pentru un miting.

După ce a traversat străzile Dei Fori Imperiali, Cavour, Manzoni, cortegiul funerar s-a oprit în Piaţa San Giovanni, unde Togliatti ţinuse ultimul discurs. Primul a cuvântat Luigi Longo. Apoi s-a adresat mulţimii Leonid Brejnev, membru al Prezidiului şi secretar al CC al PCUS.

„Comuniştii din Uniunea Sovietică şi întregul popor sovietic împărtăşesc durerea comuniştilor italieni, a prietenilor, a tovarăşilor de luptă ai lui Palmiro Togliatti", a spus rusul. Au mai vorbit Dolores Ibarruri (Spania), politicieni şi sindicalişti italieni. Abia apoi mulţimea s-a urnit către cimitirul comunal Verano, din cartierul Tiburtino. La ora18.00, procesiunea s-a încheiat. În lacrimile asistenţei, „Cel mai bun" păşea într-o lume mai bună.

Ceauşescu şi Luigi Longo, următorul şef al PCI, în 1967

Iscodit de italieni

Ceauşescu n-a părăsit Roma a doua zi după înmormântare. La insistenţele italienilor, a mai zăbovit o zi, pentru o întâlnire neoficială. La sediul Ambasadei României, secretarul CC, asistat de Dănălache şi de diplomatul Mihai Marin, a discutat cu Mario Alicata şi Emanuele Macaluso, secretari ai PCI.


Două chestiuni politice le frământau pe gazde. Italienii erau curioşi cum decurse-se întrevederea dintre Ion Gheorghe Maurer şi Charles de Gaulle, la Paris, la începutul lunii august. În special, pe înalţii activişti ai PCI îi interesa părerea României despre politica externă a generalului. Adevăratul scop al întrevederii era altul însă.

La iniţiativa sovieticilor, în toamnă, partidele comuniste ar fi urmat să alcătuiască o comisie pregătitoare a unei consfătuiri generale. Hruşciov spera să-l condamne public pe Mao Tze-dun, cu asentimentul comuniştilor europeni. Numai că italienii, ca şi românii, aveau rezerve faţă de poziţia sovietică. Îngrijoraţi pentru unitatea mişcării comuniste, ei l-au tatonat pe Ceauşescu. 

Laude pentru de Gaulle

În limita mandatului său, secretarul CC le-a oferit gazdelor lămuriri. Despre relaţia cu Franţa, el a spus că se încadra în orientarea „coexistenţei paşnice cu ţările capitaliste". „Întrucât linia partidului nostru în ce priveşte industrializarea este de a crea o industrie dintre cele mai moderne, noi cumpărăm de pe indiferent care piaţă acele maşini şi instalaţii care sunt la nivelul tehnicii mondiale", a spus Ceauşescu. Pe Charles de Gaulle l-a lăudat pentru independenţa faţă de SUA. 

Când a venit vorba despre schisma lumii comuniste, reprezentantul Partidului Muncitoresc Român (PMR) a reluat principiile „Declaraţiei din aprilie 1964". Printre altele, a povestit cum decurseseră întâlnirile cu Mao Tze-dun, Kim Ir Sen şi Nikita Hruşciov, din prima parte a anului. 

Venindu-le rândul la destăinuiri, italienii au recunoscut că se împotriveau condamnării publice a chinezilor. Erau nemulţumiţi că sovieticii nici nu îi consultau în chestiunile politice importante.

Mario Alicata le-a dezvăluit invitaţilor români şi motivele pentru care Togliatti stătuse un timp la Moscova. Pe baza unui program, el discutase cu sovieticii diferenţele de opinie dintre cele două partide. PCI, altădată fidel colaborator al „măreţului" partid sovietic, ieşise din linie!


În cazul în care erau ignoraţi, italienii voiau să refuze participarea la consfătuirea generală programată pentru 15 decembrie 1964. „Nu vor ca această consfătuire să ducă la legalizarea scindării mişcării comuniste, la condamnarea şi excluderea RP Chineze", a sintetizat Ceauşescu informaţiile adunate, într-un raport către Biroul Politic.  

Învăţăminte pentru viitor

La puţină vreme după moartea lui Togliatti, în România s-a publicat testamentul său politic, pe care îl redactase la Yalta, cu puţină vreme înainte să se stingă. Publicarea volumului era un gest de recunoştinţă în amintirea celui decedat, dar şi o poziţie politică. Pentru că volumul abunda în critici severe la adresa sovieticilor.

După cum a recunoscut într-o întrevedere cu Alicata, de această dată la Bucureşti (25-26 septembrie 1964), Ceauşescu a citit şi el însemnările lui Togliatti. Îl impresionase deviza comuniştilor italieni, „unitate în diversitate". O va adopta, la rându-i, în deceniile următoare, când a sprijinit „calea proprie spre socialism" a partidelor comuniste occidentale.

Liderul Partidului Comunist Italian, asasinat de sovietici?

Moartea lui „Ercoli" a stârnit imaginaţia amatorilor de teorii conspiraţioniste. S-a speculat că Palmiro Togliatti ar fi fost ucis de sovietici, pentru că se împotrivea condamnării publice a lui Mao Tze-dun. Sănătatea liderului comunist italian se şubrezise încă de la începutul anului 1964. Tot atunci, în urma unor discuţii în cadrul conducerii partidului, Togliatti l-a ales succesor pe Luigi Longo.

După care, însoţit de iubita lui, Leonilda Lotti, mai tânără cu 27 de ani, a plecat la tratament la Artek, în Uniunea Sovietică. Pe timpul şederii în Crimeea, Togliatti s-a contrat cu Leonid Brejnev şi Boris Ponomariov, membri ai Secretariatului PCUS. În paralel, îşi redacta testamentul politic, publicat ulterior cu titlul „Memoriile de la Yalta".

 Oficial, decesul a survenit pe 21 august 1964, cauzat de o hemoragie a creierului. Au fost câteva „semne" neobişnuite legate de moartea sa. Togliatti a murit subit, după ce ar fi băut un pahar de apă. Nu s-a eliberat vreun certificat medical, nu s-a efectuat autopsie şi nu s-au făcut cadavrului fotografii.

Trupul neînsufleţit a fost trimis către patria natală, via Moscova. Pe 26 august 1964, a doua zi după înmormântare, Luigi Longo a devenit secretarul general al PCI.

"Comuniştii din Uniunea Sovietică şi întregul popor sovietic împărtăşesc durerea comuniştilor italieni."

Leonid Brejnev membru al Prezidiului PCUS

"Italienii nu vor ca această consfătuire să ducă la scindarea mişcării comuniste, la excluderea RP Chineze."

Nicolae Ceauşescu secretar al CC

„Il Migliore", un stalinist convins

Palmiro Togliatti (1893-1964) a fost una dintre figurile legendare ale mişcării comuniste internaţionale. Deşi născut la Genova, şi-a petrecut tinereţea la Torino. În oraşul industrializat din nordul Italiei a urmat studii în Drept. În 1914, influenţat de prietenul său Antonio Gramsci, s-a înscris în Partidul Socialist Italian. Când a izbucnit Primul Război Mondial, din cauza miopiei, nu a fost mobilizat. A lucrat la Crucea Roşie, până când dosarul i-a fost reanalizat şi a fost trimis pe front (1917).

La finele conflagraţiei mondiale, se număra printre fruntaşii socialişti torinezi. Printre altele, era redactor al rubricii de cultură a săptămânalului „L'Ordine Nuovo" (n.r.-„Noua ordine"). În 1921, s-a alăturat fracţiunii comuniste.

Palmiro Togliatti (dreapta), alături de Pietro Nenni, în drum spre Moscova, unde a participat la funeraliile lui Stalin, în 1953

De-acum membru al CC al Partidului Comunist Italian, Togliatti a fost trimis la Roma, ca redactor-şef al ziarului „Il Comunista". „Marşul asupra Romei", prin care fasciştii au preluat puterea în Italia, în toamna anului 1922, l-a „prins" chiar în capitala italiană. A scăpat cu viaţă, deşi fasciştii au devastat sediul redacţiei. S-a refugiat din calea „cămăşilor negre", trăind în exil.

A călătorit tot mai des în URSS, pentru a primi indicaţii de la centrul puterii comuniste. Sub pseudonimul „Ercoli", a fost instalat în funcţia de responsabil cu agitaţia şi propaganda al PCI. Întors în ţară conspirativ, a fost arestat şi eliberat de mai multe ori. Din 1926 a început cariera „internaţională" a lui Togliatti.

A devenit reprezentantul PCI în structura de conducere a Kominternului. Alături de familie, s-a refugiat la Moscova. După moartea lui Gramsci, asasinat de fascişti, Togliatti a devenit secretarul general al PCI (1927-1964). A locuit când la Paris, când la Moscova, unde s-a stabilit definitiv, din 1934. Mare admirator al lui Stalin, a supravieţuit „Marii Terori". Apoi s-a remarcat pe durata războiului civil spaniol (1936-1939), când a coordonat lupta brigăzilor roşii împotriva franchismului.

În ţara de baştină s-a întors abia în 1944. După război, a deţinut portofoliul Justiţiei în guvernele Bonomi şi de Gasperi. În anii 1950-1960, sub conducerea sa, PCI a traversat cea mai bună perioadă, fiind cel mai important partid comunist din „lumea capitalistă".

 A „păcălit" moartea în trei rânduri, supravieţuind unor atentate organizate de adversarii politici (1922, 1937 şi 1948). A murit în URSS, de hemoragie cerebrală, la vârsta de 71 de ani.