Autor 11121 vizualizări


  • Pe măsură ce Al Doilea Război Mondial se apropia de final, Olanda ocupată de naziști murea de foame. Pentru a preveni un dezastru umanitar, Aliații au organizat o operațiune aeriană de bombardare a Olandei... cu alimente. A fost o misiune riscantă, al cărei succes depindea de un singur lucru:ca naziștii să nu doboare avioanele cu ajutoare.
  • În acele ultime ale războiului, încă mureau oameni pe front, dar și în afara lui. Deși până în primăvara lui 1945, Reich-ul pierduse mare parte din teritoriile controlate din Europa, peste 120.000 de soldați ai Wehrmacht-ului se aflau încă în partea de Vest a Olandei, ocupând orașe precum Amsterdam, Rotterdam sau Haga, iar 3.5 milioane de cetățeni olandezi mureau de foame.
  • După patru ani grei de ocupație, Olanda a trecut și printr-o iarnă foarte dură în 1944-1945. Ca răspuns la o grevă a muncitorilor de la căile ferate din toamna anului 1944, germanii au blocat transportruile de alimente și au distrus barajele care apărau teritoriile olandeze de apele Mării Nordului, ceea ce a dus la distrugerea fermelor și recoltelor de pe coastă. A fost o iarnă a foametei, în care oamenii au murit din cauza lipsei alimentelor. Din disperare, olandezii mâncau bulbi de lalea prăjiți și chiar își tăiau părul, pe care-l fierbeau apoi și beau zeama pentru proteine. În aceste condiții, în aprilie 1945, armata britanică estima că peste 500.000 de oameni din Olanda ocupată se aflau la un pas de moarte din cauza foametei.
  • Membri ai mișcării de rezistență din Olanda

    Membri ai mișcării de rezistență din Olanda

  • Familia regală, care trăia în exil la Londra, a făcut apel la Aliați pentru a-și ajuta poporul. Pentru a evita „o catastrofă majoră, cum nu s-a mai văzut în Europa Occidentală din Evul Mediu”, este nevoie de măsuri drastice! Astfel s-a adresat Regina Wilhelmina liderilor anglo-americani. Președintele F.D. Roosevelt, mândru de originile sale olandeze, a promis ajutorul Statelor Unite. „Puteți fi foarte sigură că nu voi uita de țara mea de origine”, i-a scris el Reginei în 21 martie 1945.
  • Abia după moartea subită a lui Roosevelt, trei săptămâni mai târziu, dorințele sale au fost transmise comandantului suprem al forțelor Aliate, Dwight D. Eisenhower. Prin urmare, pe 29 aprilie 1945 un grup de bombardiere britanice, cu echipaj mixt englez, australian și canadian, a plecat din Marea Britanie în primele zboruri ale Operațiunii „Manna”, denumite astfel după pâinea căzută din cer în Cartea Exodului. Două zile mai târziu, pe 1 mai, la scurt timp după sinuciderea lui Adolf Hitler, primele bombardiere americane B-17 au plecat și ele în misiune în operațiunea „Chowhound”.
  • Deși avioanele făceau parte dintr-o operațiune umanitară, istoricul australian Stephen Dando-Collins consideră că aceasta a fost cea mai riscantă misiune aeriană din Al Doilea Război Mondial. „Echipajele zburau spre necunoscut”, spune el. Cel puțin în misiunile normale, riscurile erau, în mare parte, cunoscute. Mai întâi, echipajelor li s-a spus că germanii acceptaseră să nu tragă în avioanele acestor două misiuni, dar acordul nu a fost semnat oficial decât la patru zile după startul oficial al operațiunilor Manna/Chowhound. De fapt, Eisenhower dăduse ordin pentru primele zboruri înainte de a primi o aprobare verbală din partea germanilor din Olanda.
  • Apoi, avionele trebuiau să zboare la altitudini joase și cât mai încet posibil, pentru a descărca alimentele în siguranță. De aceea, erau ținte ușoare și nu se puteau baza decât pe promisiunea germanilor că nu vor trage în ei. Dacă germanii se răzgândeau, șansele de supraviețuire ale echipajelor Aliate ar fi fost foarte mici.
  • Arthur Seyss-Inquart, cel mai important oficial nazist din Olanda ocupat, a dat ordine soldaților germani să nu tragă în avioanele Aliate care zburau pe anumite coridoare. Eisenhower a riscat având încredere în germani, dar aceștia știau deja că sfârșitul regimului se apropie și că e doar o chestiune de timp până vor ajunge prizonieri ai Aliaților.
  • Timp de 10 zile, avioanele Aliate au traversat Marea Nordului și au transportat mii de tone de alimente:ciocolată, margarină, cafea, lapte praf, sare, brânză, făină ș.a. Până la 900 de avioane făceau acest drum zilnic, iar olandezii și-au exprimat recunoștința în diverse moduri. Un fermier recunsoscător a realizat și un covor din lalele cu cuvintele „Thank You Yanks” („mulțumim, yankeilor”). Pe parcursul operațiunilor, niciun avion Aliat nu a fost doborât. Un B-17 a căzut însă din cauza unei erori mecanice și s-a prăbușit în Marea Nordului, iar 11 oameni au murit.
  • Operațiunile Chowhound și Manna s-au încheiat cu victoria Aliată din 8 mai. Fuseseră mii de zboruri, cu 11.000 de tone de mâncare, salvând astfel mii de vieți. Cele două misiuni au stabilit și precedentul pentru operațiunea asemănătoare din 1948-1949 din timpul Blocadei Berlinului, precum și pentru viitoarele misiuni umanitare ale ONU.
  • Pentru Seyss-Inquart, faptul că nu s-a împotrivit operațiunilor Aliate nu l-a salvat. După război, el a fost judecat și condamnat la Nurnberg, și a fost ulterior executat.